Mișcare-surpriză la DNA. Kovesi a convocat procurorii în ședință. Ce scrisoare va trimite către Comisia Europeană

321

Laura Codruţa Kovesi a convocat procurorii DNA în şedinţă.

 Surse din interiorul direcţiei spun că aceasta le-a transmis foarte clar anchetatorilor că nu îşi va da demisia. I-a anunţat că se va da un comunicat de presă prin care se va spune că procurorilor le este afectată independenţa prin decizia care o vizează pe domnia sa, apoi că se va face o scrisoare către Comisia Europeană.
 Scrisoarea a fost redactată deja şi trimisă pe mail magistraţilor din România, de procurorul lui Liviu Dragnea, Alexandra Lăncrănjan care indică Principiile de la Bangalore şi Regulile de la Havana împotriva prevederilor Curţii Constituţionale a României.

Şi dacă situaţia nu e destul de hilară, Kovesi le-a spus celor din conducere că dacă e demisă cumva, intermatul va fi asigurat de omul ei loial, procurorul secţiei a doua, Marius Bulancea, renunţând astfel la adjunctul Marius Iacob, cea care a însoţit-o în toată cariera de procuror general si procuror sef, scrie antena3.ro

1 COMENTARIU

  1. Daaa… acuma fata de cine sunt ” dependenti ” ?! Intreb doar … ??? Unde si in ce tzara mai exista un ” Minister ( public ) ” in care n-au ministru si sunt reprezentati in Guvern , de catre un ministru ( al justitiei ) fata de care refuza sa se subordoneze ?!
    Maaaaa… pe moment ce ” executivul ” este organizat pe ministere si acestea sunt conduse de un guvern… ce ne tot invartim dupa coada ca si cainii „trubati ” ( ori stresati ) … ca tot n-o vom putea ” musca ” ?! In tzara asta, nu se pot separa puterile intre ele, atata vreme cat de jos pana sus, sefii strcturile ( de orice natura ca nu ma refer doar la magistrati ) sunt „numiti prin atribuire directa ” de catre politrucii aflati „la butoane ” ! Deci, Pupterea politco-legislativa, va controla absolut totul, de sus si pana jos…
    Altceva era daca nimeni, ansolut nimeni nu ocupa functiile de conducere, fara concurs de conpetentza si experientza profesionala, dat public, cu asistentza reprezentativa din mass-media si cu „profesionisti ” asistenti, sa n-aiba loc de intors , cei care corecteaza subiectele date la examene… ( si care nicidecum sa nu fie la „pune x-ul ” ) , care sa corecteze „pe loc examenele ” si sa faca public, tot pe loc cine a castigat concursul .
    No… ala-i „seful sefilor si comandantul comandantilor ” … sau ” magistratul… magistratilor ” de pe acest „pamant „… si nu al care este ” uns cu undelemnul politic ” , egal ca-i de dreapta ( de asta data ) sau ca-i de stanga ( data viitoare , ca asa se va intampla ) … !
    Maaa… tot asa-i de adevarat, ca daca politrucii nu-si pun la butoanele „comenzilor ” acolitii lor, niciodata nu-si vor putea impune ” programul politic ” … pe care si l-au propus . Adevarul este undeva ” pe aici „… !

LĂSAȚI UN MESAJ