După reacția mai multor reprezentanți ai românilor din afara țării, instituții de presă de limba română din străinătate dar și a unor candidați anunțați pentru Circumscripția Electorală Diaspora, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a explicat, printr-un comunicat remis publicității ieri, diferența care a apărut cu privire la numărul de alegători români din afara granițelor țării.

 

„Din totalul de 609.962 de cetățeni români înscriși în Registrul Electoral cu domiciliul sau reședința în afara țării, datele referitoare la un numar 600.290 reprezintă importul de la Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în evidențele căreia aceștia sunt trecuți cu domiciliul în străinătate, având pașapoarte CRDS, (cu mențiunea <<domiciliu în străinătate>>) și figurând automat în Registrul Electoral ca cetățeni români cu drept de vot în Circumscripția electoralî nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Diferența de 9.672 o reprezintă cetățenii români cu domiciliul în România și reședința în afara țării. Dintre aceștia, 6.937 au optat pentru votul prin corespondență, iar 2.735 pentru votul la o secție de votare din apropierea locuinței. Facem precizarea că fiecare cetățean român figurează o singură dată în Registrul Electoral”, se arată în comunicatul de presă al AEP.

Instituția a mai precizat că „speculațiile vehiculate în spațiul public privind un presupus risc de fraudare a alegerilor în diaspora sunt neîntemeiate”. În plus, AEP reamintește că „orice tentativă de vot multiplu va fi împiedicată de sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, care va fi utilizat și în secțiile de votare din străinătate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.