Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continua campania de informare și conștientizare cu privire la colectarea separată corectă a deșeurilor în gospodăriile din județ.
„Schimbarea percepției oamenilor referitoare la modul în care trebuie gestionate deșeurile este foarte importantă și va determina viitorul nostru, al tuturor”, spun reprezentanții ADI Deșeuri.
Aceștia subliniază că, deșeurile trebuie privite ca și resurse economice importante, iar valorificarea deșeurilor reciclabile generează venituri pentru toate comunitățile din județ. Altfel, dacă sunt gestionate necorespunzător, deșeurile poluează mediul înconjurător.
De aceea, în cadrul acțiunilor de verificare și control, inspectorii Corpului de Control ai ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică conținutul pubelelor și a sacilor de colectare atât pentru deșeurile menajere cât și pentru deșeurile reciclabile.
„Am ajuns la un grad de reciclare de peste 30 %, lucrurile arată mai bine la pubela galbenă, dar încă găsim foarte multe deșeuri reciclabile în pubelele negre.
Nu ne place să dăm amenzi, dar în situațiile când în pubela neagră, destinată deșeurilor menajere, se găsesc deșeuri reciclabile, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud sancționează cetățenii care nu respectă colectarea separată a deșeurilor în gospodărie, conform legilor în vigoare.
Doar în luna octombrie s-au aplicat 45 de sancțiuni pentru aceste fapte!
Fără implicarea noastră a tuturor, în gestionarea corectă a deșeurilor, nu vom putea schimba în bine lucrurile, iar acest lucru ne va costa scump pe toți:
Celula doi a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu se va umple mai repede decât este estimat, fapt ce va genera costuri pentru construirea unei noi celule;
Banii pe care i-am putea obține din valorificarea deșeurilor reciclabile vor fi mai puțini;
Vom plăti penalități pentru fiecare tonă de deșeuri depozitată în plus față de țintele impuse de Uniunea Europeană;
Hai să facem lucrurile mai bine și să dăm valoare deșeurilor!”, mai precizează reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.