Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest lansează concursul „Cel mai REGIO proiect din Transilvania de Nord”, dedicat beneficiarilor Programului Operațional Regional 2007-2013 din regiunea noastră.
Cu ajutorul unei aplicatii Facebook, fiecare beneficiar al Programului Operațional Regional (REGIO) 2007-2013 își poate promova în acest concurs unul sau mai multe proiecte, prin intermediul imaginilor relevante. Imaginile vor fi promovate atât de către ADR Nord-Vest, cât și de competitori, care vor invită alte persoane să voteze proiectele.

Câștigătorii vor fi cei care vor obține cele mai multe aprecieri și votul juriului format din experți ai Agenției.

Se vor acorda câte 3 premii pentru fiecare județ participant (Bihor, Bistrița – Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu-Mare), dar și premiul cel mare pe întreaga regiune. Cei mai harnici beneficiari vor fi celebrați cu ocazia Conferinței Finale REGIO 2007-2013, care va avea loc în 3-4 decembrie 2015.

ADR Nord-Vest sprijină implementarea a 661 contracte de finanțare REGIO, care au obținut 680,12 milioane euro valoare nerambursabilă. Dintre acestea, 538 proiecte sunt finalizate, cu valoarea 380,23 milioane euro.

Conferinţa Finală REGIO Transilvania de Nord va avea loc la City Plaza Hotel, Cluj-Napoca, iar cu această ocazie vom înmâna şi cele 19 trofee celor mai reuşite proiecte finanţate prin REGIO la noi în regiune. Alte subiecte pe ordinea de zi vor fi: impactul REGIO 2007-2013 asupra comunităţii regionale, dar şi viitorul Program Operaţional Regional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.