Plicurile celor care votează prin corespondență la alegerile parlamentare trebuie să ajungă cel târziu pînă la sfârșitul zilei de 8 decembrie la biroul electoral dedicat, altfel sunt anulate, reamintește Ministerul Afacerilor Externe.

Dacă votezi din străinătate prin corespondență la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 trebuie să expediezi plicul – care conține certificatul de alegător completat, semnat și datat și buletinul de vot – cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestuia până la data de 8 decembrie 2016, ora 24.00 – ora României, la sediul Biroului electoral pentru votul prin corespondență”, precizează MAE.

Pentru expediere, plicul se poate depune la orice oficiu poștal sau în orice cutie poștală. Expedierea plicului este gratuită. Plicul se poate expedia și prin firmele de curierat, pe cheltuială alegătorului.

Plicurile livrate după data de 8 decembrie nu vor mai fi desigilate, ele fiind considerate nule.

Biroul electoral pentru votul prin corespondență va desigila plicurile cu voturi la data de 11 decembrie 2016, după ora 21.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.