O grădiniţă şi un pod betonat peste râul Someş cu circulaţie pe ambele sensuri, sunt două proiecte pe care preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan le-a recepţionat alături de primarul Ioan Szabo în comuna Şanţ. Grădinița se află în cartierul Cârţâbav, și deserveşte un număr de 300 de gospodării, investiţia fiind de peste 1,5 milioane de lei.

„Inaugurăm noua grădiniță. Este un obiectiv pe care l-am dorit chiar dela începutul mandatului meu, l-am promis și cel mai important lucru este atunci când te și ți de cuvânt.Pe această cale îi mulțumesc domnului președinte pentru susținerea pe care am primit-o din partea dânsului. Mulțumesc conducerii județului, Consiliului Local, pentru că întotdeaua m-au susținut în toate proiectele pe care am dormit să le realizăm la nivel de comuna Șanț. Acest obiectiv este o realizare atât pentru noi cât și pentru viitoarele generații care vor crește în localitatea noastră și cred că putem să ne mândrim pentru felul cum arată această grădiniță”, a precizat primarul comunei Șanț, Ioan Szabo.

 

Radu Moldovan a avut numai laude pentru construcția grădiniței.

„E un lucru extraordinar să investești în viitor. Am spus-o în repetate rânduri, sunt doi piloni principali ai societății din cele două sisteme de învățământ și de sănătate și eu mă bucur foarte mult că domnul primar împreună cu Consiliul Local, au luat această decizie de a avea grijă de viitoarea generație, și îl felicit pentru modul în care a gândit această grădiniță. Eu am mai fost în multe grădinițe în ultimii ani, chiar dacă o să îmi atrag invidiile necesare și criticile, e cea mai frumoasă grădiniță pe care am văzut-o, e plină de viață, e foarte frumos aranjată și eu spun sigur nu știu la noi în județ să mai fie, nu știu cât sunt în România, dar oricum nici în Occident nu cred că sunt foarte mulți copii care se bucură de o grădiniță atât de caldă. Se vede că e foarte mult suflet în această grădiniță. De asemenea, în timp ce stăteam de vorbă cu copilașii am făcut un scurt remember, m-am dus cu vreo 44 de ani în spate, și îmi aduc aminte când m-a dus și pe mine mama mea la doamna preoteasă pentru că ea era educatoare, la grădiniță în Chintelnic. Condițiile erau cu mult mai bune atunci, dar nici nu pot intra în comparație cu ceea ce aveam noi atunci cu ceea ce este astăzi”, a precizat Radu Moldovan, preşedinte CJ BN.

De asemenea, au vizitat un pod betonat peste râul Someş cu circulaţie pe ambele sensuri, pod ce are o deschidere de peste 7 metri şi o lungime de 21 de metri, protejări de mal prin îndiguire, precum şi reabilitarea prin asfaltare a unui tronson ce totalizează circa 400 de metri. Din cheltuiala totală de 1 milion de lei, echivalentul a 110.000 de euro sunt asiguraţi prin fondurile girate de Grupul de Acţiune Locală Lider Bistriţa-Năsăud, organism în care comuna Şanţ este membru cu drepturi depline.

„Ne aflăm pe podul peste Someș, un pot care a legat până în Primul Război Mondial, Ardealul de Moldova, de aceea se numește și Drumul Comunal Calea Moldovei. Acest obiectiv pe care l-am dus la bun sfârșit este pe o lungime de 500 de m asfalt și podul care este de o valoare foarte mare, toată lumea îl apreciază. Nimeni nu se gândea că vom putea realiza un obiectiv așa de mare. Pentru mine a fost o luptă pentru realizarea acestui obiectiv, pentru că s-au făcut câteva greșeli în proiectare, s-a scris în loc de stradă dum comunal și a trebuit să găsim soluția pentru a-l numi drum comunal cu sprijinul domnului președinte, al CJ și am putut să realizăm această investiție pentru că am fost susținut”, a precizat Szabo.

Președintele CJ BN, a vorbit de modernizarea infrastructurii de drumuri și de asemenea despre DN 17 C și DN 17 D.

 

„Oamenii aceștia meritau o astfel de investiție, și vreau să îl felicit pe domnul primar pentru decizia de-a începe să modernizeze și infrastructura de drumuri. Promisiunea care a fost făcută de către conducerea CNADNR, conducerea DRDP și conducerea SDN, mai exact de domnul Slavita este că până îmi finalizez mandatul , ei trec de Pasul Rotunda cu modernizarea drumului. Știți că pe două tronsoane de început, pe DN 17 C și DN 17 D, deja sunt procedurile de licitații, urmează pentru că mai erau de făcut măsurători, sunt lucrări de artă cu stabilizări, cu zona în care sunt alunecări de teren sau au lucrări mai importante de făcut care urmează să fie scoase la licitație în următoarea perioadă, și sigur că mă bucur că e aici pentru că dânsul care e șef de filă pe acests subiect să vă poată spune ceea ce am discutat și ceea ce este extrem de important pentru oameni că într-un timp scurt, cele două drumuri extrem de importante pentru județul nostru, DN 17 C și DN 17 D, vor fi reabilitate pentru a fi circulație în siguranță și condiții foarte bune”, a mai adăugat Radu Moldovan.

Totodată, comuna Şanţ va beneficia de apă şi canalizare, proiect în valoare de 4,8 milioane de euro care a debutat în această primăvară.

Și șeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Alexandru Slavita, a explicat cum se vor efectua lucrările pe DN 17 C și DN 17 D, și ce tehnologie se va aplica și unde ar putea fi lărgit drumul.

”Se scot la licitație tronsoane de circa 20 km ca să se poată ataca pe mai multe fronturi. În această iarnă se vor face licitații și pentru celelalte tronsoane. Sectorul de pe Dealul Dumitrei este unul cu probleme, multe alunecări de teren, teren foarte vălurit, afânat și se va lucra în această iarnă la proiectul tehnic de la 0 la 9, deci tratăm separat. Ne vom strădui să punem și banda a treia, atât la urcare dinspre Bistrița, cât și la urcare dinspre Dumitra. Pe cele două drumuri vor fi lucrări de mare anvergură, cu reciclare in situ, tehnologie modernă. Tot ce este beton de ciment se va uniformiza, se frezează, se colmatează rosturile, se toarnă un strat de mortar asfaltic de 4 cm, se pune un strat antifisură de geosintetic, geogrilă și peste încă două straturi de asfalt. Deci betonul rămâne ca fundație, este foarte bun pentru fundație. Se va elimina acel mers în scară, cum se întâmplă acum”, a precizat Alexandru Slavita.

 

Conform caietului de sarcini, pe DN 17 C pe sectoarele cu sistem rutier rigid se aplică strat de uzură din BA 16, strat de legătură din BAD 20, geocompozit-strat antifisură, strat de mortar antifisură MA 8. Pe sectoarele cu sistem rutier elastic s-au prevăzut lucrări de reciclare in situ cu următorul tip de sistem rutier: strat de uzură din BA 16, strat de legătură din BAD 20, 20 cm strat de reciclare in situ cu lianți hidraulici 4% și bituminoși 2,5% cu aport de piatră spartă de 10 cm.

Pe DN 17 D, pe sectoarele cu sistem rutier rigid sunt prevăzute următoarele lucrări: colmatare rosturi cu mastic bituminos, frezare dale de beton pe 2 cm grosime, strat de beton asfaltic BA8, geocompozit-strat antifisură, strat de legătură din BAD 20, strat de uzură din BA 16. Pe sectoarele cu sistem rutier elastic s-au prevazut lucrări de reciclare in situ cu următorul tip de sistem rutier: strat de uzură din BA 16, strat de legătură din BAD 20, 20 cm strat de reciclare in situ cu lianți hidraulici 4% și bituminoși 2,5% cu aport de piatră spartă de 10 cm.

drum 1 drum gradi 1 gradi 2 gradi 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.