Deși până acum am avut parte de una dintre cele mai blânde ierni din ultimele decenii, acest lucru nu pare să se vadă și în costurile cu deszăpezirea drumurilor naționale și județene. Antiderapantul folosit „preventiv” și utilajele care au stat în stand by, în așteptarea ninsorii, au păpat deja 3 milioane de lei.
Rar temperaturile s-au apropiat de 0 grade iarna aceasta. De ninsoare nici nu se poate vorbi, nici măcar în zone precum Pasul Tihuța, de unde, anii trecuți drumarii erau de nelipsit.
Temperaturile prietenoase îi ajută pe români inclusiv la facturile la gaz și curent un pic mai mici, însă nu pare să îi ajute să facă economie și la servicii precum deszăpezirea drumurilor naționale și județene.
Culmea, drumarii sunt ajutați chiar de legislația în vigoare, care prevede ca orele de așteptare în care utilajele sunt în baze să fie plătite. Cel puțin asta susține Ciprian Ceclan-Oprea, director în cadrul Direcției Drumuri Județene.
„Conform legii, suntem obligați să plătim orele de așteptare, iar când se intervine pentru combaterea poleiului sau îndepărtarea zăpezii nu se plătesc orele de staționare se plătește intervenția”, a spus Ciprian Ceclan –Oprea, în ședința de Consiliu Prefectural de săptămâna trecută.
Potrivit acestuia, deși a nins o singură dată iarna aceasta, Consiliul Județean a cheltuit din noiembrie și până în 25 ianuarie mai bine de un milion de lei pentru curățarea drumurilor, prevenirea poleiului și pentru „așteptarea” utilajelor.
Consiliul Județean a împărțit drumurile județene în 5 loturi și are în stoc la această dată 1.431 de tone de sare și 2.670 de tone de nisip.
Drumurile Naționale au spart peste două milioane de lei iarna aceasta
Nu la fel de economi au fost cei de la Drumurile Naționale, care au cheltuit peste două milioane de lei doar pentru intervenții și așteptări ale utilajelor. La această sumă se adaugă și materialul antiderapant.
„Până la ora actuală avem un contract de 2,4 milioane de lei, care încă nu e consumat tot. Probabil că fiind la jumătatea perioadei de iarnă, încă 2 milioane o să fie următorul contract, dar nu neapărat o să se consume tot. Iarnă am avut, condițiile au fost mai blânde. Noi avem un contract cu un prestator care ne stă la dispoziție 24 din 24 de ore și pentru care trebuie să plătim. Utilajele așteptau sau au intervenit. Am avut 400 de intervenții în această perioadă”, a explicat la Colegiul Prefectural, Vlad Grigore de la Secția de Drumuri Naționale Bistrița.
În luna decembrie ar fi fost bifate 182 de acțiuni preventive de combatere a poleiului și înzăpezirii, răspândindu-se peste 1.000 de tone de sare. Practic, când temperaturile scădeau aproape de 0 grade, utilajele ieșeau pe șosele și împrășteau material antiderapant preventiv.
Valoarea contractului pe care Drumurile Naționale îl are cu Dacia Asphalt este de 2,45 de milioane de lei, din care a fost achitată deja suma de două milioane de lei pentru aceste intervenții.
Autoritățile au fost amendate la prima și singura ninsoare din iarnă
Culmea, la prima și singura ninsoare din această iarnă, autoritățile au fost luate total pe nepregătite. Consiliul Județean a fost amendat în 13 decembrie cu 14.500 de lei de către Poliția Rutieră, pentru că drumul județean 172 D nu a fost curățat.
„La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au aplicat o sancțiune contravențională pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public, pe timp de iarnă, pe Drumul Județean 172D. Cuantumul sancțiunii aplicate conform OUG 195/2002 este de 14.500 de lei”, a transmis Inspectoratul de Politie Județean Bistrița-Năsăud.
Nici nu e de mirare, având în vedere că contractul de deszăpezire pentru acest tronson de drum nu era semnat la data la care a apărut prima zăpadă. Este vorba despre Lotul 3 Năsăud, care a fost semnat abia în 13 decembrie. Procedura ar fi fost întârziată din cauza faptului că la licitațiile organizate de administrația județeană nu s-a prezentat nimeni.
În decembrie, Consiliul Județean nu a reușit să încheie contractele pentru serviciile de deszăpezire pentru 3 din cele 5 loturi în care sunt împărțite drumurile județene. Pentru lotul 4 Șieu, contractul de deszăpezire a fost semnat abia în 9 decembrie, iar Lotul 5 Lechința a fost semnat doar în 20 decembrie. Pe Lotul 3 Năsăud, pentru care a fost amendat Consiliul Județean a pus mâna Lucrări Drumuri și Poduri SA.
Contractele de deszăpezire bagă în buzunarul SRL-urilor milioane de lei
Singurele loturi asigurate au fost Bistrița și Beclean, pe care a pus mâna același SRL, în luna februarie a anului trecut. Este vorba despre ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL. Pentru Lot 1 Bistrița, SRL-ul a primit 5 milioane de lei, în 19 octombrie fiind semnat încă un contract adițional, în valoare de 1,5 milioane de lei.
Pentru Lot 2 Beclean, ARDELEAN COMPANY NORD VEST SRL a primit 5,4 milioane de lei, contractul fiind semnat tot în luna februarie. La contractul principal se adaugă un contract subsecvent semnat în luna octombrie, de încă 1,5 milioane de lei. Aceeași firmă a prins contracte de deszăpezire anul acesta pe tronsoane de drum din Botoșani.
Lotul 3 Năsăud îi revine societății Lucrări Drumuri și Poduri SA, valoarea contractului ajungând la 5,9 milioane de lei. Contractul a fost semnat abia în 14 decembrie. Pentru anul trecut, LDP a raportat o cifră de afaceri de 8,3 milioane de lei și pierderi de peste 4 milioane de lei. Anul trecut, cifra de afaceri ajungea la 12,3 milioane de lei, iar profitul net la doar 43.700 de lei.
Lotul 4 Șieu a fost semnat în 9 decembrie, valoarea contractului fiind de 6,6 milioane de lei. Pe contract a pus mâna Trans –Simy SRL. Trei zile mai târziu, Consiliul Județean mai încheie un contract adiacent de 2,2 milioane de lei.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud caută firme pentru a asigura deszăpezirea drumurilor județene de un an și jumătate. Licitația pentru serviciile de deszăpezire a fost demarată în luna iulie a anului 2021, pentru iarna aceasta, dar și pentru iarna 2024-2025. În total, au fost puse la bătaie 26 de milioane de lei.
Contractul este împărțit în cinci loturi, lungimea totală a rețelei de drumuri județene fiind de aproape 670 de kilometri. Față de precedentul contract de deszăpezire multianual, valoarea maximă estimată a crescut cu peste 25%.
După ce primele loturi, Bistrița și Beclean și-au găsit firmă care să asigure deszăpezirea, Consiliul Județean s-a văzut nevoit să reia licitația pentru atribuirea contractelor pentru deszăpezirea drumurilor județene din zonele Năsăud, Șieu și Lechința. Valoarea însumată estimată pusă la bătaie de Consiliul Județean este de minim 9.400.140 lei și un maxim de 19.791.654 lei.
La noua licitație, administrația județeană bistrițeană a pus la bătaie sume mult mai mari decât anul trecut în iulie. Cu toate acestea, firmele nu s-au înghesuit cu oferte. Șieul și-a găsit ofertant, rămânând în aer zonele Lechința și Năsăud. Zona Năsăud are și cei mai puțini kilometri de drumuri județene, comparativ cu celelalte loturi: 106,444 km.