Gazeta de Bistriţa a fost singura publicaţie care de-a lungul timpului a tras numeroase semnale de alarmă că ceva „pute” în interiorul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Dar lucrurile au fost ignorate de către cei în drept, iar rahatul a tot fost îndesat sub preş. La un moment dat mizeria nu a mai putut fi ascunsă şi a dat pe dinafară. Ceea ce anticipa Gazeta de Bistriţa, într-un final s-a întâmplat. Acţiunea în forţă de săptămâna trecută a DNA a demonstrat că lucrurile nu mai puteau continua aşa, deoarece exista riscul evoluţiei cancerului din interiorul IPJ BN şi să ajungă în metastază.

 

„Boala” în rândul poliţiei bistriţene nu a început de ieri sau de alaltăieri, ea s-a inoculat cu ceva ani în urmă. Comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan a ajuns la şefia politiei bistriţene cu sprijin politic, punând umărul din greu la dărâmarea lui Ioan Sidor Bodescu, în urma scandalului cu jocul de poker. De fapt la momentul respectiv acesta îşi pierduse sprijinul politic, după o întâlnire ultrasecretă, petrecută undeva departe de Bistriţa, în Turcia, în staţiunea turistică Antalya, la care au participat Ioan Sidor Bodescu, şeful SRI de la vremea respectivă – colonelul Ioan Mocanu şi Emil Radu Moldovan – actualul preşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud şi care a fost dată în vileag în săptămânalul nostru.

Mandatul lui Ioan Ovidiu Mureşan la şefia IPJ BN constituie cea mai neagră pagină din istoria poliţiei bistriţene şi este de văzut cum va fi înscris numele acestuia pe placa memorială pe care sunt trecuţi toţi şefii politiei bistriţene, expusă în holul de intrare al instituţiei.

Au început să apară deja prin scurgeri controlate elemente picante din dosarul instrumentat de DNA Cluj, preluate şi în media locală. Ele demonstrează în primul rând uriaşul mecanism de control şi monitorizare declanşat de DNA Cluj în cooperare cu serviciile secrete locale. Inclusiv biroul de lucru al lui Ioan Ovidiu Mureşan era garnisit cu tehnică de ascultare ambientală de ultimă generaţie.

In rândurile care urmează „Gazeta de Bistriţa”, prin investigaţii proprii devoalează elemente în legătură cu omul de baza a Mureşan, comisarul şef de poliţie Roberto Hasnăş, care pe lângă funcţia oficială deţinută, sub acoperire practica şi cămătăria.

 

Camătă la IPJ BN

O anume Ioana Dorhoi din Bistriţa susţine că a luat bani cu camătă de la Roberto Hasnăş, şi că a fost la un pas de a-şi pierde casa. Fostul seful al Politiei Rutiere Bistriţa-Năsăud este acuzat pe faţă ca a practicat cămătăria, după un procedeu identic derulat de „confraţii” din Piaţa Decebal, Piaţa Petru Rareş şi Sugălete. Astfel, Ioana Dorhoi a avut un magazin în Bistriţa, unde vindea mobilier importat din Germania. Pentru că erau situaţii când avea nevoie urgentă de bani, femeia s-a împrumutat de la comisarul sef Roberto Hasnăş, în condiţii de camătă, după ce a ajuns la acesta prin diverşi interpuşi. Lunar, la data scadentă, Hasnăş se prezenta personal la magazinul Ioanei Dorhoi pentru a încasa dobânda.

La timpul respectiv, Ioana Dorhoi declara, „…am luat două credite: unul în 2003, pe care l-am restituit în 2004, şi altul pe care l-am restituit cu greu, în 2006. De la acest ultim credit mi se trage întreaga poveste. Dobânda era de zece la sută pe lună, dar nu era voie să scriem asta în contract. Pentru dobânda, care era de 1.000 de dolari SUA pe lună, poliţistul Hasnăş venea la magazinul din Bistriţa, care era situat la parterul blocului unde locuia. Sunt şi martori pentru asta. Ca să pot să-mi plătesc datoriile am fost plecată în America”, povesteşte Ioana Dorhoi.

Cele spuse de aceasta sunt confirmate de către un fost angajat al magazinului de desfacere a mobilei, Dorel Frumos.

 

Dobânda șefului de la Rutieră

„Lucram la magazin şi poliţistul Hasnăş venea acolo şi lua dobânda. Nu mai ştiu cât era dobânda, dar parcă era zece la sută. Venea o dată pe lună, cam pe la sfârşit. Venea şi o căuta pe Ioana Dorhoi şi venea după bani. Din câte îmi aduc aminte, îi dădea dolari la cursul cât era atunci. Eram gestionar la magazin şi eu ţineam gestiunea financiară şi mergeam la bancă”, susţinea Dorel Frumos.

Din cauza dificultăţilor financiare, Ioana Dorhoi nu a mai putut restitui la timp împrumutul de 10.000 de dolari.

„În 2006, am fost anunţată de executorul judecătoresc Valerian Andronesei că s-a pus sechestru asigurator pe două terenuri de-ale mele, unul care valora 12.000 de euro şi altul de 60.000 de euro. În plus, a scos şi o casă la vânzare, pe care eu o vândusem cu 100.000 de euro unui cetăţean italian în anul 2004”, îşi aminteşte bistriţeanca.

În cele din urma, în iunie 2006, un frate al Ioanei Dorhoi i-a plătit comisarului Roberto Hasnăş suma datorată, fapt consemnat într-un proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc Andronesei. De cealaltă parte, Roberto Hasnăş a negat acuzaţiile care i s-au adus şi spunea că el, de fapt, a ieşit în pierdere împrumutând-o pe Ioana Dorhoi.

„Sunt foarte bun prieten cu fratele ei şi aşa am ajutat-o. Nu i-am perceput nicio dobândă. Eu, dimpotrivă, am pierdut bani pentru că ea a plecat în America şi aproape un an nu mi-am putut recupera banii”, afirma Hasnăş.

La un moment dat în presa locală au circulat bârfe de genul ca Roberto Hasnăş ar avea anumite probleme cu facturile de gaz. Gurile rele afirmau la momentul respectiv că cei care ar fi plătit acele facturi ar fi persoane care ar fi călcat strâmb în trafic, iar în schimbul iertării acestora pentru greşelile comise achitau facturile de la gaz ale şefului de la rutieră.

 

Calendarul lui Roberto

Roberto Hasnăş a avut grijă să-şi clădească o imagine de om integru şi adevărat profesionist. Astfel, la sfârşitul unui an, calendarul realizat de către sindicaliştii de la Sed Lex şi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă i-a avut drept vedete pe subordonaţii lui Hasnăş.

În paginile calendarului apar poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere în misiune, alături de şeful lor, Roberto Hasnăş, dar şi mai mulţi oameni de afaceri bistriţeni. Calendarele au fost imprimate la un tiraj de 1.500, la preţul de 10 lei bucata. Comisarul şef Roberto Hasnaş a declarat că mesajul pe care au vrut să-l transmită prin aceste calendare este acela că „oricât de mult ne-am grăbi în trafic, important e să ajungem cu bine acasă”. Venirea unui chestor de la Bucureşti în funcţia de şef al IPJ BN demonstrează cât de mare era mizeria din cadrul acestei instituţii. Comisarul şef Liviu Olariu a condus ca interimar poliția bistriţeană fix o zi şi jumătate. Preluarea funcţiei de către chestorul de poliţie Marius Linul, un profesionist din lumea informaţiilor, demonstrează că cei din conducerea MAI şi a IGPR nu glumesc. Aceştia, la unison, într-un timp scurt doresc în judeţul Bistriţa-Năsăud o poliţie şi poliţişti profesionişti, integri şi oneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.