O nouă inițiativă legislativă, marca Ionuț Simionca: Asistații social să presteze orele de muncă și în cadrul firmelor! Nouă sursă de finanțare pentru bugetul local

135

Deputatul PMP Ionuţ Simionca a depus în Parlament o propunere legislativă cu care speră să îi ajute pe beneficiarii de ajutor social apţi de muncă să îşi găsească un serviciu în cel mai scurt timp. Mai precis, acesta a iniţiat o propunere pentru modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, potrivit căreia beneficiarii de ajutor social vor putea presta orele de muncă în folosul comunităţii şi la societăţi comerciale, nu doar la instituţii şi servicii publice de interes local, ca în prezent.

Primăriile vor publica online o listă cu persoane disponibile, iar firmele îşi vor putea alege muncitorul dorit, achitând contravaloarea muncii prestate de acesta administraţiei publice locale.

Am depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă de reintegrare pe piaţa forţei de muncă, cu ajutorul noilor tehnologii, a beneficiarilor de ajutor social. Există un proverb vechi, nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine. Varianta actualizată a acestui proverb e următoarea: eMuncă, ePâine. Inițiativa aduce ca noutate şi obligarea primărilor de a publica pe site-ul propriu o serie de documente privind munca asistaților social astfel încât oferta de forţă de muncă să se întâlnească cu cererea de pe piaţa locală de muncă”, a declarat Ionuţ Simionca.

În opinia acestuia, iniţiativa legislativă aminitită aduce beneficii tuturor părţilor implicate.

În esență, prin instituirea obligației asistaților social de a lucra și în beneficiul societăților comerciale, se creează premisele pentru creșterea stimei de sine a celor mai defavorizați membri ai comunității care trăiesc din ajutorul social, astfel încât aceștia să devină membri activi ai comunității, persoane care generează venituri. În acelaşi timp, se creează premisele pentru continuarea relației cu firmele respective în baza unor raporturi de muncă, în condițiile în care aceste persoane înțeleg că munca lor este necesară și că ar putea fi răsplătită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Mai mult, firmele sunt cointeresate să obțină o forță de muncă relativ ieftină, în condițiile unei piețe a muncii care este cuprinsă de o criză profundă. În plus, bugetul local obține o nouă sursă de finanțare”, a explicat parlamentarul de Bistriţa-Năsăud.

2 COMENTARII

  1. Asta DA DOMNULE DRAGA ! Absolut nici un leu n-ar trebui dat NIMANUI fara munca in folosul celui care da acest banutz ! Sunt atatea „lucrari ” unde nu se inghesuie nimeni si care trebuie facute … ( ordine si curatenie pe spatiile publice ” , curatzarea santurilor si cursurilor de ape, asanarea padurilor si parcurilor sau locurilor de agrement, regularizari de cursuri de ape, baraje, viaducte, tuneluri, constructia de cai de acces public… etc. etc. etc. sa nu le enumar ) . Ce… „un nimurug ” care abia se misca… nu poate macar sa pazeasca un container de gunoi sa noteze si sa vada cine arunca gunoaiele pe langa ori face mizerie, duce sau depoziteaza gunoaiele in locurile interzise ? Daca se vrea, se poate !

  2. Are dreptate . In mod normal, pentru penitenciare, n-ar trebui dati bani de la buget, decat exclusiv pentru plata functionarilor care desevesc penitenciarul . Pentru detinuti sa nu fie dat absolut NIMIC , astfel incat acestia sa fie scosi fortzat la munca, sa produca „bani ” sa se autointretina si gospodareasca ( hrana, imbracaminte, incaltaminte, caldura, TV, confort ambiental si alte activitati etc. etc. ) . De ce sa fie tinuti din banii nostri publici, unii traind mai bine la parnaie decat multi alti contzarani afara , care efectiv traiesc prin si de prin containere ? Mai lasati-ne cu drepturile puscariasilor mai ceva decat drepturile populatiei care-i tine in spate .

LĂSAȚI UN MESAJ