• În plină campanie electorală, Primăria Bistriţa condusă de Ovidiu Creţu a scos la licitaţie contractul de lucrări pentru amenajarea şi modernizare a străzii Grigore Pletosu, pe o lungime de circa 700 m liniari, suma pusă la bătaie fiind de aproape 2 milioane lei.

  • Totodată, municipalitatea a demarat un proiect de anvergură pentru Bistriţa, pentru care mizează accesarea de fonduri europene, zilele trecute fiind supusă spre aprobare documentaţia întocmită în acest sens. Este vorba despre proiectul de restaurare a Bisericii Evanghelice „în vederea introducerii sale în circuitul turistic”, proiect estimat la circa 15,2 milioane lei, din care circa un milion de lei ar fi suportat de la bugetul local. Asta după ce de la incendiul care a avut loc în 2008 s-au tocat peste 13 milioane lei pe lucrările derulate până acum.

 

Proiecte pe bani mulţi are Primăria Bistriţa, nu multe doar două, unul în perioada imediat următoare, iar celălalt, ceva mai încolo. Una peste alta, Ovidiu Creţu mai are două motive în plus de a se arăta în faţa alegătorilor în această campanie electorală şi să se bată cu pumnul în piept. Şi vor fi unii mulţumiţi că se mai face ceva, fără să privească cu atenţie la sumele ce se vor cheltuite de la bugetul local.

 

Modernizare pe 700 m cu circa 2 milioane lei

În urmă cu circa o săptămână, Primăria Bistriţa a scos la licitaţie contractul pentru execuţia lucrărilor de amenajare a străzii Grigore Pletosu. Discutăm de circa 700 m de stradă, carosabil şi trotuare, pentru care municipalitatea pune la bătaie 1.904.593,43 lei, fără TVA, adică peste 19 miliarde de lei vechi.

Lucrările se vor desfăşura pe două tronsoane, unul în lungime de 512,5 m, iar celălalt de 198,7 m. Conform memoriului tehnic, tronsonul 1 cu lungimea de 512,5 m este amenajat cu 2 benzi de circulaţie de câte 3 m pe care se circulă în ambele sensuri, trotuare de o parte şi de alta a carosabilului cu o lăţime de 1,5 m. Tronsonul 2 în lungime de 198,7 m este amenajat pe o singură bandă, pe primii 94 m cu sens unic şi un trotuare pe partea dreaptă în lungime de 30 m, în timp ce pe ultimii 100 m circulaţia este prevăzută să se desfăşoare în ambele sensuri şi trotuare pe ambele părţi.

Pentru acest contract, municipalitatea aşteaptă oferte până pe data de 18 mai, însă până acum, potrivit informaţiilor de pe SEAP, nu par să fie amatori. Potrivit aceleiaşi surse, ofertele vor fi evaluate până pe data de 31 mai 2016.

 

Proiect pe fonduri europene de peste 15 milioane lei pentru restaurarea Bisericii Evanghelice

Restaurarea Bisericii Evanghelice în vederea introducerii acesteia în circuitul turistic este un proiect cu bătaie ceva mai lungă, acum fiind la faza de documentaţie, care a fost supusă aprobării consilierilor locali, zilele trecute. Valoarea proiectului este de 15.218.694,55 lei, din care 14.205.042,82 lei reprezintă cuantumul finanţării nerambursabile solicitate și1.013.651,73 lei cofinanțarea din bugetul local.

„Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă reabilitarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional prin:

  • Restaurarea edificiului prin:
  • repararea elementelor de finisaje si recondiţionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorică, păstrând soluţiile istorice;
  • reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, apă şi canalizare;
  • reabilitarea şi restaurarea navelor bisericii, a vitraliilor, picturii si a mobilierului;
  • Realizarea unui punct de atracţie turistică de referinţă prin restaurarea, consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii de patrimoniu – monument istoric;
  • Consacrarea monumentului istoric ca destinaţie turistică prin sporirea vizibilităţi, respectiv prin metode specifice de informare si publicitate”, se precizează în raportul anexat la proiectul de hotărâre.

Lucrările care ar urma să se deruleze sunt de consolidare şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi; restaurarea picturii murale şi a componentelor artistice din piatră; instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă;restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; restaurarea mobilierului de secol XVI – XIX, precum şi amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având  ceea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania , dar şi în Europa de Est.

De asemenea, în exterior vor fi efectuate lucrări deconsolidare şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, rezugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul; restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic din axul 9; conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului; protejarea golurilor la turn împotriva intemperiilor, precum şi de conservare şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii.

Perioada de implementare a proiectului este de 42 de luni, adică trei ani şi jumătate.

ovidiu cretu 1

Până acum s-au tocat peste 13 milioane lei tot pentru Biserica Evanghelică

Toate bune şi frumoase apar în acest proiect, însă până acum municipalitatea a cheltuit în ultimii 6 ani nu mai puţin de 8,7 milioane de lei de la bugetul local, la care se adaugă încă aproximativ 4,5 milioane lei proveniţi din donaţii, pentru lucrările derulate în ultimii 8 ani la Biserica Evanghelică.

Astfel, de la bugetul local, în 2010 primăria a alocat 2 milioane lei, în 2011 – 1,5 milioane lei, în 2012– 1,5 milioane lei, în 2013 – 2 milioane lei, iar în 2013– 1,7 milioane lei.

Donaţii au efectuat Ministerul Culturii și Cultelor 2,5 milioane lei, Consiliul Județean Bistriţa-Năsăud – 200.000 lei, saşii din străinătate – aproximativ1 milion lei (240.000 de euro), bani cheltuiți pentru clopote, ceas și pietruirea turnului, Asociația Bistrița Medievală – 350.000 lei, Episcopia Evanghelică Sibiu 200.000 lei, iar alte 200.000 lei au provenit din donaţii de la persoane fizice.

Totalul ajunge la 13,15 milioane lei, adică circa 3 milioane de euro. Banii au intrat în majoritate în conturile SC Creativ Group SRL, deţinută de Călin Mariş, firmă care a executat lucrările de la Biserica Evanghelică, şi SC Utilitas SRL, firma care a întocmit documentaţia necesară lucrărilor de execuţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.