Imagine de excepție cu Gina, soția lui Dragnea Jr. în rochie de mireasă

346

Libertatea a intrat în posesia unei imagini impresionante! Este vorba despre momentul în care Gina, aleasa inimii lui Valentin Dragnea, e condusă spre altar de tatăl ei, preotul Dionis Tătulescu.

Potrivit informațiilor Libertatea, cununia religioasă a avut loc „în stil american”, pe pajistea Palatului Snagov, după ce familia Dragnea a luat decizia de a o muta de la biserica Elefterie, unde fusese stabilită inițial și unde slujește tatăl miresei.

Gina a ales pentru această zi o rochie albă, simplă, dar extrem de elegantă, cu umerii goi. E evident că materialul este unul de calitate, cu broderii fine, iar imaginea de ansamblu e perfectă. Soția lui Valentin Dragnea a ales să poarte un voal destul de lung, care e susținut de două domnișoare de onoare.

Ținuta a reușit să-l impresioneze și pe tatăl ei, preotul Dionis Tătulescu. Acesta părea că nu-și mai poate lua ochii de la ea pe tot drumul către locul unde a fost amenajat altarul.

Este vorba despre momentul în care Gina, aleasa inimii lui Valentin Dragnea, e condusă spre altar de tatăl ei, preotul Dionis Tătulescu.

Domișoarele de onoare, care au purtat rochii de culoarea roz-diafan, au fost sora miresei și …viitoarea ei soacră, Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea.

gina-mireasa

1 COMENTARIU

  1. Ma… nu va este rusine tuturor celor din ” hastag ” … PNL sau USR… care v-ati dus acolo, sa le stricati nunta tinerilor care se casatoresc… ? ! Daca aveti ce aveti cu Dragnea care va sta in gat si va baga-n „balbaiala ” pe toti, ce ati cautat acolo ma, la nunta copilului, oricare ar fi fost el… ?
    Sa va fie rusine mag.arilor, nes.pa.lat.ilor si nes.imti.tilor ! Politica nu se face cu astfel de atitudini ! Si voi aveti familii si copii ma ci-o.marl.anilor ! Eu in locul lui Dragnea, „puneam ” jandarmii pe voi sa va arda o mardeala de tot sa va c.a*ati pe voi „so.i.os.ilor ” ! Sa va fie rusine !
    ( Nu va faceti grija ca nici mie nu-mi place Dragnea si nu sunt de acord cu politica lui, dar nu fac ce ati facut voi ) . Sa va fie rusine !

LĂSAȚI UN MESAJ