Un bărbat din Suceava s-a ales cu dosar penal pentru tăinuire, după ce polițiștii bistrițeni au descoperit în posesia acestuia un autoturism care figura ca fiind furat din Spania. Originea autovehiculului a fost depistată de reprezentanții RAR Bistrița-Năsăud, în timp ce suceveanul efectua formalitățile necesare înmatriculării mașinii în România.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către reprezentanții Registrului Auto Român, Reprezentanța Bistrița-Năsăud, cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat cu o autoutilitară pentru efectuarea formalităților necesare înmatriculării în România.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autovehicul în cauză figurează ca fiind sustras din Spania, din data de 20 mai, și a fost identificat de polițiști în posesia unui bărbat de 47 de ani din județul Suceava. Autoutilitara în cauză, în valoare de 35.000 de euro, a fost indisponibilizată de polițiști.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la comiterea săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud continuă cercetările, în cooperare cu autoritățile judiciare din Spania, în vederea documentării faptelor și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.