Mai mult de jumătate din reprezentanţii României în Legislativul european au avut o activitate medie sau bună, spre deosebire de situaţia din Parlamentul naţional, precizează un studiu referitor la activitatea membrilor Parlamentului României realizat de Institutul QVORUM la finele mandatului 2004-2008.
Bistriţa – Năsăud are deja la Bruxelles doi „reprezentanţi” – democrat-liberalul Călin Rus, care l-a înlocuit în vara anului trecut pe democrat-liberalul Sorin Frunzăverde, şi liberalul Csibi Imre Magor.

Călin Rus va candida pentru Parlamentul European din partea PD-L la alegerile din 7 iunie. Social-democraţii bistriţeni şi-au anunţat şi ei deja candidaţii pe care îi susţin, în persoana lui Ioan Mircea Paşcu şi Doina Adriana Pană, deşi lista nu este încă definitivată.

Din nou la urne

Pe 7 iunie, românii se vor prezenta din nou la urne, de data aceasta pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European.
Recent, Institutul European pentru Democraţie Participativă (IEDP) – QVORUM, a publicat un studiu prin care este prezentată analiza activităţii europarlamentarilor români.

Scopul acestui studiu se încadrează în demersul nostru mai larg de promovare a democraţiei participative şi este corelat cu Rezoluţia Parlamentului European din 9 octombrie 2008 în care se menţionează că „este mai probabilă participarea persoanelor care deţin informaţii şi care sunt interesate de aspectele legate de UE, în vreme ce probabilitatea participării în rândul persoanelor mai puţin informate şi interesate este mai mică”.
Gazeta de Bistriţa a ales să prezinte cititorilor săi activitatea celor doi europarlamentari reprezentanţi ai judeţului Bistriţa-Năsăud, Călin Rus (PD-L) şi Csibi Imre Magor (PNL), dar şi cea a social-democratului Ioan Mircea Paşcu, pentru care PSD BN şi-a anunţat susţinerea pentru alegerile din 7 iunie. Paşcu a fost susţinut în 2007 de judeţul Satu-Mare.
Alegerile din acest an pentru PE vor avea loc în toate statele membre, în perioada 4 – 7 iunie. Cetăţenii români vor vota în 7 iunie 33 de deputaţi europeni din numărul total de 736.
Alegerile vor avea loc simultan în toate cele 27 de state membre UE, oferind pentru 375 de milioane de cetăţeni europeni cu drept de vot posibilitatea de a decide asupra politicilor la nivel european.

Călin Rus – PD-L – Grupul PPE-DE

Călin Rus este titular în Comisia pentru afaceri externe şi membru supleant în Comisia pentru dezvoltare regională şi în Delegaţia pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză.

Potrivit studiului IEDP – QVORUM, Rus a avut prezenţă de 100% în şedinţele din plen – 72 prezenţe în 72 de şedinţe.
În ceea ce priveşte prezenţa la şedinţele comisiei din care face parte, aceasta a fost de asemenea 100%, Călin Rus participând la toate cele 10 şedinţe ale acesteia care au avut loc în perioada analizată. Nu a avut niciun raport şi niciun aviz. În schimb, europarlamentarul democrat-liberal a introdus 10 amendamente la proiectele discutate a căror importanţă a fost, însă, una redusă. Cele mai importante amendamente introduse au vizat, pe de o parte, intervenţia SUA în Irak pentru a închide baza de la Ashraf unde au fost închişi simpatizanţi ai Mujahedinului din Iran de către conducerea irakiană, accesul Crucii Roşii în baza respectivă şi acordarea statutului de refugiat pentru aceia dintre deţinuţi care nu vor să se întoarcă în Iran. Pe de altă parte, a fost amendată o propunere pentru o mai bună monitorizare a modului în care guvernele alocă fondurile IPA (instrument de pre-aderare) şi întărirea capacităţii instituţionale a ţărilor care gestionează astfel de fonduri, se menţionează în studiul QVORUM.
De asemenea, Călin Rus a adresat 9 întrebări, trei propuneri de rezoluţie, a avut 12 intervenţii în plenară şi două declaraţii scrise.
Potrivit aceluiaşi studiu mai sus menţionat, activitatea europarlamentarului democrat-liberal este caracterizată ca fiind una slabă.
Printre temele de care s-a preocupat Călin Rus, aşa cum reiese din intervenţiile avute, amintim:
 – politica externă şi de securitate a Uniunii Europene – crearea unei forţe militare proprii a Uniunii;
 – politica de mediu – a susţinut că la nivelul Comisiei Europene ar trebui să se creeze politici care să vizeze reducerea poluării şi politici care să încurajeze cercetarea pentru a se crea tehnologii mai bun puţin poluante; a solicitat crearea de proiecte pentru sprijinirea
ecosistemelor;
 – accesul la fonduri comunitare – măsuri de sancţionare a instituţiilor publice care comit nereguli în organizarea selecţiei de proiecte pentru finanţare europeană şi , de asemenea, a solicitat să se clarifice condiţiile în care se pot accesa fonduri europene pentru restaurarea monumentelor de patrimoniu, dorind fonduri pentru restaurarea Bisericii Evanghelice din Bistriţa
– crearea unei politici care să vizeze obezitatea în rândul copiilor.
Studiul realizat de QVORUM mai relevă faptul că din intervenţiile şi amendamentele depuse de Călin Rus nu reiese că acesta ar avea legături mai strânse cu o anumită categorie de parteneri sociali.
De asemenea, europarlamentarul nu deţine o adresa de email, site sau blog menţionate pe site-ul Parlamentului European.
„Pe baza acestor observaţii şi a informaţiilor disponibile din surse publice, putem concluziona că domnul eurodeputat Flaviu Călin Rus a avut o contribuţie slabă la stimularea democraţiei participative”, se concluzionează în studiul QVORUM.

Magor Imre Csibi – PNL – Grupul ALDE

Eurodeputatul liberal este vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi al Delegaţiei pentru relaţiile cu India, şi membru supleant în Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi Delegaţia pentru relaţiile cu Belarus.

Gradul de prezenţă la lucrările în plen: 63 din 71, sau 89%. Gradul de prezenţă la lucrările de comisie (numai cele unde este membru titular): 10 din 10, sau 100%. De asemenea,potrivit studiului QVORUM, lui Magor Imre Csibi i s-au atribuit 0 rapoarte, şi două avize, primul referitor la un dialog activ cu cetăţenii cu privire la problematicile europene, iar al doilea la armonizarea standardelor produselor alimentare. Csibi Magor a semnalat Institutului European pentru Democraţie Participativă – QVORUM faptul că, imediat după încheierea perioadei monitorizate, domnia sa a primit în mod oficial calitatea de raportor pe propunerea privind „Instituirea unui cadru privind stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică”.
Liberalul a depus un număr de 185 amendamente, calitatea acestora fiind una bună, iar subiectele abordate fiind, spre exemplu: poluarea atmosferică, sisteme de transport inteligente şi ecologice, definirea Zonelor Verzi din oraşe, vehiculele utilitare uşoare, spaţiile naturale sau protecţia biodiversităţii, mai relevă acelaşi studiu.
Este apreciat şi faptul că europarlamentarul liberal are o adresă de email disponibilă public şi un website bidirecţional pe care îl actualizează în mod regulat şi unde îşi prezintă activitatea, articole de presă, proiectele parlamentare, precum şi o prezentare personală a programului din cadrul Parlamentului European.
Pe parcursul perioadei monitorizate Magor a adresat cinci întrebări, o propunere de rezoluţie, 20 de intervenţii în şedinţa plenară şi două declaraţii scrise.
„Per ansamblu, se poate spune despre calitatea intervenţiilor domnului Magor Imre Csibi că a fost una bună, intervenţiile fiind în general bine formulate şi documentate”, apreciază QVORUM.
De asemenea sunt menţionate diferitele teme abordate de eurodeputat pe timpul mandatului său, dintre care amintim: protecţia mediului – despăduririle şi combaterea exploatării ilegale de cherestea, protejarea spaţiilor verzi, piaţa emisiilor de carbon; sănătatea alimentară a consumatorilor, în general, şi cea a copiilor şi adolescenţilor, în special; discriminarea etnică; migraţia ilegală.
Partenerii sociali sau categoriile sociale ale căror interese le-a apărat Csibi Magor, aşa cum reiese din datele disponibile public, sunt: întreprinderile mici şi mijlocii, copii şi adolescenţii, industria agroalimentară, organizaţiile de pacienţi, profesorii de sport.
„Pe baza acestor observaţii şi a informaţiilor disponibile din surse publice, putem concluziona că domnul eurodeputat Magor Imre Csibi a avut o contribuţie medie la stimularea democraţiei participative”, precizează studiul.

Ioan Mircea Paşcu (PSD – Grupul PSE)

Ioan Mircea Paşcu este vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe.
Europarlamentarul social-democrat este membru titular în Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia, şi membru supleant în Comisia pentru transport şi turism, Subcomisia pentru securitate şi apărare, Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite.
Potrivit studiului QVORUM, gradul său de prezenţă la lucrările în plen este de 69 din 71, sau 96%, în timp ce gradul de prezenţă la lucrările de comisie a fost de 30 din 39 sau 76%.

Lui Ioan Mircea Paşcu i s-au atribuit 0 rapoarte şi 0 avize, însă a depus 14 de amendamente, calitatea acestora fiind una redusă, se precizează în studiu. Amendamentele depuse au vizat situaţia din Kosovo şi rolul UE, relaţiile comerciale şi economice ale statelor membre cu Balcanii de Vest, precum şi unele practici privind promovarea dialogului şi a valorilor europene.
Ioan Mircea Paşcu are trei adrese de email disponibile public, însă lipseşte menţionarea unui blog sau website.
Eurodeputatul nu a adresat, pe parcursul perioadei monitorizate, nicio întrebare, nu a avut nicio propunere de rezoluţie şi nicio declaraţie scrisă, în schimb având 27 de intervenţii în şedinţa plenară.
„Per ansamblu, se poate spune despre calitatea intervenţiilor domnului Mircea Paşcu că a fost una medie”, relevă studiul.
Printre temele abordate de Ioan Mircea Paşcu în activitatea sa parlamentară, menţionate de studiul QVORUM, amintim: Kosovo şi Balcanii de Vest, închisorile CIA şi regimul de detenţie al prizonierilor, combaterea terorismului şi protecţia datelor cu caracter personal, politica maritimă.
Partenerii sociali ale căror interese le-a apărat Ioan Mircea Paşcu sunt dificil de individualizat, intervenţiile sale referindu-se în general la probleme de securitate şi apărare, dar şi teme geopolitice.
„Pe baza acestor observaţii și a informaţiilor disponibile din surse publice, putem concluziona că domnul eurodeputat Ion Mircea Paşcu a avut o contribuţie medie la stimularea democraţiei participative”, se precizează în studiul QVORUM.

Concluziile studiului

Studiul efectuat de IEDP – QVORUM, concluzionează, în final, că activitatea celor mai mulţi dintre europarlamentari nu a fost suficient promovată pentru a fi cunoscută de către cetăţeni şi îi încurajează pe europarlamentari să acorde mai multă atenţie transparentizării activităţii proprii, în special din cauza barierelor comunicaţionale dintre alegători şi aleşi reprezentate de distanţă, dar şi de complexitatea mecanismelor europene de luare a deciziei.

De asemenea, faptul că mai mult de jumătate dintre eurodeputaţi au avut o activitate medie sau bună, spre deosebire de situaţia din Parlamentul naţional, vorbeşte de la sine despre beneficiile pe care le reprezintă pentru politicienii noştri, intrarea în contact cu modul de lucru occidental, bazat pe rigurozitate, responsabilitate şi transparenţă.
Studiul IEPD mai menţionează că există numeroase situaţii când, profitând de lipsa de informare a publicului din ţară, anumiţi europarlamentari exagerează semnificativ importanţa acţiunilor lor în PE. „Astfel, am întâlnit mai multe cazuri în care anumiţi eurodeputaţi au făcut declaraţii de presă sau au postat pe site-ul personal informaţia conform căreia au fost raportori pe anumite propuneri, când în realitate au fost doar raportori virtuali sau raportori de aviz. În alte situaţii, europarlamentarii au amplificat importanţa luărilor de cuvânt din plenul PE, bombardând chiar mass media cu astfel de informaţii uşor comunicabile publicului. În realitate însă, luările de cuvânt reprezintă un instrument viabil numai în măsura în care sunt însoţite şi de acţiuni concrete, precum realizarea de rapoarte sau depunerea de amendamente”, se precizează în studiul QVORUM.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.