Joi, 25 februarie, de la ora 16.00 a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Bistriţa. Pe ordinea de zi s-au aflat 33 de proiecte de hotărâri supuse dezbaterii şi aprobării de către consilierii locali.

 

 

Şedinţa de Consiliu Local a debutat cu obişnuitele interpelări ale consilierilor şi reprezentanţii cartierelor Municipiului Bistriţa. Au fost aduse în discuţie starea spaţiilor verzi din oraş, a gunoaielor de pe calea ferată din zona industrială dar şi problemele cu care se confruntă Sărata şi Slătiniţa, în special cele legate de Căminul Cultural.

 

 

Unul dintre proiectele mult dezbătute a fost cel al aprobării Ghidului solicitantului privind regimul finanţărilor nerambursabile, alocate de la bugetul local al Municipiului Bistriţa pentru activităţi nonprofit de interes local în anul 2010. La acest proiect, consilierul local Dan Molnar (PNL) a venit cu propunerea de a se lua în considerare impactul pe care îl au unele proiecte derulate de diverse ONG -uri ( impact mare, redus sau chiar deloc). Dezbaterile în acest sens s-au întins mai bine de o oră, iar în cele din urmă proiectul a fost votat.

 

De asemenea, pe listă s-au aflat şi alte proiecte precum Aprobarea Regulamentului General de organizare şi funcţionare a pieţelor Municipiului Bistriţa, Reducerea chiriilor pentru terenurile aferente chioşchiurilor şi tonetelor din pieţele din Municipiul Bistriţa sau Aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de investiţii "Reabilitare termică a 17 blocuri de locuinţe – etapa a IV -a – Municipiul Bistriţa". 

 

 

Iulia STUPINEAN 

1 COMENTARIU

  1. S/au adunat capetele patrate la masa dreptunghiulara pentru a rezolva…..bunastarea lor.Cand le/o pasa de amarati se face…..gaura in cer.Cat sa va mai suportam NESIMTITILOR…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.