Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 233 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

„Inițiativa legislativă care a trecut de Camera deputaților prin for legislativ, inițiativa referitoare la darea în plată a unor bunuri imobile pentru stingerea obligațiilor asumate prin credite, am văzut că și colega mea Doina Pană și Stelian Dolha au anunțat acest lucru, vreau să menționez că pentru 800 de mii de români care au credite ipotecare este o imensă mână de ajutor. Era o zicală la noi, cetățenii de rând spuneau că întotdeauna banca câștigă, și mă bucur că deputați și din stânga și din dreapta și-au dat mâna pentru a veni în sprijinul oamenilor simplii care au contractat credite imobiliare. De asemenea, vreau să salut promulgarea de către președintele Klaus Iohanis, a ordonanței de urgență care prevede majorarea salariilor cu 10 % pentru toți bugetarii și 25% pentru cei din sănătate. Înseamnă că tot ce ne-am făcut noi calcule atunci când eram la guvernare vizavi de posibilitatea de spațiu bugetar pentru asemenea mărire, calcule au fost curente, iar de la 1 decembrie, o zi importantă pentru toți românii, aproximativ 200 de mii de bugetari vor avea cu 10 % venituri în plus. De asemenea, pentru că v-am obișnuit cu ceea ce s=a întâmplat bun în județul BN și mai puțin să intru în polemică cu cei din opoziție, sau mă rog, cu cei care erau în opoziție, statul acum este destul de incert, vreau să îl felicit personal pe președintele Consiliului Județean, domnul Radu Moldovan, pentru infrastructură, probabil cea mai mare realizare în ceea ce privește județul BN, și vreau să o spun cu subiect și predicat că reabilitarea DN 17 C și DN 17 D,includerea acestora în bugetul pe anul acesta și pe anul viitor la CADNR i se datorează în foarte mare măsură domniei sale „, a delclarat deputatul PSD BN, Daniel Suciu, în cadrul unei conferințe de săptămâna trecută.

Reamintim faptul că proiectul care a fost contestat de mediile bancare e o soluție legislativă care nu contravine niciunei prevederi comunitare și a fost îmbrățișată de parlamentarii din toate formațiunile politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.