Cei şase romi din clanul Varga, acuzaţi de procurorii DIICOT de trafic de persoane sunt la un pas de libertate. Şi asta nu din cauză că instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud ar fi considerat că continuarea anchetei penalei nu ar fi obstrucţionată de faptul că inculpaţii principali din dosar ar fi liberi, ci pe motiv de incompetenţă. Atât a reprezentantului DIICOT BN care instrumentează acest dosar, procurorul şef Raul Radmacher, cât şi a judecătorilor de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cât şi de la Curtea de Apel Cluj, care în urmă cu o lună i-au băgat la zdup pe cei şase romi din clanul Varga.
Pe 21 ianuarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud încuviinţa, la propunerea procurorului DIICOT Raul Radmacher, arestarea preventivă a celor şase etnici romi – Varga Vadar, Varga Daniel Marius, Varga Radu, Varga Gusti, Varga Alexandru Suraj şi Varga Petru Daniel – toţi fiind acuzaţi de trafic de persoane. Câteva zile mai târziu, în urma contestaţiilor depuse , decizia de arestare a fost menţinută şi de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj.
De atunci s-a scurs aproape o lună şi a venit momentul în care trebuia prelungit mandatul de arestare preventivă a celor şase Varga. Însă, SURPRIZĂ!!! Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi care a judecat propunerea de prelungire a mandatului de arestare preventivă cu încă 30 de zile a observat că acest caz nu este de competenţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ci a Curţii de Apel Cluj.
„În temeiul disp. art. 50 Cod procedură penală rap. la art. 234 alin.3, art. 38 alin.1 lit. d Cod procedură penală, Declină competenţa materială de soluţionare a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT- Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, în dosarul penal nr. 79 D/P/2015, privind pe inculpaţii V.V., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, rap. la art. 182 lit. a Cod penal, dintre care una în formă continuată, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi a infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cod penal, V.D.-M. cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, rap. la art. 182 lit. a Cod penal, dintre care una în formă continuată, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, V. R., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, rap. la art. 182 lit. a Cod penal, dintre care una în formă continuată, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin.1 şi 44 alin.1 Cod penal, V.G., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, rap. la art. 182 lit. a Cod penal, dintre care una în formă continuată, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, V. A.S. cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, rap. la art. 182 lit. a Cod penal, dintre care una în formă continuată, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 44 alin.1 Cod penal şi V. P.-D., cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, rap. la art. 182 lit. a din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin.1 şi art. 44 alin.1 Cod penal, toţi aflaţi în Arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 20 februarie 2016 şi până la data de 20 martie 2016, inclusiv, în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Cluj. Acordă apărătorului din oficiu S.Ş onorariu avocaţial în cuantum de 260 lei ( 130 lei x 2), pentru asistenţa acordată inculpaţilor V.A.-S. şi V. D.-M. sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 16 februarie 2016″, este decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Motivul este unul foarte simplu, dar care arată modul superficial în care uneori magistraţii din România tratează anumite cauze. În afara celor şase romi acuzaţi de trafic de persoane, în acest dosar sunt urmărite penal şi alte persoane, printre care şi notarul năsăudean Marinel Ceuca. Fiind vorba de faptul că un notar public este urmărit penal, chiar dacă acesta nu se numără printre persoanele propuse spre arestare preventivă, automat instanţele competente să rezolve cererile procurorilor nu sunt nici judecătoriile, dar nici tribunalele, ci curţile de apel, în speţă Curtea de Apel Cluj.
Surse ale Gazetei de Bistriţa au devoalat că, dându-şi seama de gravitatea greşelii comise şi de faptul că cei şase Varga au stat în arest preventiv în baza unor sentinţe nelegale, procurorul şef Radmacher a solicitat în această seară instanţei să încuviinţeze punerea lor în libertate.
Mai multe veti citi în ediţia de luni, 22 februarie!
CITEŞTE ŞI:
„Marele dosar” de trafic de persoane al DIICOT, un mare fâs!!!
e
ee