Organizația Mondială a Sănătății a avertizat, marți, că volumul mare de deșeuri produse în lupta împotriva pandemiei COVID-19 reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană și a mediului. Zecile de mii de tone de deșeuri medicale suplimentare au pus o presiune uriașă asupra sistemelor de gestionare a deșeurilor medicale, a transmis OMS într-un raport.
Mai mult de 200.000 de tone de deșeuri medicale – în mare parte deșeuri de plastic – s-au acumulat la nivel mondial ca urmare a pandemiei de coronavirus, a transmis Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
114.000 de tone de deșeuri medicale doar în urma vaccinării
Potrivit estimărilor OMS, miliardele de vaccinări de la începutul pandemiei au generat cel puțin 144.000 de tone de ace, seringi și recipiente de colectare folosite și aruncate ulterior la gunoi.
În plus, 87.000 de tone de îmbrăcăminte de protecție au fost livrate de către Națiunile Unite numai între martie 2020 și noiembrie 2021.
Testele pentru coronavirus presupun, în total, până la 2.600 de tone suplimentare de deșeuri și 731.000 de litri de deșeuri chimice. Măștile de protecție pentru uz privat nu sunt incluse în aceste estimări, a precizat OMS.
OMS trage un semnal de alarmă
„COVID-19 a forțat lumea să ia în considerare lacunele și aspectele neglijate ale fluxului de deșeuri și modul în care producem, folosim și aruncăm resursele noastre de sănătate, de la leagăn la mormânt”, a declarat Maria Neira, șefa departamentului de mediu, schimbări climatice și sănătate din cadrul OMS, citată de Reuters.
Organizația a solicitat implementarea unor strategii pentru a proteja oamenii și mediul de costumele de protecție, trusele de testare și materialele de vaccinare aruncate în mod necorespunzător, în loc să fie depozitate ca deșeuri.
Chiar și înainte de pandemia de coronavirus, OMS a avertizat că o treime din toate unitățile sanitare nu reușesc să elimine deșeurile în mod corespunzător.
Deșeurile suplimentare acumulate în timpul pandemiei de coronavirus reprezintă un risc pentru sănătatea și mediul înconjurător, pentru lucrătorii medicali și pentru persoanele care locuiesc în apropierea gropilor de gunoi, au semnalat reprezentanții OMS.
Câte dintre deșeurile medicale de la nivel global sunt radioactive
Din cantitatea totală de deșeuri generate de activitățile de îngrijire a sănătății, aproximativ 85% sunt deșeuri generale, nepericuloase, potrivit unei analize OMS realizate în urmă cu circa trei ani.
Restul de 15% sunt considerate materiale periculoase care pot fi infecțioase, toxice sau radioactive.
Înainte de pandemia de coronavirus, în fiecare an s-a estimat că în întreaga lume se administrau aproximativ 16 miliarde de injecții, dar nu toate acele și seringile fiind eliminate în mod corespunzător ulterior.
Arderea în aer liber și incinerarea deșeurilor din domeniul sănătății poate duce, în anumite circumstanțe, la emisii de dioxine, furani și particule.
Măsurile de asigurare a unei gestionări sigure și ecologice a deșeurilor rezultate din îngrijiri medicale pot preveni efectele negative asupra sănătății și mediului cauzate de astfel de deșeuri, inclusiv eliberarea neintenționată de pericole chimice sau biologice, inclusiv de microorganisme rezistente la medicamente, în mediul înconjurător, protejând astfel sănătatea pacienților, a lucrătorilor din domeniul sănătății și a publicului larg.
Sursa: evz.ro