În această zi o instanță de judecată urmează să ia o decizie în urma căruia opozantul lui Putin poate primi 3 ani jumate de închisoare.

Acesta este acuzat că a provocat proteste la nivel național și că a atras noi sancțiuni Rusiei din partea Occidentului. Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuți critici ai regimului Putin, a fost arestat pe 17 ianuarie la întoarcerea din Germania, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu o substanță neurotoxică în Rusia, opozantul spunând că regimul de la Kremlin a comandat asasinarea sa.

Autoritea penitenciară din Rusia în acuză pe Navalnîi că a încălcat termenii unei condamnări anterioare și a cerut ca sentința cu suspendare primită într-un caz de deturnare de fonduri – despre care opozantul spune că e fabricată – să fie transformată într-una cu executare. Navalnîi a afirmat că nu s-a prezentat la serviciul penitenciar la sfârșitul anului trecut deoarece era tratat în Germania după otrăvire. Procuratura rusă a anunțat luni că va cere judecătorilor să aprobe cererea autorității penitenciare.

Poliția rusă i-a arestat pe cei care s-au adunat lângă tribunalul din Moscova unde are loc procesul, fiind ridicate deja aproximativ 20 de persoane.

Acesta a fost excortat de către forțele de ordine până la tribunal, părea încrezător conform imaginilor transmis de agenția rusească TV Rain.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.