Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a fost demis, marţi seară, de către premierul Victor Ponta. Acesta a decis eliberarea lui Marcel Bogdan Pandelică din funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și numirea acestuia în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în locul lui Dunca.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Marius Dunca a declarat că nu a primit nicio informare oficială cu privire la demiterea sa.

”Nu am primit nimic oficial. Nu știu încă nimic despre acest subiect. De când am devenit prședinte al ANPC am stat la dispoziția consumatorilor și am făcut tot posibilul pentru a le apăra drepturile. Am fost numit de primul ministru, am fost demis de primul ministru. Ne conformăm întotdeauna superiorilor. Nu contest o decizie a premierului, am încredere în primul ministru, cum am avut de la bun început. Am încredere atât timp căt va fi prim-ministrul României. Noi nu avem competențe pe siguranță. Noi nu dăm autorizații. Noi nu avem competențe pe siguranță. Noi nu dăm autorizații. Noi verificăm legalitatea, lista de prețuri, dacă consumatorul este informat precis”, a spus Dunca.

Întrebat dacă se simte țap ispășitor, răspuns tranșant: ”Sub nicio formă!”.

 
Întrebat când a făcut ultima dată un control la Clubul Colectiv, Dunca a afirmat că ANPC a primit o sesizare joi privind neconcordanţe de preţuri în local, potrivit Mediafax.
Acesta a spus că inspectorii ANPC au mers la faţa locului joi, dar nu au găsit pe nimeni, astfel că au lăsat o ”invitaţie” pentru reprezentanţii legali ai localului.

”Vineri trebuia să se prezinte reprezentantul legal al operatorului economic cu buletin, ştampila unităţii, aviz sanitar-veterinar, certificat constatator”, a declarat Marius Dunca, precizând că aceasta este procedura în cazul în care echipele de control nu îi găsesc pe reprezentanţii firmelor. Noi nici nu am avut când să îl controlăm (localul-n.r.). Nu pot să încalc legile, nu pot să încalc procedura”, a adaugat şeful demis al ANPC.

Într-un mesaj postat marți seară pe Facebook, Marius Dunca precizează că nu comentează decizia premierului Ponta de a-l demite de la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi de asemenea, precizează că va lupta pentru români şi România.

”În acest moment vin în fața dumneavoastră și pentru moment spun doar atât – am făcut tot ceea ce este legal și omenește posibil pentru a apăra drepturile fundamentale și esențiale ale consumatorilor.

Dacă ANPC este vinovat pentru toate problemele din această țară – de la imposibilitatea de a amaneta capra, la salamul de pe raft, la contractul semnat cu banca, la hotelul incorect clasificat, la clubul care funcționează fără un aviz pe care alte instituții ar fi trebuit să îl dea.

Eu îmi asum vina și, vă rog, să nu condamnați comisarii care sunt la dispoziția dumneavoastră și care vă apără drepturile fiind remunerați mult mai puțin decât li se cuvine.

Am fost numit politic, sunt demis politic…accept acest lucru! Nu comentez decizia Guvernului Ponta!

Voi lupta pentru români și România, așa cum am luptat de când am fost numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, îmi pun toată puterea în acest obiectiv!

Ținem legătura! Respect pentru consumatori!

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Marius Dunca.

Marcel Bogdan Pandelică, înlocuitorul lui Dunca, are 48 de ani şi a mai fost președinte al ANPC (între ianuarie-septembrie 2009), precum şi vicepreşedinte al ANPC între mai 2012 şi august 2013.

Între timp a mai fost numit ca subsecretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, departamentul pentru energie (septembrie 2013 — martie 2014) şi secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, responsabil cu comerțul exterior și relații internaționale (din martie 2014).

Între 1986 și 1992 a studiat la Institutul Politehnic București, devenind inginer. Obține și diplomă de economist din partea Universității din Pitești, în 2004, pentru ca în 2006, să obțină un master în consultanță în management din partea aceleiași instituții piteștene.

În 2013, urmează cursuri de politică externă și diplomație la Institutul Diplomatic Român.

Printre alte cursuri absolvite sunt cele din 1993, de administrația afacerilor și administrație publică, Paris, precum și cele de administrație publică de la Salonic, din 2001.

Pandelică a mai lucrat ca: reprezentant național la Organizația de cercetare piață din Paris, divizia Europa de Est (1992-1994); director general al Mentor Trading, Pitești (1994-2000); director comercial la Romulux SA, Târgoviște (2000-2001); consultant management la Mentor Trading, Pitești (2001-2009); director general la Erste Automobile, Pitești (2004—ianuarie 2009); președinte al Autorității Naționale a Protecției Consumatorilor, București (ianuarie-septembrie 2009); consilier local — președinte Consiliu Buget Finanțe (iunie 2000-martie 2009); consultant management în cadrul Consiliului Județean Argeș (februarie 2010 — mai 2011).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.