Contribuabilii care înregistrează datorii la bugetul de stat pot beneficia, în anumite condiţii, de anularea penalităţilor de întârziere şi a unei părţi din dobânzi, cu condiţia achitării integrale a debitelor.

Astfel, potrivit OUG nr. 44/2015 şi a procedurii de aplicare a prevederilor acestui act normativ (aprobată prin Ordinul MFP nr. 3831/2015), orice contribuabil va putea beneficia de anularea penalităţilor de întârziere aferente dacă, până la 31 martie 2016, îşi va achita datoriile restante la 30 septembrie 2015 faţă de bugetul de stat.

În plus, în anumite condiţii, contribuabilii vor putea beneficia şi de anularea de la plată a unei părţi din dobânzi. Astfel, cei care plătesc până la 30 iunie 2016 o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor principale restante, stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale, vor putea beneficia, condiţionat, de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligaţiilor principale datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie 2015.

Totuşi, pentru a beneficia de facilităţile fiscale amintite anterior, contribuabilii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
-toate debitele principale restante la data de 30 septembrie 2015 se sting până la data de 31 martie 2016;
-diferența de dobândă de întârziere în cotă de 45,8% se stinge până la data de 30 iunie 2016;
-toate impozitele și taxele cu scadență în perioada 1 octombrie 2015 – 31 martie 2016 sunt achitate conform legii, analiza făcându-se inclusiv la data depunerii cererii;
-contribuabilul are depuse la organul fiscal toate declarațiile fiscale;
-contribuabilul depune cererea de anulare a acestor accesorii până la data de 30 iunie 2016.

Facilităţie fiscale vor fi acordate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin organele fiscale subordonate, sau direcțiile de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice şi pot fi dispuse, concret, pentru următoarele obligaţii de plată accesorii:
-penalităţile de întârziere;
-o cotă de 54,2% din dobânzi;
-o cotă de 77,1% din majorările de întârziere datorate de contribuabili până la data intrării în vigoare a OUG nr.39/2010, adică 1 iulie 2010 (diferenţele de majorări de întârziere reprezentând o cotă de 22,9% reprezintă condiţia de acordare a oricăreia dintre facilităţile prevăzute).

După ce se asigură că îndeplinesc condiţiile de acordare a facilităţilor fiscale, amintite anterior, contribuabilii trebuie să notifice organul fiscal competent cu privire la intenţia lor de a beneficia de aceste facilităţi.
Potrivit reglementărilor, notificarea nu are un termen-limită de depunere, dar în situația în care un contribuabil doreşte să beneficieze de amânarea la plată a obligațiilor fiscale accesorii, aceasta trebuie depusă la organul fiscal. Reprezentanţii ANAF au atras atenţia că în cazul în care nu se depune notificarea, obligațiile fiscale accesorii nu vor fi amânate la plată.

Notificarea va fi soluţionată în cel mult cinci zile de la înregistrarea acesteia, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii.

Ulterior depunerii notificării, contribuabilii vor depune la organul fiscal la care sunt arondaţi o cerere de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, până cel mai târziu la data de 30 iunie 2016.

La fel ca şi în cazul notificării, cererea de anulare va fi depusă la registratura organului fiscal competent sau va fi comunicată prin poştă, prin intermediul unei scrisori recomandate, cu confirmare de primire, fără a fi necesare alte documente.

Aceasta poate fi depusă până la data de 30 iunie 2016 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. Depunerea ulterioară acestui termen este considerată tardivă, iar contribuabilul nu va mai putea beneficia de facilităţile amintite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.