Mircea Romocea, primarul Năsăudului, îşi face campanie electorală în toată regula, ascunzându-se în spatele unei hotărâri de guvern din 2004, care îi obligă pe primii gospodari ai comunităţilor teritoriale, să îşi anunţe contribuabilii despre investiţiile efectuate în anul anterior, dar şi despre proiectele care urmează să fie realizate în anul în curs, odată cu obligaţiile fiscale pentru anul în curs, conform HG 1723/2004.
Deşi acest lucru ar fi trebuit să îl facă doar în luna ianuarie, aşa cum prevede legea, Romocea a început să distribuie concetăţenilor pe care îi păstoreşte peste 1.800 de pliante abia luna aceasta.
La început de an, cam pe la jumătatea lunii ianuarie, primarul Mircea Romocea ieşea public cu un pomelnic de proiecte, vreo 40 la număr, pe care, spunea el, intenţionează să le realizeze anul acesta.
După nici două luni de atunci, lista cu proiecte s-a cam înjumătăţit, astfel că au rămas doar 24. Din acest număr, hai să-i spunem final, trebuie scăzute câteva „proiecte”, întrucât e vorba de aplicarea legii, indiferent de numele primarului sau culoarea sa politică.
Cu străzile oraşului varză, Romocea vrea Wonderland de Năsăud
Lista proiectelor propuse de primarul Mircea Romocea pentru anul 2016 este deschisă de un proiect cu care Mircea Romocea a venit şi în campania electorală din 2012 în faţa năsăudenilor – realizarea unui Complex sportiv multifuncțional în Năsăud. Zona vizată pentru construirea acestui complex sportiv este malul râului Someş.
Cu privire la acest proiect, în perioada 2013 – 2014, în Consiliul local au existat multe discuţii contradictorii între tăbăra consilierilor PSD şi cea a aleşilor PNL, din cauza unei suprafeţe de teren de circa un hectar, care avea drept proprietar o persoană fizică, şi care era amplasată exact între alte două terenuri cu suprafeţe similare din proprietatea administraţiei locale. Practic, terenul cu pricina a fost achiziţionat de Ionel Horj – un bun amic al primarului Mircea Romocea – de la un cetăţean al oraşului Năsăud, după care a vrut să îl vândă Primăriei Năsăud.
Mircea Romocea a venit în faţa aleşilor năsăudeni cu propunerea de achiziţionare a terenului respectiv, motivând că administraţia locală are neapărat nevoie de respectiva suprafaţă pentru realizarea complexului sportiv pe 3 ha. Numai că preţul cerut de Horj şi adus de primarul Romocea în faţa consilierilor locali, conform unui raport de evaluare a terenului întocmit de un evaluator, a fost unul foarte piperat –90.000 de euro. Arul de teren a fost evaluat la 961 euro, în condiţiile în care în acelaşi an 2013, pentru alt teren situat în imediata vecinătate arul de teren a fost evaluat, de acelaşi evaluator, la 845 euro.
În condiţiile date, liberalii nu au acceptat risipirea banului public, astfel că în final Mircea Romocea a fost nevoit să accepte o altă variantă: un schimb de terenuri între primărie şi Horj. Prin urmare, complexul sportiv va fi realizat pe o suprafaţă de două hectare.
Anul trecut, administraţia năsăudeană a comandat şi întocmirea documentaţiilor aferente proiectului. Astfel, studiul de prefezabilitate având ca obiect amenajarea unui complex sportiv multifuncţionala fost comandat pe 9 septembrie 2015, contractul în valoare 82.500 lei fiind atribuit unei firme din comuna Feldru – SC Cons Vascoliv SRL.
A venit rândul studiului de fezabilitate, pentru care contractul a fost atribuit, pe 7 octombrie 2015, unei firme din Bistriţa – SC Badmar Proiect SRL – înfiinţată în iulie anul acesta. Contractul, intitulat „Elaborarea Studiului de fezabilitate având ca obiect Amenajarea unui complex sportiv multifuncţional în oraşul Năsăud şi elaborare Plan Urbanistic Zonal”, a avut o valoare de 82.500 lei. După o lună şi jumătate, mai precis pe 25 noiembrie, documentaţia a fost suspusă spre aprobare consilierilor locali năsăudeni.
Pentru acelaşi complex de agrement, administraţia năsăudeană a mai comandat, în luna iunie 2015,şi întocmirea unui studiu de prefezabilitate pentru realizarea unui aquapark. Contractul în valoare de 19.500 lei a fost atribuit unei firme din Piatra Neamţ – SC Youplan SRL – înfiinţată abia anul acesta în luna februarie.
Pe de altă parte, acest proiect al Complexului sportiv multifuncţional nu are sorţi de izbândă pentru a fi realizat foarte curând, întrucât Apele Române intenţionează să demareze lucrări de consolidare a digurilor râului Someş exact pe acea porţiune. Or până când acestea nu vor fi executate, administraţia locală nu are şanse mari să primească undă verde pentru realizarea complexului.
Vrea nu vrea, trebuie finalizate
Un alt punct pe listă este continuarea lucrărilor de „modernizare străzi şi trotuare în cartierul Liviu Rebreanu”. Acest proiect oricum trebuie dus la bun sfârşit, indiferent de numele celui aflat în fruntea administraţiei năsăudene.
Oare pe când?
Tot în cartierul Liviu Rebreanu, Mircea Romocea promite construirea unei capele mortuare, care de altfel este mai mult decât necesară. Deocamdată este vorba de „iniţierea documentaţiei” pentru realizarea obiectivului. Însă ideea construirii unei capele mortuare nu îi aparţine primarului, ci a fost a unor cetăţeni care au fost prezenţi la dezbaterea publică cu privire la întocmirea Strategiei de dezvoltare a oraşului 2015 – 2022. Noutatea în acest punct este faptul că primarul s-a gândit că şi locuitorii cartierului Luşca ar avea nevoie de o capelă mortuară, astfel că pe listă figurează mai nou realizarea unui astfel de obiectiv. Doar şi de acolo trebuie să atragă voturi, nu?
Zonele de picnic, promise de multă vreme
Amenajarea unor locaţii pentru picnic pe malul Someşului Mare este un alt punct pe lista proiectelor primarului Romocea, propuse a fi finalizate anul acesta. Ideea este preluată de la vechea administraţie a oraşului Năsăud.
Pe de altă parte, în luna februarie, consilierul local Dorel Oltean a depus la Consiliul local un astfel de proiect, însă la acel moment nu a fost trecut pe ordinea de zi a şedinţei ordinare care a avut loc luna trecută. De altfel, acelaşi consilier făcea vorbire despre respectivul proiect într-un comunicat de presă, în care preciza că pentru o zonă amenajată cu gazon, cu şase foişoare şi grătarele aferente, dar şi coşurile în care să fie depozitate deşeurile, investiţia s-ar ridica la circa 200.000 lei.
Standuri pentru biciclete, parcări… lipsă
Un al cincilea punct pe lista proiectelor primarului Năsăudului se referă la realizarea unor standuri pentru biciclete în şase puncte din oraş. Asta în condiţiile în care Năsăudul este sufocat de numărul mare de maşini parcate, de cele mai multe ori de o parte şi de alta a străzilor, ocupând aproape în întregime trotuarele. Realizarea de noi parcări figurează pe lista lui Mircea Romocea pentru anul acesta, dar se referă doar la centrul oraşului, alături de continuarea lucrărilor de modernizare a acestei zone.
Piaţa agroalimentară, vai de mama ei!
Primarul se mai laudă şi cu lucrări de reparaţii şi modernizare a Pieţei Agroalimentare a oraşului, zonă în care nu s-au făcut investiţii din 2013 încoace. În toamna acelui an a fost demarată construirea unei hale pentru comercializarea produselor lactate, investiţie finalizată în martie 2014, pentru care s-au cheltuit de la bugetul local 145.000 lei (1,45 miliarde lei vechi).
Care sunt beneficiile?
Un punct „forte” de pe lista edilului năsăudean este depunerea de proiecte cu finanţare în cadrul Programului Europa pentru Cetăţeni. Programul cu pricina nu aduce beneficii directe cetăţenilor Năsăudului şi nici dezvoltării oraşului, întrucât acesta face referire, în linii mari, la „înţelegerea istoriei Europei” şi înfrăţirea dintre localităţi.
Pe bani europeni
Finalizarea documentaţiei şi depunerea proiectului privind Infrastructura de acces agricolă pentru 7,5 km de drumuri din extravilan este un alt proiect al edilului năsăudean. Proiectul este estimat la un milion de euro şi se doreşte accesarea de fonduri europene pentru finanţarea acestuia. Concret, proiectul se referă la realizarea infrastructurii pentru 7 drumuri – partea de extravilan – care deservesc terenuri agricole printre care Valea Podului, Valea Caselor, strada Găgi sau pe drumul Mintiului.
Contractul pentru întocmirea documentaţiei – servicii de proiectare faza SF, inclusiv studii topografice, studii geotehnice şi expertiza tehnică – a fost acordat prin atribuire directă în luna august 2015 unei firme din Satu Mare – SC Centrul de proiectare şi Inginerie SRL – firmă în conturile căreia au intrat 42.000 lei.
Strategie după 2015?
Finalizarea Strategiei de dezvoltare a oraşului 2015 – 2022 figurează ca şi acesta proiect pe lista lui Mircea Romocea, deşi contractul a fost atribuit deja şi, potrivit surselor noastre, banii ar fi fost şi plătiţi – 54.000 lei – companiei clujene S.C. „CMPG Consultancy” SRL.
(Va urma)