Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, baronul Emil Radu Moldovan (PSD), este cercetat penal de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. Deși el nu are dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud ca și colegii săi Ovidiu Crețu, primarul social-democrat al Bistriței, sau Alexandru Pugna, vicepreședintele PSD al CJ BN, nu ne îndoim de verticalitatea procurorilor de la o instanță superioară. Suntem curioși care vor fi acțiunile luate în cadrul cauzei sau dacă va rămâne doar un dosar ascuns într-un sertar.

 

 

Gazeta de Bistrița continuă demascarea corupților din funcțiile publice ale județului Bistrița-Năsăud. Dacă în numerele precedente v-am prezentat în mod oficial faptul că primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, și vicepreședintele CJ BN, Alexandru Pugna, au dosare penale, acum vă arătăm că și președintele județului, baronul Emil Radu Moldovan este la rându-i cercetat penal. De altfel, Ovidiu Crețu este cercetat de către procurorii aceleiași instanțe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, în nu mai puțin de nouă dosare penale.

“Numitul Emil Radu Moldovan este cercetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, într-un dosar care se află în faza de cercetări penale”, arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, Elena Șutea, într-un răspuns oficial acordat la solicitarea ziarului Gazeta de Bistrița.

“Numitul Crețu Ovidiu a fost cercetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, în 9 dosare din care: în 6 dosare s-a dispus neînceperea urmăririi penale, două dosare au fost declinate iar un dosar nu este soluționat, aflându-se în faza de cercetări penale”, se arată în continuarea răspunsului parchetului.

 

Faptele pe larg

 

Faptele lui Radu Moldovan au fost detaliate pe larg în Gazeta de Bistrița. De la casa estimată la 350.000 de euro și la cabana de 150.000 de euro de pe malul lacului Colibița, toate bogățiile baronului social-democrat au fost prezentate în diverse ediții. Chiar dacă v-am relatat că actualul președinte al consiliului județean și-a construit un etaj în plus la cabana sa de la Colibița decât îi permitea autorizația de construcție, nimeni nu a luat nici o măsură. Desigur că cei de la Primăria Bistrița Bârgăului nu au luat nici o măsură în consecință. Mai multe persoane din interiorul primăriei ar fi rude şi prietene cu Radu Moldovan, complicii săi în încălcarea legii.

 

Radu Moldovan a împrumutat pe 23 august 2011 de la omul de afaceri „german” Ilieșiu Radu Ștefan suma de 40.000 de euro. Așa-zisul om de afaceri a primit cu „dedicație” de la Ovidiu Crețu, primarul social-democrat al municipiului Bistrița, și colegul de partid al lui Radu Moldovan, suma de 2,5 miliarde de lei vechi în 2010 pentru o asociație pe care a înființat-o cu două săptămâni înainte de acordarea sumei. Mai mult decât atât, la nunta omului de afaceri Radu Moldovan a fost naș alături de fostul șef al Serviciului Român de Informații din Bistrița, Ioan Mocanu, transferat la SRI Mureș. După terminarea campaniei electorale din 2012, Radu Moldovan și-a “plătit” datoria către Traian Ilieșiu prin intermediul vânzării propriului apartament. Omul de afaceri Radu Ștefan Ilieșiu este prieten și cu nevasta lui Radu Moldovan, cu care a făcut tranzacții de firme. Cosuletul Prod este firma omului de afaceri la care a lucrat și soția baronului social-democrat. Ilieșiu este cel care îl leagă pe Radu Moldovan de serviciile secrete bistrițene, legate de cumătrul său, șeful SRI Bistrița, Ioan Mocanu și alți oameni de afaceri.

Radu Ilieșiu este apropiat și al primarului Ovidiu Crețu. În aceeași săptămână în care a primit 2,5 miliarde de la primăria Bistrița a primit și o autorizație pentru una dintre firmele sale. Firma deținută de Radu Ilieșiu se numește Cosuletul Prod și a primit în martie 2010 o autorizație de la Primăria Bistrița pentru clădirea de pe V. Rusului 17 în vederea “Schimbare destinație din garaje în sp. de locuit fără modificări structurale.”

 

Relaţia Creţu-Moldovan: profit, profit, profit

 

Radu Moldovan şi edilul din Bistriţa, Ovidiu Creţu, nu s-ar înţelege foarte bine în realitate, însă colegii de partid nu se lasă niciodată la greu, arătam într-un articol anterior. De când a devenit primar, Creţu a crescut valoarea imobiliară a apartamentului lui Radu Moldovan prin lucrări derulate pe bani publici. Astfel, lărgirea drumului, o nouă conductă de gaz, noi locuri de parcare şi borduri noi pe stradă sunt doar lucrările de suprafaţă ale zonei respective, derulate din banii primăriei Bistriţa. Mai mult decât atât, Creţu face toate eforturile posibile pentru a grăbi cât mai repede lucrările. Spre exemplu, în această perioadă, mai mulţi deţinuţi au fost aduşi să execute lucrările de borduri în zona unde locuiește Radu Moldovan. Chiar de la momentul în care am scris acest lucru am preconizat că Emil Radu Moldovan își va vinde apartamentul. Uite că până la urmă și l-a vândut tocmai lui Traian Radu Ilieșiu, de la care avea bani împrumutați.

 

Moşierul din Colibiţa, pesedistul Moldovan

 

Vila din Colibiţa are o valoare estimată la 150.000 de euro, iar vila din Bistriţa are o valoare aproximativă de 300.000 de euro. Chiar Radu Moldovan spune că a investit 150.000 de euro în casă, doar că nu cunoaște valoarea exactă a acesteia şi nu a adăugat valoarea terenului. Dacă proprietatea sa din Colibiţa este impunătoare şi priveliştea perfectă pentru o relaxare după presupusa muncă de deputat, nici proprietatea din Bistriţa nu este neglijabilă, aceasta fiind dotată cu piscină, sală de fitness și cramă.

Sumele investite reies din construcţii similare în zone similare. Astfel, pentru vila din Colibiţa am luat în calcul că o investiţie în teren se face cu minim 300 euro/mp, dar un teren pe malul lacului depăşeşte cu mult o valoare similară a construcţiei. Căile de acces moderne, dotările interioare, terenul, alimentarea cu apă şi energie electrică ar arăta că Radu Moldovan a cheltuit minim 120.000 de euro pentru o vila în celebra staţiune bistriţeană, în niciun caz 8.500 de euro cum ar fi declarat. La capitolul autovehicule, Radu Moldovan deţine două autoturisme: un VW Passat şi un Audi A4, achiziţionate în perioada 2007-2008.

 

Tiberiu Hrihorciuc

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.