Dorin Popescu ar fi demisionat, joi, din funcţia de preşedinte al ALDE Bistriţa-Năsăud, locul acestuia fiind preluat de Mirela Cârcu, care de altfel ar fi primit încă de ieri decizia de numire ca preşedinte interimar al organizaţiei judeţene.

Potrivit surselor Gazetei de Bistriţa, Dorin Popescu a rămas simplu membru de partid.

Marţi a avut loc o întâlnire între fostul prefect Ioan Ţintean şi primarii înscriși în ALDE BN precum și candidații la alegerile locale din 5 iunie, în cadrul căreia s-ar fi exprimat nemulţumiri faţă de modul în care Dorin Popescu îşi conduce organizaţia.

Vineri este convocată o ședință de Birou Politic Județean în cadrul căreia , în prezenţa secretarului general al partidului, senatorul Nicolae Nasta, va fi instalată în funcţia de preşedinte interimar al ALDE BN, Mirela Cârcu.

De altfel, joi, Mirela Cârcu a confirmat pentru TimpOnline faptul că a fost numită oficial în funcţie, în timp ce Dorin Popescu a susţinut că nu ştie nimic.

 

Până la această oră, Dorin Popescu nu a putut fi contactat pentru a confirma dacă a demisionat sau nu din funcţie, dar şi motivul care stă la baza acestei decizii.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.