În cinci localități din județul Bistrița-Năsăud se va sista temporar furnizarea de gaze naturale. Este vorba de Nușeni, Feleac, Beudiu, Vița, Corvinești, Bidiu și Enciu unde în zilele de marți, 27 septambrie, respectiv joi, 29 septembrie, se vor efectua lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz.

 

Distribuitorul E.ON Distribuţie România va sista alimentarea cu gaze naturale începând cu ora 8.00, reluarea acesteia urmând a se efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, marți, cel mai probabil începând cu ora 18.00 și joi, începând cu ora 21.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile în zilele și intervalele orare specificate, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.