Sorin Hangan, către PSD: Înainte de a fi pesedişti sau liberal-democrați, sunteți români! Pentru greşeala unui om, nu poate plăti o țară

163

Preşedintele PNL Bistriţa, Sorin Hangan, a lansat, pe pagina sa de Facebook, un apel parlamentarilor PSD şi ALDE din Bistriţa-Năsăud în care le solicită să nu uite că sunt români, în primul rând, şi mai apoi membri ai unor partide. „Demnitatea națională este dincolo de politică„, spune Hangan.

 

„Nu v-am rugat niciodată nimic! Vă rog acum….

Stimați parlamentari PSD şi ALDE din Bistrița Năsăud,

Nu v-am rugat vreodată ceva. Fac parte din Partidul Național Liberal şi din postura de adversar politic am amendat mereu greşelile reprezentanților dumneavoastră, mai ales a celor din administrația locală. Am făcut-o în spiritul democrației câştigată cu jertfă de sânge în decembrie 1989. A venit timpul să vă rog ceva. A venit timpul să trecem peste diferența de doctrine şi să fim uniți! Cu adevărat. Preconizatele „favoruri” acordate UDMR încalcă singura fărâmă de patriotism din noi, ca români. Demnitatea națională este dincolo de politică. Dacă există Dumnezeu în cer, pe pământ trebuie să existe România. Țuțea spunea că „Dumnezeu este român, iar dacă nu, sunt împotriva lui”. Cum am putea să fim împotriva lui Dumnezeu? Cum să mergem prin țara noastră şi să vedem arborat steagul secuiesc? Cum să acceptăm ca revizionismul să ne calce în picioare principiile? Ați văzut prin Ungaria vreun steag românesc arborat pe undeva, în afară de ambasadă? Avem români în Ungaria. Conform principiilor enunțate de vecinii de peste Tisa, noi, românii, suntem tolerați. Ne-am întors în secolul 16, stimați parlamentari de Bistrița! Atunci eram națiune tolerată. Mai avem puțin şi, prin votul dumneavoastră, năucim o țară! Ziua Națională este Ziua Națională, oameni faini ce ne reprezentați! Țara noastră respectă deja cele mai elementare norme de civilizație europeană! Minoritățile sunt protejate prin legi clare adoptate de Parlamentul României! De ce este nevoie de avantaje suplimentare? Nu cunosc limba maghiară. Trăiesc în România şi vreau să vorbesc româneşte, inclusiv cu prietenii maghiari alături de care trăiesc.
Stimați parlamentari PSD şi ALDE de Bistrița Năsăud. Este imposibil să nu fi auzit întâmplări de la bunicii dumneavoastră vizavi de „binefacerile” ungurilor pe teritoriul Ardealului. Este greu de crezut că nu ați citit cum strămoşii erau siliți să-şi sape mormântul doar pentru vina de a fi români.

Contează pentru dumneavoastră? Trebuie să conteze. Înainte de a fi pesedişti sau liberal-democrați, sunteți români! Fiți mândri că sunteți români! Aşa v-ați asumat într-un slogan! Îmi amintesc că acum câțiva ani, o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu a fost spânzurată! Ce facem? Trecem la următorul nivel? La oameni? La cei care v-au votat şi au avut încredere că sunteți români şi nu trădători de neam? De fiecare dată, la manifestări omagiale la care se cântă imnul sfânt al țării, am observat cum duceți mâna la inimă. Pentru că aşa simţiţi sau pentru că dă bine la imagine? Dovediți că simțiți româneşte. În memoria strămoşilor şi bunicilor noştri, în spiritul imnului național pe care-l ascultaţi cu mâna la piept, vă rog să nu fiți părtaşi la această ticăloşie! Cred că n-o să fiți! Pentru greşeala unui om, nu poate plăti o țară!
Vă rog!

P.S. Se zvoneşte că pragul de folosire a limbii maghiare în instituțiile publice a fost mărit de Dragnea la 15 la sută. Niciun procent stimați parlamentari!”, a scris Sorin Hangan.

LĂSAȚI UN MESAJ