Fostul procuror DNA Lucian Papici, bănuit că l-a salvat pe Dragnea de pușcărie în Dosarul Referendumul și care a clasat un dosar, redeschis acum, care viza Grupul Infracțional de la Prahova, în frunte cu Sebastian Ghiță, a acordat în octombrie 2013 un interviu de-a dreptul șocant. Care, la vremea respectivă, a trecut aproape neobservat. Însă, privit prin prisma redeschiderii dosarului de la Prahova, în care șefi din Parchete și șefi din Poliție au fost arestați iar Ghiță a plătit o cauțiune uriașă, dar și prin prisma dezvăluirilor Sorinei Matei despre ascunderea unor probe din Dosarul Referendumul, interviul devine incendiar.

Pentru că Papici spune în clar că doi procurori, după o întâlnire pe ascuns cu ministrul Justiției de la acea vreme, Robert Cazanciuc, s-au întors la serviciu cu „rezervoarele găurite” și n-au mai avut chef să continue dosarele în care erau implicați. Mai mult, vorbește chiar despre un mesaj cifrat primit direct de la Dragnea înaintea unei întâlniri cu același Robert Cazanciuc. Pe parcurs, având în vedere atât plecarea sa subită din DNA cât și clasarea unui dosar redeschis după această plecare suspectă, se pare că și Papici a suferit o „spargere la rezervor”! Și, mai mult ca sigur, cât de curând, vor ieși la iveală detalii cutremurătoare despre implicarea lui Robert Cazanciuc, căsătorit cu verișoara lui Ponta și originar din Prahova, în mătrășirea unor dosare! Oameni buni, acum se vede de ce atât în fruntea Ministerului Justiției cât și în fruntea Parchetului General, cu Tiberiu Nițu, au fost numiți oameni din Regatul lui Sebastian Ghiță!

Fragmente din INTERVIUL publicat în octombrie 2013 de revista Kamikaze

Rep.: Ziceați de dosarele dumneavoastră, de la ele vi s-a tras tot iureșul ăsta? O fi fost răzbunarea lui Dragnea?

Lucian Papici: Da, aparent, așa a rezultat în spațiul public. De altfel, mie mi s-a transmis ceva în sensul ăsta de către împricinat, într-un mod subliminal, onctuos, pe sub mustață. Aflase că urma să fiu chemat de Cazanciuc în biroul de la minister și-mi zice: „Domnul Papici, ce părere aveți de Robert?” (chiar așa i-a spus lui Cazanciuc, ca să arate ce apropiați sunt) Eu, ca să fiu civilizat, dar și ironic în același timp, îi răspund: „Da, e un om grozav.” La care Dragnea zice: „Să știți că Robert e un om care chiar se ține de cuvânt.”Ce a vrut să-mi transmită el în subtext? Că dacă o las moale, aș putea să obțin o altă funcție. Or, eu nu pot să fac așa ceva.

„Eu nu am fost doar șef de secție. Nu, eu am și instrumentat personal dosare complexe.”

Rep.: Poate nu aveți nici imaginație prea bogată. Nu v-ați putut închipui în altă funcție mult, mult mai mare…

L.P.: Nu, am o imaginație foarte bogată, problema e alta: Imaginația mea a fost deja surprinsă de cum lucrează anumiți politicieni. V-aș spune cum a pornit acest dosar, geneza lui, ca să înțelegeți mai bine ce vreau să spun. Eu eram în concediu în vara lui 2012 când Daniel Morar m-a sunat că trebuie să mă întorc neapărat din vacanță căci sunt informații copleșitoare din partea serviciilor cum că se pregătește o fraudă de proporții la referendum și că va trebui să facem o investigație preliminară. Nu mi-a prea convenit, dar am venit, eram șeful secției. În acest dosar au fost angrenați, dacă nu mă înșel, șase procurori, adică jumătate din efectivele secției I. Dintre aceștia cel mai destoinic părea domnul procuror Gheorghe Bocșan, avea o viziune, părea foarte determinat. Încet-încet ceilalți procurori au renunțat să se implice și a rămas doar colega Mariana Alexandru, adjuncta mea și procurorul Bocșan. Și procurorul Bocșan l-a pus pe Dragnea sub acuzare, a făcut învinuiri în dosar, ba chiar i-a zis lui Morar la un moment dat că oare n-ar trebui să-l ducă pe Dragnea la arestare preventivă! Deci părea foarte determinat să-și facă bine cercetarea. Peste ceva timp însă Morar mă cheamă și-mi spune: „Vezi că Bocșan nu vrea să meargă mai departe, s-a întâmplat ceva ciudat cu el, dă înapoi.” Bocșan a condus foarte bine dosarul până la Dragnea, fraudele de la secțiile de votare sunt investigate de el. Dar lipsea clu-ul acestui dosar, cine i-a influențat pe acești aranjori de la secțiile de votare, implicarea lui Dragnea. La scurt timp chiar Bocșan m-a anunțat că renunță, pentru motive personale, pe care nu are sens să le discut aici. Să zicem că și-a pierdut benzina pe parcurs. Eu cred că mai degrabă i-a găurit cineva rezervorul. Și atunci m-a chemat Morar pe mine să preiau dosarul, în faza lui cea mai grea, respectiv formularea acuzării în sarcina lui Dragnea.

Rep.: Deci nu numai că erați șeful secției I, unde se lucra acest dosar, dar ați muncit efectiv la facerea lui, ca procuror. Vi s-a mai întâmplat asta pe parcursul perioadei de șefie la secția I a DNA sau a fost Dragnea mai special și vi l-a pasat Daniel Morar în sarcină directă?

L.P.: A, da! În timp ce eram șeful secției I am lucrat ca procuror de caz dosarul Cătălin Voicu și rețeaua sa de la Înalta Curte. Pe acel dosar am lucrat împreună cu colega mea Mariana Alexandru. Mai am dosarul Vama Constanța, cu Banias & CO (lucrat împreună cu același procuror Bocșan), dosarul primarului Poteraș și altele. Eu nu am fost doar șef de secție, adică doar am urmărit ce au lucrat colegii mei din subordine. Nu, eu am și instrumentat personal dosare complexe.

Rep.: Deci „periculozitatea” lui Papici nu stă atât în faptul că e șef de secție, ci mai ales că e și procuror de caz…

L.P.: Absolut. Sunt mulți procurori-șefi în Ministerul Public care nu instrumentează dosare. Eu, Țuluș, Marius Iacob suntem printre puținii procurori-șefi din țara asta care am și instrumentat dosare. Ne-am înhămat la muncă, ne-am asumat riscuri, nu doar am verificat rechizitoriile colegilor și ne-am spus și noi opinia.

„Meritul pe Dosarul Antenelor este incontestabil al procurorului Gheorghe Popovici, actualul procuror-șef al secției I, numit în locul meu.”

Rep.: Cât de important este un viitor șef al secției I pentru procurorul Papici? Adică ce-ar putea să vă facă la o adică pentru a vă pune pe linie moartă?

L.P.: Te poate marginaliza în cadrul secției, să nu mai primești decât dosare cu plevușcă. Mie și procurorilor care au avut dosare grele, un procuror-șef numit politic ne poate pune bețe în roate.

Rep.: O propuseseră pe doamna Bendeac la secția I, care înțeleg că a instrumentat „Dosarul Antenelor.” Nu era bună, părea că e o procuroare curajoasă, de ce n-a acceptat-o Kovesi?

L.P.: Doamna Bendeac are doar vreo doi ani de când este la DNA, nu are experiență. „Dosarul Antenelor”, în care a fost repartizată de mine, l-a dus doar până la un punct: l-a arestat pe Alexandrescu. Mai departe s-a blocat. Am avut nenumărate discuții cu ea, căci ancheta o ducea de la sine și spre alte piste, din mecanica ei. Or, doamna Bendeac se blocase la Alexandrescu. Am hotărât de aceea să-l introduc pe domnul procuror Gheorghe Popovici, care l-a dus mai departe.

Rep.: Deci meritul pe „Dosarul Antenelor” în momentul de față al cui e?

L.P.: Meritul pe „Dosarul Antenelor” este incontestabil al procurorului șef serviciu Gheorghe Popovici, actualul procuror-șef al secției I, numit în locul meu. Dacă nu intervenea acest procuror nu aveam o punere sub acuzare a Cameliei Voiculescu, a lui Dan Voiculescu și a fostului șef al FISC-ului, Șerban Pop și a altor persoane care erau sarea și piperul acelui dosar, soliditatea acelui dosar.

Rep.: Cum de a fost inițial numită procuroarea Bendeac în fruntea secției I?

L.P.: A fost chemată de ministrul Cazanciuc, i s-a propus și cred că a acceptat imediat funcția, fără să o informeze pe doamna Kovesi. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în mandatul lui Morar, să nu-i spui șefului tău că te cheamă ministrul la o discuție. Și eu am fost chemat, și Mariana Alexandru, și Gheorghe Popovici. Noi toți am anunțat-o pe Codruța Kovesi. Procurorii Bendeac și Bocșan nu au informat-o pe Kovesi când s-au dus la discuții cu Cazanciuc.

Rep.: Ce coincidență, ambii procurori care s-au dus fuguța la Cazanciuc s-au comportat la fel, au dus dosarele până la jumătate, până la numele grele vehiculate în ele, până la Voiculescu și Dragnea…

L.P.: Da, stranie coincidență.

Citește interviul INTEGRAL pe kmkz.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.