O adolescentă de 15 ani este însărcinată în 6 luni după ce propriul tată a abuzat-o sexual. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost arestat preventiv, săptămâna trecută, după ce a fost denunţat la poliţie de soacra sa. Culmea este că şi soţia bărbatului – mama fetei – este însărcinată, aceastaurmând să nască luna viitoare. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul, acuzat de comiterea infracţiunii de act sexual cu minor, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Mama fetei provine dintr-o familie cu greutate în Beclean, bunicul acesteia fiind Teodor Câmpean, fost senator PNŢCD.

 

Conform undei statistici privind dosarelepenaleajunse pe rolul instanţelor care au ca obiect infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, statistică publicatăde judecătorul clujean Cristi Danileţ pe blogul său în luna august, în judeţul Bistriţa-Năsăud numărul acestora ajunge la 42 în perioada 2011 – 2015, din care 9 au fost sau sunt pe rolul Judecătoriei Beclean.

Practic, în 2011 au ajuns pe rolul instanţelor din Bistriţa-Năsăud 13 dosare, în 2012 – 9 dosare, în 2013 – 7, în 2014 – 17 dosare, iar în 2015 – 9 dosare, însă în acest ultim caz anul nu a ajuns la final.

 

Denunţat de soacră, arestat preventiv

La numărul dosarelor din acest an se poate adăuga şi cazul de la Beclean, descoperit săptămâna trecută.

Acesta este cu atât mai ciudat cu câttatăl copilului pe care îl va naşte adolescenta de 15 ani îi va deveni acestuia totodată şi bunic.

Bărbatul a fost denunţat de soacră, după ce adolescentei i s-a făcut rău în timpul examenelor de corigenţă. Întrucât fata a acuzat ameţeli şi dureri de burtă, a fost dusă la spital, unde a fost consultată inclusiv de un medic ginecolog. Acesta a scos la iveală că fata este însărcinată în şase luni, iar când a întrebat-o pe fată cine este tatăl, medicul a primit un răspuns de-a dreptul şocant: „tata”, i-a răspuns copila. În momentul în care a aflat ce i s-a întâmplat fetei, bunica acesteia a mers aţă la poliţie.

Ce a urmat este uşor de ghicit. Intrat pe mâna poliţiştilor şi a procurorilor, bărbatul a fost arestat în final pentru 30 de zile, potrivit sentinţei pronunţate de Judecătoria Beclean.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean se efectuează cercetări într-un dosar penal pentru infracţiune de act sexual cu un minor, prevăzută de art.220, alin. 1, 3 şi 4-lit.a) din Codul penal cu aplicabilitate art. 35, alin 1 Cod Penal. Se reţine în sarcina inculpatului, o persoană de sex masculin, că în cursul lunii martie 2015 în mai multe rânduri a întreţinut acte sexuale cu fiica sa minoră în vârstă de 15 ani cu acordul acesteia”, a declarat Vasile CiprianSîrb – prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean. Potrivit acestuia pedeapsa pe care o riscă bărbatul variază între 3 şi 10 ani de închisoare.

 

ciprian sarb net

Sub lupa DGASPC

Fata a fost internată într-un centrul al Protecţiei Copilului din Bistriţa şi este inclusă într-un program de consiliere psihologică.

„S-a instituit măsura tratamentului în regim de urgenţă pentru minora victimă, pentru a putea fi cuprinsă şi într-un program de consiliere psihologică în vederea depăşirii traumei şi a momentului dificil în care se găseşte”, a declarat Teodor Sîngeorzan, şeful Serviciului Intervenţii în Situaţii de Abuz, Neglijare, Exploatare, din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud.

Familia mai are însă doi copii minori, o fetiţă de 3 ani şi un băiat de 14 ani. Aceştia însă vor rămâne în grija familiei după ce bunica s-a angajat să aibă grijă de ei.

„Am avut discuţii cu familia şi cu familia extinsă care s-au oferit să acorde sprijin mamei în creşterea şi îngrijirea copiilor şi pentru depăşirea situaţiei dificile în care se află. Vom monitoriza situaţia familiei şi mai ales a copiilor împreună cu autorităţile locale şi în funcţie de evoluţia situaţiei, dacă se va impune, ori dacă mama acestor copii nu se va descurca, având în vedere că urmează să aducă pe lume încă un copil, vom putea lua în considerare şi varianta unei măsuri de protecţie pentru copiii în cauză. Deocamdată fraţii victimei rămân în familie”, a precizat Teodor Sângeorzan.

În acest moment nu se ştie ce se va întâmpla cu copilul căruia adolescenta îi va da naştere peste circa 3 luni.

„La momentul potrivit vom lua o decizie în interesul superior al copilului, în funcţie de dorinţa mamei, a familiei. Din familia extinsă, conform legislaţiei, fac parte rudele până la gradul al IV-lea – mătuşi, unchi, bunici care au disponibilitatea de a acorda sprijin. Nu este un lucru uşor să-şi asumi responsabilitatea creşterii unor copil, în plus de proprii copii”, a punctat reprezentantul DGASPC BN.

„De obicei aceste lucruri se află târziu, mai ales atunci când victima este un copil. Acestuia de multe ori îi este frică să spună aceste lucruri, poate este ameninţat, poate şi mamei îi este frică, şi acum nu mă refer strict la problema în cauză, ci în general, iar agresorul nu se laudă cu asemenea fapte. Din păcate se află destul de târziu, abia când cineva sesizează. În cazul acesta bunica a sesizat incestul. Se vorbea în comunitate din câte am înţeles. Şi bunica a aflat în prima fază din comunitate”, a mai spus Sîngeorzan.

 

teodor sangeorzan protectia copilului net

Alcoolul se pare că e sursa problemelor

Potrivit reprezentantului DGASPC, se pare că mama nu ştia ce i s-a întâmplat fetei, deşi, în general vorbind, fetele sunt mai apropiate de mame şi îşi deschid sufletul atunci când ceva nu este în regulă.

Pe de altă parte, însă printre localnici se vorbeşte şi de faptul că femeia ar avea şi oarecare mintale, aspect care nu a fost însă confirmat de reprezentantul DGAPSC.

„Nu pot să mă pronunţ pentru că nu s-a făcut o expertiză a mamei. Probabil că are anumite probleme, dar nu mă pot pronunţa eu, nu figurează în evidenţele noastre cu probleme”, a spus Toader Sângerozan.

Potrivit unor surse ale Gazetei de Bistriţa, ideea că femeia ar avea anumite probleme este indusă de aspectul ei sărăcăcios, şi un fizic care nu o avantajează deloc, probabil şi din cauza unor probleme de sănătate.

Veniturile familiei sunt destul de reduse, bărbatul fiind angajat la Complexul Balnear Băile Figa de lângă Beclean, în timp ce mama copiilor lucra la producătorul de cabluri Leoni, iar de puţin timp este în concediu prenatal.

Aceleaşi surse susţin însă că, deşi banii nu îi dau afară din casă, cei doi soţi mai trag din când în când la măsea.

„Bărbatul nu a fost văzut la birt, dar ştiu că mai consuma alcool acasă. E drept nu exagera cu băutura, dar probabil pe fondul acesta s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, spun sursele noastre.

 

Mama, din viţă de intelectuali

Dacă bărbatul provenea dintr-o familie simplă, mama adolescentei provenea dintr-o familie de profesori. Ba mai mult decât atât, bunicul mamei adolescentei, Teodor Câmpean, a fost senator PNŢCD în Parlamentul României în anii ’90.

Alcoolul a adus însă şi în această familie a fostului senator. În urmă cu cinci ani a fost un întreg scandal legat de fiul fostului senator care purta acelaşi nume – Teodor Câmpean, profesor de istorie la Grupul Şcolar „Henri Coandă” din Beclean.

Pe atunci în vârstă de 58 de ani, profesorul a fost acuzat de elevi şi de conducerea şcolii că mergea beat la cursuri, iar în final s-a ales cu 5 procente tăiate din salariu timp de două luni. Degeaba însă, fiindcă problemele au continuat, potrivit declaraţiilor de la acea vreme a directorului şcolii.

De cealaltă parte, profesorul Câmpean nu a recunoscut că ar fi mers beat la ore şi susţinea că acuzele ce i se aduceau erau „poveşti de adormit copiii, poveşti născocite de oameni răi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.