Cea mai mare organizație sindicală din domeniul agricol, Federația AGROSTAR, îi avertizează pe producătorii agricoli care au de suferit de pe urma secetei că, în cel mai optimist scenariu, vor primi despăgubiri anul viitor, iar dacă se va întâmpla ca în cazul despăgubirilor pentru grindină (pe anul 2014, când mulți agricultori afectați nu au primit banii), există riscul să nu primească nici un ban.

„Federația AGROSTAR a aflat cu surprindere că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-a întâlnit cu mai multe organizații ale producătorilor agricoli, printre acestea neregăsindu-se și reprezentanți ai micilor agricultori, care sunt cei mai afectați de secetă. Întâlnirea a avut loc tardiv, în condițiile în care seceta durează de mai multe luni și, până acum, Ministerul Agriculturii nu a părut interesat de această situație. Deși se știa de luni bune că va fi o vară secetoasă, nu doar în România, ci chiar la nivelul Europei, Ministerul Agriculturii nu a luat nici o masură pentru a diminua efectele secetei. Ar fi trebuit înființat un Comitet care să gestioneze situația. Ministerul ar fi trebuit să promoveze un act normativ prin care să fie redus prețul la apa pentru irigații, în prezent aceasta fiind mai scumpă decât apa minerală. De asemenea, era necesară o monitorizare a suprafețelor și a zonelor afectate”, a declarat secretarul general al Agrostar, Horațiu Raicu.

Federația AGROSTAR apreciază că, despăgubirile, în cazul în care acestea vor fi acordate, vin prea târziu, în condițiile în care agricultorii au nevoie de bani pentru lucrările de toamnă și pentru a cumpăra furaje pentru iarnă.
Reamintim că, ministrul Daniel Constantin a declarat că, ajutoarele vor fi acordate în limitele premise de buget.

„Vom încerca sa identificăm pierderile pe fiecare fermier în parte și pe suprafețele respective să intervenim cu despăgubiri în limita permisă de bugetul de stat. (…) Aceasta va fi legiferată printr-o Hotărâre de Guvern, cel mai probabil în luna septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară, în funcție de resursele pe care le primim, să și acordăm aceste despăgubiri în 2015”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

În ceea ce privește despăgubirile pentru fermierii mari, ministrul a precizat ca trebuie notificată Comisia Europeană, deoarece valoarea despăgubirilor este ceva mai mare.

„Pentru fermierii mari, pentru că valoarea despăgubirilor este ceva mai mare, trebuie să notificăm Comisia Europeană după ce vom încheia statistica la care lucram cu acele comisii (comisiile de evaluare a pagubelor). Estimăm că răspunsul Comisiei va veni în câteva luni de zile și imediat vom acorda, cel mai probabil la începutul lui 2016. De asemenea, lucrăm și la documentele pregătitoare pentru a solicita și CE un ajutor, cu speranța că îl vom și primi, dacă nu, există deja un angajament al Guvernului pentru celelalte scheme la care am facut referire”, a adaugat Daniel Constantin.

În plus, Ministerul nu face nimic concret pentru irigarea suprafețelor, acolo unde acest lucru ar fi posbil. Totodată, Federația AGROSTAR cere, încă o dată, o strategie pe termen mediu și lung, care să prevadă investiții masive în sistemul de irigații și înfiintarea de perdele de protecție, în contextual în care fenomenele meteo extreme sunt tot mai frecvente.

„Din datele pe care le deținem noi, în prezent, culturile cele mai afectate de secetă sunt cele de porumb, rapiță, floarea soarelui. De asemenea, se confruntă cu probleme și crescătorii de animale”, potrivit Federației AGROSTAR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.