Preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și prefectul Ioan Țintean împreună cu primarul comunei Milaș, Iosif Gabor, au participat la recepția lucrărilor de modernizare a DJ 173 între Ocnița, Milaș și localitatea Crăiești din județul Mureș.

Valoarea totală a investiției pe tronsonul de 12,2 km este de 14 milioane lei.

DJ 173 are o lungime totală de 64,4 km şi leagă localităţile Bistriţa (DN 17) – Jelna – Orheiu Bistriţei – Budacu de Sus – Şoimuş – Şieu – Posmuş – Teaca – Ocniţa – Milaş – limita judeţului Mureş.

În execuție se află 3,5 km pe DJ 162 Milaș – Șopteriu, cu o valoare totală de 1,3 milioane lei.

„În ultimii 3 ani, în comuna Milaș s-au modernizat aproximativ 15,7 km de drumuri județene, cu o valoare totală a investițiilor de peste 3,5 milioane de euro!

Astăzi, împreună cu colegul meu Dorin Popescu, Vicepreședinte al CJ, cu Domnul Prefect Ioan Țintean și cu domnul Primar Iosif Gabor, am recepționat un tronson de 12,2 km din DJ 173 (Ocnița-Milaș-limită de județ Mureș).

În plus în septembrie am reușit să demarăm lucrările pentru modernizarea unui tronson de 3.5 km pe DJ 162 (Milaș-Delureni), urmând ca în primăvară să continuăm cu asfaltarea până în Șopteriu.

Aceste investiții au fost realizate din fonduri ale Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și ale Guvernul României.

Prin această investiție, pe lângă faptul că peste 2900 de oameni din comuna Milaș vor beneficia de condiții rutiere excelente, prin faptul că s-a deschis o cale de comunicare rutieră strategică cu județul Mureș!” a notat preşedintele CJ BN, Radu Moldovan.

12065549_933819660004915_2155491766446031823_n 12193879_933819693338245_4392681048356778711_n 12208263_933819576671590_3418253232363709910_n 12208307_933819630004918_1634543328927458557_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.