Amenzile de circulaţie vor creşte începând cu 1 iulie 2014, astfel că cea mai mică sumă pe care şoferii, care încalcă regulile o vor plăti va fi de 180 de lei, iar cea mai mare poate ajunge şi la 1800 de lei.

În momentul de faţă, salariul minim este în valoare de 850 de lei, însă, de la 1 iulie  acesta va fi majorat la 900 de lei, astfel că şi punctul-amendă va creşte la 90 lei, faţă de 85 lei, cât e în prezent.

În funcţie de gravitatea contravenţiilor  şi de pericolul social pe care îl prezintă, sancţiunile sunt ierarhizate în mai multe clase. Aceste sancţiuni se aplică doar persoanelor juridice: clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă; clasa a II -a – 4 sau 5 puncte-amendă; clasa a III -a – de la 6 la 8 puncte-amendă; clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă; clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă.

Amenzile vor fi, în funcţie de clasă: de 180 sau 270 de lei (clasa I); de 360 sau 450 de lei (clasa a II); cuprinse între 540 si 720 de lei (clasa a III-a); cuprinse între 810 si 1800 de lei (clasa a IV-a); cuprinse între 1890 si 9000 de lei (clasa a V-a).

De la 1 iulie, folosirea telefonului mobil la volan sau lipsa centurii de siguranţă vor fi pedepsite, ca şi până acum, cu 2 puncte de penalizare. Amenda, însă, va creşte, fiind de 180 sau 270 de lei. Aceeaşi sancţiune este valabilă şi pentru: oprirea în loc nepermis; depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h; oprire neregulamentară şi circulaţia pe „interzis”.

Cu 3 puncte de penalizare şi amenzi de 360-450de lei sunt sancţionate, printre altele, următoarele fapte: staţionarea neregulamentară; depăşirea vitezei legale cu 20-30 km/h; pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată.

Şoferii care refuză să ofere poliţistului actele la control, depăşesc viteza legală cu 30-40 km/h sau circulă fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare vor fi amendaţi cu o sumă cuprinsă între 540-720 de lei şi cu 4 puncte de penalizare.

Întoarcere „pe linia continuă” – amenda cuprinsă între 810 şi 1800 de lei, la care se adaugă 6 puncte de penalizare; trecerea pe culoarea roşie a semaforului – permis reţinut pentru 60 de zile şi amendă cuprinsă între 540 şi 720 de lei; neacordarea de prioritate pietonilor sau autovehiculelor – permis reţinut pentru 30 de zile şi amendă între 360 sau 450 de lei.

Amenzile de circulaţie fac venit integral la bugetele locale, iar, conform art. 119 din Codul de Procedură Fiscală, neplata lor la timp nu atrage penalităţi şi dobânzi de întarziere.

Amenzile de circulaţie se pot plăti la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile publice locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază funcţionează acestea, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului, ori de locul săvârşirii contravenţiei; la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României sau online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.