Conducerea PNL Bistrița-Năsăud este de părere că asupra aleșilor locali ai PNL „se exercită de mai mult timp acțiuni de intimidare”, pentru a-i „determina să treacă la o altă formațiune politică”, potrivit unui comunicat remis redacției.

La data de 27 august consilierul județean Mirela Cîrcu, precum și primarul comunei Romuli, Ioan Monița și-au pierdut calitatea de membrii ai PNL.

„Biroul Județean al PNL Bistrița-Năsăud a constatat miercuri, 27 august pierderea calității de membru al Partidului Național Liberal de către doamna Mirela Cîrcu, consilier județean, precum și de primarul comunei Romuli, Ioan Monița. Membrii BPJ al PNL au luat act de faptul că, prin declarațiile de susținere a unei alte formașiuni politice cei doi și-au pierdut dreptul de a mai face parte din Partidul Național Liberal, conform articolului 16 litera c din statut”, se arată în comunicat.

Președintele PNL BN, Stelian Dolha, continuă să susțină în comunicat că în spatele acestor acțiuni de destabilizare a  partidului, se află prefectului județului, Ioan Țintean, fost președinte al partidului.

„Conducerea PNL Bistrița-Năsăud a sesizat cu îngrijorare că asupra aleșilor locali ai PNL se exercită de mai mult timp acțiuni de intimidare concertată pentru a-i determina să treacă la o altă formațiune politică. O acțiune precum cea organizată miercuri la Consiliul Județean cu participarea exclusiv a aleșilor locali liberali în prezența și sub atenta supraveghere a prefectului Ioan Țintean este doar una dintr-un lung șir de tentative de destabilizare a Partidului Național Liberal, filiala Bistrița-Năsăud. Este regretabil că un fost președinte al acestei filiale recurge la asemenea practici împotriva fostului său partid dar și că prin acțiunile de prozelitism politic domnul Ioan Țintean își încalcă statutul său de înalt funcționar public.”

Liderul PNL, Stelian Dolha a mai adus acuze la adresa prefectului Ioan Țintean, atunci când unii primari PNL au participat la Congresul PLR.

„Eu sunt înalt funcționar, nu fac politică. Dacă primarii sunt curioși să participe la diferite întâlniri politice, este treaba lor. În legătură cu opțiunile viitoare pe care le vor avea primarii din partidul al cărui președinte am fost, este fix problema lor. Au o conducere, au un președinte care este un băiat educat, de caracter și care are o vastă experiență în conducerea mai multor partide politice. Eu am spus că renunț la activitatea politică pentru că mi se potrivește mai bine, la experiența pe care o am, activitatea administrativă. Vreau să fac acest lucru cât pot, atât timp cât este nevoie de experiența mea, după care mă voi retrage probabil într-o binemeritată pensie. Mai am doi ani până la pensie și până atunci vreau să fiu util în această calitate”,a declarat Ioan Țintean când i-au fost aduse acuze, în rândul trecut de către liderul PNL.

La congresul de constituire al Partidului Liberal Reformator a luat parte o delegație bistrițeană formată din vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Dorin Popescu, directorul AJPIS Ani Bob, consilierul municipal Marius Armean, consilierul județean Mircea Mereuță, dar și următorii primari: Ioan Mate (Sînmihaiu de Câmpie), Ioan Monița (Romuli), Ioan Cămărășan (Silivașu de Câmpie), Dumitru Tomșa (Urmeniș), Eugen Bența (Poiana Ilvei), Dumitru Bendean (Miceștii de Câmpie), Ioan Dedean (Șieuț), viceprimarul comunei Livezile, Petru Cifor, mandatat de primarul Traian Simionca, în timp ce consilierul județean Mircea Mereuță l-a reprezentat și pe Vasile Dologa de la Tiha Bârgăului.

Cele două excluderi din PNL vin după cea pronunţată în cazul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, care de asemenea a fost acuzat că susţine PLR, în condiţiile în care a participat şi la congresul acestui partid, la începutul lunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.