Interlopul Adrian Groșan riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, după modificările Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, din 1 martie 2023.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 143 din 26 iulie 2000:

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Groșan, Cîrje și Popa, arestați preventiv pentru 30 de zile

Amintim că la data de 07 aprilie 2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea inculpaților Adrian Groșan, Tudor Cîrje și Horea Popa pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

La aceeași dată, magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus arestarea preventivă a celor trei bărbați pentru o perioadă de 30 de zile.

„În baza art. 226 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. C.T.?., Pe o durată de 30 de zile de la data de 07.04.2023 până la data de 06.05.2023; 2. P.H.E., pe o durată de 30 de zile de la data de 07.04.2023 până la data de 06.05.2023; 3. G.A., pe o durată de 30 de zile de la data de 07.04.2023 până la data de 06.05.2023; În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpaţii şi de la comunicare cu procurorul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 7 aprilie 2023, ora 23:40.”, arată soluția pe scurt.

Prinși cu aproape 50 de kilograme de droguri

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu vara anului 2022 cei trei inculpați au procurat, manipulat, stocat și distribuit, în mod direct, droguri de risc și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, mai multor consumatori din județul Cluj.

La data de 06.04.2023, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant după ce a vândut cantitatea de aproximativ 800 de grame de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive (3-CMC). În sarcina acestuia s-a reținut și infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

În urma celor 8 percheziții domiciliare efectuate în cauză a fost descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 1,7 kilograme de canabis.
Ulterior, în continuarea cercetărilor efectuate în cauză, în interiorul unui autoturism au fost identificate și ridicate cantitățile de peste 26 de kilograme canabis și 18 kilograme substanță cristalină (3-CMC).
De asemenea, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și indisponibilizate sumele de peste 340.000 de lei și 4000 de euro.

3-CMC, pe lista drogurilor de mare risc

3-Cloretcatinona (cunoscută şi ca 3-CMC şi clofedronă) este un medicament stimulant din clasa catinonei. 3-CMC promovează eliberarea de dopamină şi serotonină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.