O familie de evrei originară din Telciu a reuşit cu greu să intre în posesia unei părţi din averea confiscată de comunişti

Dosarele din justiţie care au avut ca obiect revendicările imobiliare au dat multe bătăi de cap celor care au vrut să îşi recupereze proprietăţile confiscate în timpul regimului comunist. Nici acum în 2015, la 10 ani după apariţia Legii 10/2001 în baza căreia foştii proprietari şi-au putut revendica bunurile, problemele nu sunt rezolvate sută la sută. În acest tipar se încadrează şi povestea unor evrei originari din comuna Telciu, Steiner Volf şi David Kahan– care după mulţi ani de luptă prin sălile de judecată au reuşit să-şi recupereze proprietăţile confiscate de regimul comunist. Deşi au reuşit să-şi înscrie dreptul de proprietate asupra imobilelor, a mai trecut ceva vreme până să intre efectiv în posesia bunurilor respective, ani buni ei fiind în imposibilitate să le folosească. Dacă au cerut despăgubiri în instanţă, judecătorii nu le-au dat dreptate, ba din contră i-au pus să plătească aşa-zise investiţiipe care le-ar fi făcut cei care au ocupat ilegal respectivele proprietăţi.

În speţă discutăm despre un teren situat în centrul Telciului, pe care erau construite două case care au aparţinut familiei Steiner, care de altfelîn perioada interbelică a fost proprietara mai multor terenuri şi clădiri din comună. Odată cu venirea comunismului, proprietăţile familiei au fost cedate, de voie de nevoie, cu acte statului, aceasta fiind de altfel una dintre condiţiile care trebuiau îndeplinite pentru stabilirea în Israel, ţară unde au emigrat în 1951, iar ulterior s-au stabilit în SUA.

După ce imobilele au intrat în proprietatea statului, în speţă a primăriei din comună, acestea au avut mai mulţi chiriaşi în decursului timpului. Într-una dintre case, ca ultim chiriaş a locuit familia învăţătorului Viorel Gavrilaş, iar în cealaltă a stat familia veterinarului, pe atunci, Dumitru Peter, care în 1996 a devenit şi viceprimar al comunei Telciu, mână dreaptă a primarului Vasile Puica.

Istoria cazului

Şirul de ilegalităţi începe undeva prin mijlocul anilor ’70, când un alt evreu pe nume Pollak Itig s-a autodeclarat urmaşul tuturor evreilor din comuna Telciu şi a declarat autorităţilor statului că toate rudele sale au decedat în străinătate. Afirmaţia a fost una total falsă, dar suficientă cât să încurce lucrurile mulţi ani mai târziu. În 1973,în baza unei simple chitanţe de mână, Pollak a reuşit să vândă terenul din centrul comunei dar şi una din case în care a locuit ca şi chiriaş, familiei Gavrilaş. Cealaltă casă a rămas în proprietatea primăriei.

Însă Pollak, nefiind proprietar, nu avea dreptul să vândă în condiţiile în care termenul de 30 de ani prevăzut de lege pentru uzucapiune nu era îndeplinit. Drept urmare, actul a fost lovit de nulitate.

Cealaltă casă a fost dată spre folosinţă de primărie, familiei Peter, contra plata unei chirii lunare. Toate au fost bune şi frumoase până în momentul în care Dumitru Peter a devenit viceprimar al comunei Telciu, prin 1996, când s-a gândit că ar fi nimerit să devină proprietar al casei în care locuia.

Cu funcţie la purtător, şi-a încercat norocul

Astfel, la câteva luni după ce Peter devine viceprimar, Consiliul Local Telciu îi elibereazăacestuia o adeverinţă prin care îi conferea dreptul de proprietate asupra terenului de sub casa familiei Steiner, document semnat de primarul Vasile Puica. Actul aprobat de consilierii locali şi semnat de primar a fost obţinut după ce, în prealabil, familia Gavrilaşa parcelat imobilul cumpărat în baza chitanţei de mânăşi vinde aproape o jumătate din teren familiei Peter, contractul de vânzare-cumpărare neavând practic valoare. Astfel, Dumitru Peter intrăîn posesia terenului, dar nu şi a casei. Totuşi, viceprimarul Peter prezintă Biroului de Carte Funciară o adeverinţă cu nr. 1292, din noiembrie 1996, din care rezulta că terenul se aflăîn intravilanul comunei, şi o notă de constatare a unui expert, care confirma existenţa unor construcţii pe terenul astfel dobândit. Cu toate că adeverinţa şi nota de constatare nu puteau înlocui titlul de proprietate, Biroul de Carte Funciară a înregistrat şi construcţiile.

Doi ani mai târziu, în 1998, casa a fost scoasă din inventarul de mijloace fixe al primăriei de o comisie constituită un an mai devreme şi condusă, culmea, chiar de viceprimarul Peter. Valoarea imobilului a fost estimată la acea vreme la doar circa 8.500 lei, pe motiv că imobilul ar fi fost degradat 100%, asta deşi ani la rând casa a fost reparată ani la rând de primărie din bani de la bugetul local.

Război în instanţă

Deşi aflată în SUA, familia Steiner a prins de veste de manevrele viceprimarului, astfel că în baza Legii 1/2000 vin şi îşi revendică proprietăţile.

Începe astfel un şir lung de procese purtate în instanţă, iar Odiseea începe odată cu sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud unde familiile Gavrilaş şi Peter au fost reclamate pentru fals şi uz de fals.După trei ani însă, timp în care dosarele au zăcut în sertarele poliţiei, au scăpat de acuzaţii din cauza prescripţiei termenelor.

Ca să nu se complice cu legea, primarul Vasile Puica îi restituie familiei Steiner, prin reprezentantul ei David Kahan, terenul şi casa care îi aparţineau. Însă pe fir intervine prefectura care îl somează pe primar să revină asupra deciziei, altfel va fi dat în judecată. Puica ascultă de prefecturăşi anulează astfel hotărârile semnate iniţial.

Familia Steiner reuşeşte să obţină prin sentinţă definitivă şi irevocabilă dreptul de proprietate asupra terenului şi clădirilor din centrul comunei, drept care însă nu a fost recunoscut de familiile Gavrilaş şi Peter. Drept urmare, începe din 2006 o altă serie de procese care au ca obiect acest aspect dar şi evacuarea celor două familii care practic ocupau în mod abuziv imobilele. Ca să tragă de timp, familia Peter solicită instanţei de judecată peste 70.000 de lei drept despăgubiri pentru investiţiile pe care le-ar fi făcut pentru repararea casei în care au locuit ca şi chiriaşi. Steiner obţine în instanţă recunoaşterea dreptului de proprietate însă judecătorii îl obligă în acelaşi timp să plătească lui Peter aproximativ 51.000 de lei, contravaloarea îmbunătăţirilor aduse casei. Început în 2006, procesul a durat până în 2013, an în care magistraţii de la Judecătoria Năsăud s-au pronunţat. Bineînţeles, Steiner a înaintat recurs, acţiune care i-a fost respinsă de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, ca nefondat. Înainte cu o lună să se pronunţe judecătorii năsăudeni, familia Steiner a deschis un nou dosar în care a pretins din partea soţilor Peter care nu evacuaseră imobilul, plata unei despăgubiri în valoare de peste 10.000 de dolari aferente perioadei 2009 – 2013, timp în care s-a aflat în imposibilitate de a folosi imobilul. Cerea a fost însă respinsă de judecătorii năsăudeni, ca fiind neîntemeiată. Steiner nu se lasă şi deschide un nou proces, cerând rejudecarea dosarului cu privire la pretenţiile pe care le are faţă de familia Peter, însă fără succes. Între timp, el a fost şi executat silit pentru suma de circa 51.000 lei pe care soţii Peter au pretins-o drept despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse la casă.

Despre cum a motivat instanţa soluţia dată în acest ultim dosar, vom reveni în numărul viitor.