Țeparul imobiliar Traian Onuc susține că a fost șantajat de cetățeanul german Marvin Steinhoff, în anul 2016, după ce i-a vândut un apartament Vioricăi Anechitei, mama iubitei lui Steinhoff de la acea vreme. Onuc s-a plâns că Steinhoff a lansat o serie de amenințări cu moartea și cu alte acte de violență la adresa sa, spunându-i chiar că îi va incendia imobilele, dacă nu îi va înapoia banii pe care Viorica Anechitei îi plătise pentru apartamentul din blocurile groazei de pe strada Miko Imre.
Cunoscutul țepar imobiliar Traian Onuc apare în mai multe dosare de pe rolul instanțelor clujene în poziția de inculpat, după ce a înșelat sute de persoane pe care le-a indus în eroare, determinându-le să remită anumite sume, cu titlu de avans sau plată integrală, în scopul achiziționării unor imobile aflate în construcție în municipiul Cluj-Napoca, fără deținerea unor autorizații de construcție valabile. Prejudiciul estimat de anchetatori până în acest moment se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. Cu toate acestea, într-unul dintre cele mai recente dosare penale în care-i apare numele, Onuc a îmbrăcat haina de persoană vătămată, pozând în victima infracțiunii de șantaj.
Disperarea i-ar fi împins pe cei păcăliți la amenințări cu moartea și îmbrânceli
Traian Onuc susține că începând cu 22 aprilie 2016 a fost amenințat, urmărit și agresat fizic de către o persoană necunoscută de sex masculin cu scopul de a-i remite suma de 33.000 de euro, respectiv dublul avansului pe care Viorica Anechitei i l-a achitat în vederea cumpărării unui apartament dintr-un bloc de pe strada Miko Imre pe care Onuc îl construia la acea vreme. În aceeași perioadă, Floarea Ianson Codrișor, tatăl țeparului imobiliar a sesizat și el organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca cu privire la faptul că odrasla sa a primit mai multe mesaje cu caracter amenințător de la un anumit număr de telefon, al cărui proprietar nu a putut fi identificat de anchetatori.
În plângerea formulată, Traian Onuc susține că Marvin Steinhoff i-ar fi adresat amenințări cu moartea în Piața Unirii din Cluj-Napoca, iar într-o altă zi l-ar fi agresat fizic în parcarea mall-ului Polus (actualul Vivo Cluj-Napoca). Potrivit informațiilor cuprinse la dosar, Onuc a declarat următoarele: „Mi-a cerut bani în numele Anechitei Viorica, îmbrâncindu-mă și mi-a tăiat un cauciuc de la mașina pe care o aveam”. Țeparul susține că Marvin Steinhoff nu s-a oprit după evenimentele petrecute în Piața Unirii și în parcarea mall-ului Polus și l-ar fi căutat la domiciliul său unde i-ar fi dat câteva palme și l-a amenințat că dacă nu-i va înapoia banii Vioricăi Anechitei va recurge la alte gesturi extreme.
Onuc s-a temut că blocurile ilegale vor arde precum o torță
„Mi-a spus că dacă nu înapoiez cei 33.000 de euro, dublul avansului dat de Anechitei Viorica, mă vor răpi, mă vor omorî, vor a duce oameni la bloc să facă scandal și reclamă negativă”, a arătat Traian Onuc, potrivit documentelor cuprinse la dosar. Țeparul susține că Marvin Steinhoff l-a amenințat că îi va incendia imobilele construite ilegal dacă nu va înapoia banii.
În întâmpinare, cetățeanul german Marvin Steinhoff a solicitat instanței să constate că fapta de șantaj nu există, nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, arătând că „subsemnatul am avut o înțelegere cu Floarea Inason și nu l-am constrâns să dea, să facă sau să nu facă ceva. Marvin Steinhoff a cerut judecătorilor să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale și să dispună încetarea procesului penal, întrucât de la data săvârșirii faptei – aprilie 2016, au trecut mai bine de 5 ani.
Marvin Steinhoff este reprezentat în instanță de avocatul Rareș Sergiu Cosmin care a declarat pentru Gazeta de Cluj că între Traian Onuc și Viorica Anechitei a fost încheiat un document autentificat de un notar public prin care țeparul imobiliar se obliga să-i înapoieze banii femeii, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
„Mama fostei lui prietene a cumpărat un apartament de la Traian Onuc. Când și-a dat seama că există mai multe probleme de ordin legislativ cu acele clădiri, doamna a încheiat o convenție la notar cu Traian Onuc prin care și-a asumat că-i va restitui banii, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat nici până în ziua de astăzi. Clientul meu susține că nu l-a amenințat pe Traian Onuc și nu a cerut o sumă mai mare față de cea care fusese achitată de Anechitei Viorica pentru apartament.”, a declarat avocatul Rareș Sergiu Cosmin pentru Gazeta de Cluj.
Viorica Anechitei, cea care a cumpărat apartamentul de la Traian Onuc și, totodată, mama fostei iubite a lui Marvin Steinhoff, a afirmat în fața anchetatorilor că nu i-a cerut niciodată cetățeanului german să lanseze amenințări la adresa țeparului imobiliar pentru a-și recupera banii.
Victimele lui Traian Onuc îngheață de frig în propriile locuințe
Traian Onuc este responsabil pentru una dintre cele mai mari țepe imobiliare din municipiul Cluj-Napoca. Victimele țeparului, care locuiesc în blocurile groazei de pe strada Miko Imre, sunt nevoite să-și ducă traiul în frig și întuneric, în propriile case. Locuințele nu sunt racordate la electricitate, gaz sau apă, iar condițiile de trai inumane i-au determinat pe oameni să recurgă la soluții care le-ar putea pune viața în pericol. În lupta cu frigul și întunericul, victimele lui Onuc s-au văzut nevoite să le ceară ajutorul oamenilor din blocul vecin pentru a le furniza curent electric printr-o instalație improvizată.
Mai mult, disperarea i-a determinat pe oameni să se agațe de câteva frânghii pentru a îmbrăca exteriorul blocului în polistiren, punându-și viața în pericol. Oamenii susțin că temperatura din încăperi este uneri chiar mai scăzută decât cea de afară. Pereții sunt îmbibați de apă precum un burete, din cauză că imobilul nu este hidroizolat, iar oamenii se trezesc în fiecare zi cu bălți în mijlocul apartamentelor. Apa din pereți ajunge și la instalațiile electrice improvizate și nu puține au fost cazurile în care în imobil au avut loc scurtcircuite. Victimele lui Onuc și-au pierdut speranța că își vor mai recupera banii sau că imobilul în care locuiesc va arăta vreodată ca cele din apropriere.
Traian Onuc rămâne în arestat preventiv
Traian Onuc a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, la data de 30 ianuarie, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii înșelăciune în formă continuată.
Polițiștii de investigații criminale au efectuat 4 percheziții, la imobilele lui Onuc și ale celorlalte două persoane, precum și într-un spațiu care era utilizat de aceștia drept birou. Anchetatorii au descoperit și ridicat zeci de sisteme informatice, printre care laptopuri și tablete, telefoane mobile, dar și peste 7.000 de cartele telefonice, care ar fi fost utilizate pentru a discuta cu clienții. Prejudiciul estimat până în acest moment la aproximativ 5 milioane de euro.
Magistrații de la Tribunalul Cluj au respins, la data de 8 februarie, contestația formulată de Traian Onuc pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv.
„În baza art. 204 rap. la art. 203 alin. 5 şi la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod de Procedură Penală respinge ca nefondate contestaţiile formulate de către inculpaţii OT, fiul şi JP, împotriva Încheierii penale nr. 10/31.01.2023 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus. În baza art. 272 alin. 1 Cod de Procedură Penală stabileşte onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator JP în sumă de 340 lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Cluj – av. VAM. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de Procedură Penală obligă inculpaţii contestatori să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 8 februarie 2023, în lipsa participanţilor”, se arată pe site-ul Tribunalului Cluj.