Peste 60 de persoane au fost trimise în judecată, în luna mai, de procurorii din Bistriţa-Năsăud, în peste 50 de dosare penale.
Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.
Procurorii din Bistriţa-Năsăud au soluţionat, în luna mai 2015, 591 de cauze penale, din care 53 au fost finalizate cu rechizitorii în baza cărora au fost trimişi în judecată 65 de inculpaţi, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Printre cei trimişi în judecată se află şi Mihail Rezmuveş (42 de ani), arestat preventiv, şi Mihai Rezmuveş (minor), pentru comiterea unor infractiuni de tentativă la omor calificat, tulburarea ordinii şi liniştii publice, port ilegal de cutit si amenintare si respectiv de lovire si tulburare a ordinii si liniştii publice. În luna martie, cei doi l-au atacat, într-o primă fază cu o rangă şi mai apoi cu un cuţit, pe un tânăr de 19 ani într-un bar din oraşul Năsăud. În urma loviturilor primite, tânărul de 19 ani a avut nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale.
Mihail Rezmuveş a mai fost închis pentru fapte similare, în 2002, judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud condamnându-l la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Luna trecută, procurorii bistriţeni l-au trimis în judecată şi pe Nicolae Mureşan, secretarul primăriei Rebrişoara, acuzat de luare de mită. Potrivit procurorilor, în luna aprilie, acesta „a pretins suma de 185 lei, de la un denuntator, cu titlu de taxă eliberare certificat de nastere pentru un minor născut in străinatate, desi nu exista legal, o astfel de taxă”.
Potrivit surselor Gazeta de Bistrita, Nicolae Mureşan a demisionat, zilele trecute, din funcţia de secretar al Primăriei Rebrişoara.
Alte trei persoane au fost trmise în judecată pentru contrabandă cu ţigări. Ana Domide, Mihaela Bumbu şi Floarea Treancă sunt acuzate de procurori că în perioada octombrie-noiembrie 2011, au vândut altor personae, ţigări provenite din contrabandă, cauzând părţii vătămate – Statul Român-ANAF, o pagubă de 37.817 lei.
Pentru evaziune fiscală a fost trimisă în judecată Adriana Sorina Călin. Potrivit procurorilor, femeia, în calitate de administrator la o societate comercială, în cursul anului 2012, nu a înregistrat în evidenţele contabile, veniturile realizate, raportat la activitatea comercială a societăţii, cauzând statului român – ANAF – o pagubă de 10.746 lei.