Gazeta de Bistrita, pe parcursul unor materiale publicate a încercat sa demonstreze ca uneori pericolul poate veni si de pe Internet. O familie de bistriteni a constatat acest lucru, atunci când o suma de bani trimisa din Spania prin intermediul Western Union nu a mai ajuns la destinatie.
Vasile Marec si sotia lui, Mina, lucreaza de mai multi ani în Spania, în Villanova I La Geltru, din provincia Barcelona. Cei doi soti sunt angajati în servicii domestice. Mina Marec, fost cadru didactic, desi are studiile superioare finalizate, face menajul. Vasile Marec este îngrijitor, gradinar, om bun la toate, la mai multe familii de spanioli.
Banii s-au volatilizat… pe drum
În data de 25 septembrie 2007, Vasile Marec a expediat de la oficiul postal din Villanona I La Geltru, prin intermediul serviciului de transfer rapid de bani al Western Union, suma de 533 de euro, având ca destinatar pe Ioan Tiolan din Feldru. Suma respectiva de bani reprezenta o plata pentru unele lucrari de constructie pe care Ioan Tiolan le-a efectuat la casa din Feldru a sotilor Marec. În ziua urmatoare, acesta s-a prezentat la filiala Raiffeisen Bank din Nasaud cu actul de identitate si cu numarul contului pentru a ridica banii. Nu mica i-a fost mirarea când cei de la banca l-au informat ca nu figureaza în baza lor de date ca destinatar al vreunui transfer de bani din strainatate. Ulterior a aflat, însa, ca banii au fost ridicati. Desi Ioan Tiolan, cu buletinul în mâna, încerca sa-i convinga pe cei de la banca ca el este destinatarul banilor, ca are numarul de cont, raspunsul a fost unul singur: banii nu mai exista, au fost ridicati.
Vestea rea a ajuns, evident, si la cei care au expediat banii, la familia Marec din Spania. Drept urmare, în data de 3 octombrie cei doi soti s-au prezentat la oficiul postal din Villanova I La Geltru, la ghiseul Western Union, pentru a reclama incidentul. Cei de aici le-au comunicat ca transferul banilor a avut loc, iar cei 533 de euro au fost ridicati deja.
Vasile Marec a revenit cu alte doua reclamatii la oficiul postal din Villanona I La Geltru, la Western Union, pe care le-a depus în 11, respectiv 22 octombrie 2007. De fiecare data raspunsul a fost acelasi, banii au fost ridicati de o persoana din România. De aceeasi parere este si pagubitul, Vasile Marec. El este convins ca banii au fost furati de o persoana din tara, iar pâna acum, toate zbaterile lui, atât în Spania, cât si în România s-au dovedit zadarnice. Banii s-au evaporat pur si simplu. La venirea în tara s-a prezentat la ghiseul Western Union din incinta filialei Raiffeisen Bank din Nasaud. Aici a avut parte de o alta supriza neplacuta. I s-a comunicat sec faptul ca transferul nu este identificat pe calculator, desi cei din Spania îl confirma si, mai mult decât atât, faptul ca suma de bani a fost ridicata. Nimeni nu stie, însa, de cine.
Neputinta sau nepasare
În disperare de cauza, Vasile Marec, prin împuternicitul sau legal, fratele Maxim Marec, în data de 6 noiembrie 2007, a depus o sesizare la IPJ Bistrita-Nasaud, la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Dupa exact 30 de zile de la depunerea reclamatiei, a sosit si raspunsul celor de la politie, cu semnatura unui ajunct al sefului IPJ Bistrita-Nasaud, comisarul sef de politie Stelica Petrean si a sefului Serviciului de Investigare a Fraudelor, comisarul sef de politie, Ioan-Ovidiu Muresan. Raspunsul reprezentantilor acestei institutii, mai mult decât edificator, demonstreza ca cei de la politie, în rastimpul celor 30 de zile, nu au facut absolut nimic pentru a obtine vreo informatie în speta disparitiei celor 533 de euro. Iar de rezlovat nici nu se mai pune problema. Cazul, sigur, este mai complicat, o noutate pentru politistii bistriteni, dar asta nu înseamna ca nu poate fi rezolvat. Prin cooperarea cu alte structuri si institutii, el este perfect rezolvabil, se poate elucida misterul disparitiei banilor. Totul este sa existe vointa si pricepere. Fara îndoiala, metoda constituie o noutate a unui escroc sau a activitatii unui grup infractional organizat specializat în comiterea unui asemenea gen de delicte, fraudarea serviciilor de transfer rapid de bani. Cele câteva cazuri care au avut loc demonstreaza ca sistemul informatic al Western Union a fost penetrate, cel mai probabil, cu ajutorul Internetului, iar cel mai popular serviciu de transfer rapid se pare ca are o problema de securitate.
Bani pierduti pe drum
În discutia purtata cu Vasile Marec, acesta ne-a adus la cunostinta o patanie identica a unui cunoscut de-al sau din judetul Alba. Acesta a trimis din Anglia, prin acelasi serviciu de transfer rapid, Western Union, suma de 4.000 de euro, dar aceasta nu a mai ajuns la destinatie.
Un alt caz similar este cel al unei familii din Târgu-Mures, care, dorind sa-si petreaca o vacanta în Germania, a trimis suma de 4.000 de dolari de la o filiala a Banc Post, iar în Germania au constatat ca banii au disparut. Atât Banc Post, cât si Western Union s-au spalat pe mâni, iar omul a ramas cu paguba. Demersurile ulterioare ale acestei familii, sesizari la politie si la alte autoritati au ramas fara niciun rezultat. Concluzia este una singura: cei în drept sunt depasiti de complexitatea acestui gen de infractiune.
Sistem în ceata
Western Union este o companie care asigura transferul rapid al unor sume de bani dintr-o tara în alta, într-un timp extrem de scurt, de ordinul minutelor. Comisionul platit de expeditor este pe masura, în functie de suma transferata.
Printre multitudinea de metode la care apeleaza infractorii pentru a face rost de bani, una este accesarea frauduloasa a serviciilor de transfer rapid de bani.
Cazuri, petrecute recent demonstreaza fara echivoc faptul ca indivizi sau grupuri infractionale organizate au reusit ca prin intermediul Internetului sa penetreze sistemul informatic al Western Union, cel mai popular serviciu de transfer rapid al banilor din lume si sa sustraga diferite sume de bani.
În ciuda tarifelor ridicate, firma a atras multi clienti din rândul românilor, care locuiesc sau muncesc în strainatate. Prin sumele consistente de bani pe care le trimit în tara, acestia îsi ajuta, astfel, rudele ramase acasa.
Datele concrete referitoare la numarul exact al clientilor Western Union si la suma totala a transferurilor realizate sunt confidentiale. Nu numai în Bucuresti, dar si în tara, ghisee ale acestui serviciu sunt întâlnite aproape la fiecare colt de strada, în toate filialele bancare, oficii postale si chiar în incinta unor case de schimb valutar.
În ciuda imenselor profituri realizate, se pare ca transferurile prin Western Union nu sunt sigure “suta la suta” si ca ele pot fi fraudate. Sporadic, au fost relatate în presa cazuri despre persoane care, folosind serviciile firmei de transfer de bani "Western Union", au fost pagubite de sume consistente de bani. Astfel, proverbialul slogan al companiei, "transferul de bani în care poti avea încredere", se pare ca nu-si mai are rostul.
Infractorii “pescuiesc” banii
Este clar în urma analizei acestui caz, ca "tâlharii cibernetici" au reusit sa penetreze sistemul de siguranta al Western Union si sunt capabili sa acceseze, atât lista cu numele persoanelor care urmeaza sa primeasca bani cât si codurile secrete ale tranzactiilor. Este posibil ca banii sa fie încasati cu documente de identitate false, iar persoanele care încaseaza banii sa aiba o vârsta apropiata cu destinatarii în drept, lucru ce face dificil identificarea infractorilor. Nu este exclusa nici existenta unei "cârtite" în sistemul informatic al celor de la Western Union. Comentariul acestora pe marginea acestui caz si a altora similare, este unul tipic si edificator, ca ei nu pot discuta pe tema tranzactiilor individuale, dar cu toate acestea, dau asigurari ca firma trateaza cu toata seriozitatea situatiile în care serviciul nu functioneaza corespunzator. Mai adauga ca ei coopereaza cu toate autoritatile locale si internationale, pentru sprijinirea investigatiei în acest caz si acorda o atentie speciala sigurantei sistemelor sale de transfer de bani la nivel global etc.
Cel mai greu a fost sa obtinem unui numar de telefon de la Western Union. Accesarea site-ului companiei nu este de vreun ajutor – în afara unor adrese sau numere de telefon din SUA si a unor sfaturi standard privind unele masuri de securitate care trebuie respectate, nu gasesti absolut nimic care sa te ajute în situatia în care devii victima a unei infractiuni electronice. Un lucru este cert, infractorii au elaborat o noua metoda de furt de informatii prin internet, cu ajutorul careia sunt atacate cu predilectie, institutii financiar-bancare sau servicii de transfer rapid de bani. Conform unui specialist în domeniul acestui gen de infractiune, "tâlharia cibernetica" fraudeaza Western Union prin metoda cunoscuta sub numele de "phishing". Aceasta metoda de furt consta în transmiterea unui mesaj electronic catre un utilizator de e-mail, prin care acestuia i se solicita datele personale de identificare bancara. Ajungând în posesia numarului de cont si a datelor de identificare ale destinatarului banilor, lucrurile pentru infractori devin simple, banii se evapora fara urma.
Western Union nu ofera niciun angajament scris si niciun tip de protectie, iar faptul ca încep sa dispara sume de bani transferate se pare ca, în prezent, implica o anume doza de risc.
Zaharia Cotoc