Marian Godină a scris un text bestial despre articolele care circulă pe internet legate de cum se poate scăpa de amenzile de circulație. Polițistul brașovean, care deja nu mai are nevoie de o prezentare, dă la rândul său „indicații”, spunând că unele „sfaturi” sunt mai degrabă „aberații” și îi pot irita pe polițiști.
„Circulă pe net numeroase articole pe această temă. Din curiozitate, am citit și eu unul și am rămas uimit de ceea ce scria acolo, chiar m-am amuzat. Am realizat apoi că mulți nu sunt amuzați și că iau chiar de bune acele sfaturi și chiar le pun în practică. Mi se întâmplă zilnic să opresc pe cineva care îmi cere ordin de serviciu care să ateste că am dreptul să fiu în acea zonă, verificare metrologică a aparatului radar, foaie de parcurs, legitimație, buletin, etc. Câteodată simt că devin eu cel controlat și îmi vine să spun ca băiatul acela de pe youtube care dormea într-o poziție nefirească, sub pat. “Da’ ce-am făcut șefu’”?
Am dat câteva mii de amenzi în cei nouă ani de când lucrez la Poliția Rutieră Brașov (de aici și numărul mic de aprecieri pe pagină ale brașovenilor :)) ) și cam tot atâtea avertismente scrise sau doar verbale. Diferența dintre amendă și avertisment au făcut-o întotdeauna atitudinea conducătorului auto și gravitatea faptei.
De obicei, poliția te oprește când ai făcut ceva greșit, dar e legal să te oprească și doar pentru controlul documentelor. Când te oprește pentru vreo abatere, e clar că tu știi ce ai făcut. E dreptul tău ca polițistul să îți spună motivul opririi, dar eu dacă aș fi oprit pentru că vorbeam la telefon, ultimul lucru pe care l-aș face ar fi să întreb “da’ de ce m-ai oprit?”. Nu dă bine să faci pe prostul iar asta sigur îl va deranja pe polițist. Așadar, o replica mult mai bună ar fi “știu de ce m-ati oprit”. Aceasta merge la fix cu un zâmbet, indiferent de sex și vârstă. Deja porniți cu un avantaj și calea spre un avertisment vă este deschisă.
Unii polițiști sunt ușor deranjați când li se vorbește per tu, așa că luați în calcul că folosirea pronumelor de politețe e gratuită. Evitați adresarea cu “șefu’”! Mie mi se pare că denotă incultură și e o formă de lingușire care nu își are rostul. Nici nu am cunoscut vreun coleg căruia să îi placă să i se spună așa, decât șefilor, dar no…ei sunt șefi!
Un drept pe care îl aveți este acela de a solicita polițistului să vă prezinte legitimația când acesta nu are insigna în piept. Dacă aș opri o mașină pe un drum părăsit sau într-o zonă izolată, cred că i-aș arăta de bună voie legitimația cuiva, pentru a îi elimina orice dubiu asupra calității mele de polițist, dar când ești oprit de o mașină de poliție în centrul Brașovului și tu ceri legitimația, e clar că sunt două probleme posibile cu tine: ori ești atât de suspicios încât atunci când ajungi acasă, verifici toate dulapurile în căutarea amantei/amantului, ori vrei doar să faci pe deșteptul și să arăți cât de bine cunoști tu legea. Oricare dintre variante ar fi, calea spre amendă ți s-a deschis. Adică tu nu ai încredere în mine că sunt polițist, dar eu să am încredere în tine că pe viitor o să porți centura dacă îți dau doar un avertisment?
Aud des că “polițistul nu s-a prezentat!”. Am lucrat cu toți colegii mei și nu am auzit niciodată pe vreunul să ceară documentele cuiva înainte să se prezinte. O repetăm atât de des încât o spunem instinctual. În plus, ce motiv aș avea să nu spun cum mă cheamă, când oricum scrie numele meu pe procesul-verbal?
„Nu ai cascheta pe cap!”. Poate că nu o am! Poate că am uitat-o în mașină, poate că am stat atăt de mult într-o intersecție încât un porumbel deranjat la stomac m-a confundat cu o statuie, poate e prea cald sau poate nu vreau să îmi stric freza. Oricare ar fi cauza, risc să fiu sancționat de un superior pentru că nu respect portul uniformei. Citeam un articol în care un expert în legislație spunea că dacă polițistul nu are cascheta pe cap, nu ești obligat să îî prezinți buletinul. Ce m-aș face dacă aș vedea un tâlhar fugind cu o geantă și nu aș avea cascheta? L-aș ruga să mai dea o tură și între timp mi-aș așeza și eu șapca pe cap, ca să îmi pot permite să îl legitimez?
„Vreau să văd ordinul de serviciu, verificarea metrologică, foaia de parcurs!” Aberații. O altă frază care îl va face pe polițist să renunțe la orice gând de a-ți da un avertisment.
În cazul în care vei considera că ai fost amendat pe nedrept, ai dreptul de a ataca procesul-verbal în instanță.
Când fapta comisă e una minoră și conducătorul auto a avut o atitudine corectă și civilizată tind să îi aplic un avertisment, dar pentru că știu că un om nu își arată caracterul la prima întâlnire, ci la ultima, după ce completez procesul-verbal, las nebifate căsuțele din dreptul avertismentului și amenzii și mă duc la șofer și îî spun:
– Amenda este atâta, ce obiecțiuni aveți de făcut?
– „Ce obiecțiuni să mai am? Am greșit, asta e!” În momentul ăsta sunt convins că merită avertisment și completez rubrica cu majuscule
– “În primul rând nu v-ați prezentat, nu aveți caschetă, nu aveți ordin de serviciu“ AMENDĂ!
Așadar, purtați-vă respectuos și măriți-vă șansele de a fi doar avertizați. Dacă v-ați purtat civilizat și totuși ați fost amendați, puteți fi siguri că ați fi primit amendă și dacă v-ați fi purtaț urât.
Sper că nu va înțelege nimeni că dacă are o atitudine potrivită, e obligatoriu să primească avertisment.
În final, am să vă dau sfatul care sigur vă va scăpa întotdeuna de amendă: respectați legea!
O altă variantă extrem de sigură, pentru a scăpa de o amendă, este să o plătești” a scris polițistul Marian Godină într-o postare pe Facebook.
Frumos comentariul,multi soferi au de invatat. Intotdeauna e mai bine cu vorba buna. Nu avem nimic de pierdut.
Frumos si uitl comentariu,intotdeauna e mai bine cu vorba buna,nu avem nimic de pierdut,doar de castigat.
Frumos!