Liderul UDMR Marko Bela cere autonomia maghiarilor din Transilvania *Declaratiile facute de liderul maghiar au nemultumit o mare parte din mediul politic *Sub sloganul “Noua descalecare”, udemeristii au cerut redobândirea teritoriilor pierdute în 1918 si dobândirea autonomiei maghiarilor din secuime

”În 1526 stramosii nostri au pierdut acest teritoriu si, pentru un secol si jumatate, tara nu a mai fost a noastra. Ultima data aceasta patrie s-a pierdut în 1918, iar datoria noastra este sa recâstigam acel pamânt înstrainat. Sa redobândim tot ce am pierdut: casele, padurile, pamânturile, steagul”, a declarat liderul UDMR Marko Bela. Gyorgy Frunda, primul clasat pe lista UDMR pentru Parlamentul Europei, a subliniat ca nu este suficient sa faci politica doar acasa si ca este absolut necesar ca maghiarii sa fie reprezentati la Bruxelles, unde se hotaraste bugetul Uniunii Europene, pentru “a nu hotarî altii pentru noi”. Reprezentantul UDMR a mai spus ca în Europa exista 11 tipuri de autonomie si ca trebuie atrasa atentia europarlamentarilor ca si maghiarii din Romania doresc autonomia.

 

Subiect închis

Horea Uioreanu, deputat PNL spune ca subiectul dezbatut de Marko Bela la Târgu Mures este unul închis de mult. “Din punctul nostru de vedere, al PNL  si al meu personal, acest subiect este unul închis deja. Statul român este un stat unitar si indivizibil. Da, daca vor sa discutam de autonomie administrativa este altceva, desi si din acest punct de vedere exista, dupa parerea mea, suficienta autonomie prevazuta prin legislatia româneasca”, a declarat Uioreanu.

Marko Bela, un prafuit al istoriei

Vasile Dâncu, senator clujean al PSD este de parere ca declaratiile liderului maghiar nu ar mai trebui bagate în seama”. “În mod normal, asemenea declaratii ar trebui sa nu le mai luam în calcul. Acesta este scopul lor, sunt doar declaratii electorale, niste declaratii disperate, pe un ton patetic, extremist si nostalgic. Practic, Marko Bela si-a implorat electoratul sa-si aminteasca de vechile vise despre marele imperiu. Noi, organizatiile din Transilvania am tratat aceste declaratii cu calm. Exista, dupa parerea mea, în acest moment, doua generatii ale UDMR: este generatia Marko Bela, care reprezinta trecutul si care sunt udemeristii lui Laszlo Tokes. Acestia sunt creati parca în laborator. S-au perpetuat vechii informatori. Exista însa si generatia noua, formata din tineri care nu se mai regasesc în asemenea declaratii. Sunt oameni care încearca sa reconstruiasca alaturi de români vechea societate din Transilvania în care nationalitatile nu se excludeau una pe alta. Ei sunt constienti ca UDMR nu poate avansa în Europa fara noi, românii si România. Marko Bela e doar un prafuit al istoriei”, a declarat Dâncu.

Europarlamentari pentru autonomie

Ekstein Kovacs, deputat UDMR, sustine punctul de vedere exprimat de Marko Bela la Târgu-Mures. “Ceea ce Marko Bela a cerut prin declaratiile sale nu este ceva nou. Autonomia maghiarilor din Secuime este o doleanta veche a UDMR. Este clar ca daca vom avea europarlamentari la Bruxelles acestia vor avea ca sarcina si obtinerea acestei autonomii. În secuime maghiarii sunt majoritari si cred ca ar trebui sa fie si autonomi”, a declarat deputatul clujean.

Buda vrea sanctionarea “iredentistilor”

Deputatul PD Daniel Buda vrea ca autoritatile sa se autosesizeze în cazul declaratiilor liderului UDMR. Într-un comunicat de presa, liderul PD Cluj îl acuza pe Marko Bela de încalcarea prevederilor constitutionale. “Afirmatiile halucinante facute de Marko Bela, de genul ca UDMR duce o lupta  continua pentru autonomie si pentru redobândirea pamântului pierdut în 1918, aduc atingerea ordinii si statului de drept si depasesc orice limita a decentei politice. Marko Bela sfideaza cu buna stiinta însusi momentul nasterii României moderne de la 1 Decembrie 1918 si Ziua Nationala a României“, a afirmat Buda. Deputatul a mai declarat ca, pentru cei care îsi cauta patria pierduta în 1918, granita catre Ungaria este deschisa. “PD Cluj le reaminteste liderilor UDMR ca libertatea de miscare este consfintita în legislatia europeana, iar granitele României din partea de Vest sunt libere si pot fi folosite cu încredere“, a declarat Buda. Odata la patru ani, UDMR obisnuieste sa apese pe pedala autonomista pentru a se ridica în sondaje si a trece pragul electoral. Acum a sarit calul! Gestul sfidator al delegatiei UDMR, facut la Târgu Mures, de a cânta în cor imnul Ungariei la o manifestare destinata alegerii unor parlamentari ai României în Parlamentul European, denota o manifestare cu iz iredentist“, a mai spus liderul democrat.

Prima de descalecare

Senatorul PRM, Gheorghe Funar nu se arata deloc surprins de declaratiile liderului UDMR. “Pe mine nu m-au surprind deloc aceste declaratii. Este pentru prima data când naivilor de ziaristi, analisti politici si lideri de partide politice Marko Bela le spune ca UDMR actioneaza înca din 1990 pentru autonomie. Pâna acum i-au prostit aproape 18 ani. Dar minciuna e politica de stat în Ungaria. Ei au mintit ca la prima descalecare a maghiarilor în Transilvania acest teritoriu era gol, ca românii erau plecati, probabil în concedii prin insulele Canare, iar în momentul în care ei eu venit aici sa-si adape caii si au vazut ca nu este nimeni au decis sa ramâna. Acum spun ca vor o a doua descalecare. Doar ca acum exista români pe acest teritoriu”, sustine senatorul PRM. El a mai spus ca va prezenta curând o propunere legislativa prin care îi ajuta sa plece daca vor autonomie. Le va da “o prima de descalecare ca sa poata pleca”. Potrivit senatorului clujean, Parchetul ar fi trebuit însa sa se autosesizeze în privinta declaratiilor facute la Târgu-Mures. “Ar fi trebuit sa-i retina si sa-i cerceteze în stare de arest pe cei care au încalcat legea prin aceste declaratii. Poate ca presedintele tarii, Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu nu au auzit nimic despre aceste declaratii pentru ca altfel nu îmi explic de ce tac. Merita sa-i treziti (n.r. presa) pe cei care au luat pozitia strutului. Sa le scoateti capetele din nisip si sa  le aratati ce se întâmpla”, ne-a declarat Funar.  

SIMONA GRECU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here