Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae vrea comisie de anchetare a cazurilor de malpraxis, transmite AMOS NEWS. Preşedintele CMR a făcut această declaraţie în cadrul adunării generale a CMR, care a avut loc la sfâritul săptămânii trecute.

Astărăstoae a afirmat că propunerea de introducere a căii extrajudecătoreşti de acoperire a prejudiciului în cazul culpei medicale are drept scop să ferească pacientul de un conflict din lumea medicală.
Comisia de mediere numită de Astărăstoaie ar urma să se adreseze experţilor care stabilesc valoarea prejudiciului, iar cel care va acorda sancţiuni va fi tot CMR. Plata prejudiciilor se va face de către societăţile de asigurări, a precizat preşedintele CMR.
Prof. dr. Astărăstoae a precizat că propunerea CMR de introducere în legea malpraxisului a căii extrajudecătoreşti ar urma să fie luată în discuţie de viitorul Parlament şi dacă va fi agreată va putea intra în vigoare din mai-iunie 2009, dar dacă pacientul ţine morţiş se poate adresa şi justiţiei.
În 2007, Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România a analizat 113 dosare, în care au fost implicaţi 135 de medici.
În 2008, până la 1 septembrie, Comisia Superioară de Disciplină a CMR a analizat 103 dosare, în care au fost implicaţi 118 medici.
Cu toate acestea, suspendarea dreptului de practică a profesiei a fost aplicată doar în două cazuri – dr. Naum Ciomu şi dr. Răzvan Trancă de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu.
În anul 2007, comisiile de disciplină judeţene au analizat 513 dosare, iar, în 2008, 288 de dosare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.