Lucrările de reabilitare a celor două drumuri naţionale importante din Bistriţa-Năsăud – DN 17 C şi DN 17 D – în lungime totală de 158 km, sunt încă departe de a fi începute. După trei ani plini în care liderii PSD, şi în special cei bistriţeni, au tot promis că „cel târziu anul viitor vor începe lucrările de reabilitare”, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri România (CNADNR) abia a reuşit, în luna februarie,să atribuie contractele pentru întocmirea documentaţiei necesare – expertiză tehnică, studii de fezabilitate, proiect tehnic, avize acorduri, etc. – care să stea la baza cererii de finanţare a proiectului propriu-zis. Investiţia este estimată la circa 85 milioane euro. Pentru întocmirea documentaţiei care ar trebui să fie gata peste aproximativ o lună, se cheltuiesc circa 2,82 milioane lei, din cei peste 7 milioane lei puşi la bătaie de CNADNR.

 

Drumurile naţionale care leagă municipiul Bistriţa de Năsăud – Salva Moisei – DN 17 C – şi Becleanul de Cârlibaba – DN 17 D au toate „şansele” să nu fie reabilitate în 2015, conform promisiunilor făcute de însuşi premierul României, Victor Ponta, în campaniile electorale din 2012 când a vizitat judeţul nostru. În toamna lui 2013, oficialii CNADNR se lăudau cot la cot cu preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, că până la final de an documentaţia necesară reabilitării şi modernizării celor două tronsoane de drumuri naţionale din Bistriţa-Năsăud va fi gata, astfel încât până cel târziu 31 decembrie 2015 lucrările să fie finalizate.

Peste 7 milioane lei (circa 1,5 milioane euro) au fost puşi la bătaie de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru întocmirea documentaţiilor tehnice care vor sta la baza reabilitării DN 17 C şi DN 17 D, care practic sunt cele mai importante artere din partea de nord a judeţului Bistriţa-Năsăud.

 

Termene ireale

Iată ce declarau pe 29 octombrie 2013 atât de preşedintele CJ BN, Radu Moldovan, cât şi de oficialii CNADNR prezenţi la Bistriţa.

Radu Moldovan: Am găsit soluţii pentru reabilitarea a două drumuri naţionale care mai sunt pe suprafaţa judeţului Bistriţa-Năsăud, nereabilitate, şi mă refer la DN 17 C, care pleacă din Viişoara pe zona de centură – Dealul Dumitrei – Năsăud – Salva – Valea Sălăuţei – Dealul Ştefăniţei – intersecţia cu DN 18 la PECO la ieşire din Vişeu, şi DN 17 D care pleacă din DN 17 la intrarea de pe pod la Beclean – Salva – Năsăud – Valea Someşului – Pasul Rotunda – intersecţie tot cu DN 18 la Cârlibaba. (…) Pentru sectorul de drum de la Viişoara până la Năsăud, în lungime de 31 km, va începe reabilitarea de anul viitor pe fonduri bugetare, pe fonduri care vor fi suportate de la bugetul României, iar restul tronsonului, de la Năsăud la intersecţia cu DN 18 la Vişeu, pe o lungime de 55 km, va fi introdus pe POS Transport, cu o valoare estimată de aproximativ 30 milioane de euro, cu termen de finalizare31 decembrie 2015. DN 17 D – integral pe POS Transport – cu o lungime de 103 km, la o valoare estimată de aproximativ 49,5 milioane de euro, cu termen de finalizare aceeaşi dată fatidică:31 decembrie 2015.

Narcis Neaga, director general CNADNR: Confirm tot ceea ce a afirmat domnul preşedintele CJ BN, Radu Moldovan.

Marcel Boloş, directorul general IM POS-Transport: Cei 158 de kilometri sunt pentru noi un proiect de importanţă majoră, căruia trebuie să îi acordăm în următoarea perioadă importanţa cuvenită şi trebuie să fim parteneri până la capăt fiindcă termenul de 31 decembrie 2015 trebuie respectat, astfel încât fondurile pe care reuşim să le atragem din POS Transport să le utilizăm în favoarea comunităţii dumneavoastră.

 

Licitaţii anulate şi reluate

Licitaţiile pentru atribuirile contractelor pentru „Servicii de întocmire expertiză tehnică, studii teren, proiectare SF, avize şi acorduri, asistenţă tehnică acordată beneficiarului la întocmirea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare şi asistenţă tehnică la documentaţia de atribuire a PT+execuţie pentru «Reabilitare DN 17 C km 0+000-81+295, Bistriţa – Salva – Moisei»” şi „Servicii de întocmire expertiză tehnică, studii teren, proiectare SF, avize şi acorduri, asistenţă tehnică acordată beneficiarului la întocmirea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare şi asistenţă tehnică la documentaţia de atribuire a PT+execuţie pentru «Reabilitare DN 17 D km 0+000-103+637, Beclean – Cârlibaba» au fost lansate pe data de 20 iunie 2014.

Primul tronson de drum naţional – DN 17 C Bistriţa – Salva – Moisei – are o lungime de aproape 81,3 km, valoarea contractului pentru întocmirea documentaţiei fiind estimată la3.537613,74 lei (2.852.914,31 lei fără TVA). Cel de-al doilea tronson de drum naţional – DN 17 D Beclean Cârlibaba – se întinde pe circa 103,7 km, valoarea contractului pentru întocmirea documentaţiei fiind estimată la3.589.747,05 lei (2.894.957,3 lei fără TVA).

Cele două licitaţii au fost lansate pe data de 20 iunie 2014, iar deschiderea ofertelor a fost programată pentru data de 5 august 2014. Trei luni mai târziu însă, pe 23 septembrie 2014, au fost anulate. Motivul invocat este faptul că „au fost depuse oferte inacceptabile şi/sau neconforme”.

Pe 16 octombrie 2014 cele două licitaţii au fost reluate, numărul ofertanţilor fiind de data aceasta mult mai mare.

Numele câştigătorilor au fost cunoscute abia pe 19 februarie, când a fost dat ordinul de „începere a lucrărilor”. Teoretic, la jumătate lunii mai documentaţia ar trebui finalizată, astfel încât CNADNR să genereze cererea de finanţare şi ulterior procedurile de licitaţie pentru atribuirea contractelor de execuţie a lucrărilor. Dacă totul va merge şnur, foarte puţin probabil, atunci la final de an ar trebui să cunoaştem cine ne va moderniza cele două drumuri naţionale care străbat partea de nord a judeţului.

 

Au reuşit să desemneze câştigătorii

Contractul pentru întocmirea documentaţiei care va sta la baza lucrărilor de reabilitare a DN 17 C Bistriţa – Salva – Moisei a fost atribuit asocierii de firme SC NV Construct SRL- SC Cadsil SRL – SC Sodi Constructii SRL –SC Pro Xpert Consulting SRL, pentru 1.393.078 lei (1.123.450 lei fără TVA). Asocierea de firme amintită are şi doi subcontractanţi – SC Rioliv SRL şi SC Civitas Proiectare SRL care vor beneficia de 6% din valoarea contractului. Mai precis, pentru 3,53% din valoarea contractului, Rioliv SRL se va ocupa de realizarea de studii hidrologice, în timp ce SC Civitas Proiectare SRL va realiza documentaţia AFER (n. r. – agremente tehnice feroviare) pentru 2,22% din valoarea contractului.

Liderul de asociere, SC NV Construct SRL, deţinută de clujenii Dan Sima şi Ioan Apostol, este o firmă cu profil de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică care, conform bilanţului pe 2013 a avut o cifră de afaceri de peste 1,5 milioane lei şi un profit de aproximativ 85.000 lei de pe urma a doar trei angajaţi, deşi cu un an mai devreme număra nu mai puţin de 18 salariaţi.

Pentru bistriţeni mai cunoscută este SC Civitas Proiectare, firmă care a primit în ultimii ani câteva contracte bunicele de la primăria condusă de Ovidiu Creţu. Astfel, firma clujencei Daciana Maria Bercan împreună cu SC 4Invest SA, deţinută de Vasile Bercan, au obţinut în 2012 de la municipalitatea bistriţeană un contract de circa 19.000 lei pentru întocmirea documentaţiei necesare lucrărilor de reabilitare a clădirii care găzduieşte Finanţele municipale. Aceeaşi firmă – Civitas SRL a stors bugetul local cu circa 80.000 de lei pentru întocmirea documentaţiei aferente complexului Wonderland.

Cel de-al doilea contract, cel pentru întocmirea documentaţiei aferente tronsonului de drum DN 17 D Beclean Cârlibaba, în lungime de 103,7 km, a fost atribuit unei alte companii clujene, SC DP Consult SA, deţinută în prezent de Maria Doina Raţiu, Silivan Moldovan şi Viorel Baboş. Valoarea finală a contractului este de 1.432.200 lei (1.155.000 lei fără TVA).

Conform bilanţului contabil, anul trecut compania a avut o cifră de afaceri de peste 13 milioane lei şi un profit de aproape 8 milioane lei.

Până în 2012, acţionarul majoritar al SC DP Consult SA a fost Mircea Pop – fost şef al DRDP Cluj şi fost director al CNADNR.

DP Consult a fost o lungă perioada de timp abonată banilor publici şi a lucrat în toate proiectele majore de infrastructură din România. Mircea Pop, cu sprijinul PSD, a reuşit să primească contracte peste contracte de la CNADNR şi de la toate Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) din România, un sprijin important primind şi din partea lui Ioan Rus, care între timp a devenit ministru al Transporturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.