Vrajitori in haine preotesti

În general la disperare oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu şi încearcă să găsească răspunsuri la probleme prin cele sfinte , însă din păcate uneori sunt păcăliţi de cel ce ar trebuii să le arate calea Adevărului şi a Vieţii.

Vrăjitoria şi religia

Vrăjitoria face parte dintr-un ansamblu al practicilor pseudo-religioase inventate, încurajate şi întreţinute de cercuri restrânse, promovând o abordare ocultă a realităţii religioase şi relaţiei lumii materiale cu lumea spirituală. Nu de puţine ori, activitatea Bisericii însăşi a fost şi este confundată cu gestica şi practicile magice, superstiţia şi vrăjitoria. Nu se poate neglija faptul că unii pseudo-slujitori ai Bisericii girează această atitudine prin practici inovate, străine de duhul adevăratei credinţe, practici al căror profil, săvârşit într-un spaţiu bisericesc, nu se deosebeşte cu nimic de ritualurile vrăjitoreşti. Realitatea istorică arată că în toate religiile a existat şi există tendinţa de amestecare a credinţei revelate cu teama şi superstiţia.

Tratatele de istoria religiilor au la fiecare religie un subcapitol aparte numit în general „Magia şi mantica”, pentru a se arăta care erau formele alienate ale credinţei la un moment al istoriei.
Vrăjitoria s-a manifestat în istorie pe fondul neputinţei omului de a explica anumite fenomene, dar pentru timpurile moderne nu poate fi decât rodul lipsei de educaţie sau a educaţiei defectuoase.

Vrăjitori sau şarlatani

Deşi Biblia interzice clar acest lucru, totuşi există anumiţi preoţi, care pretind că au un oarecare har de a prezice viitorul sau a-l citi, adică în termeni populari "deschiderea cărţii" sau "deschiderea pravilei". În legile bisericeşti acest fel de vrăjitorie se numeşte "Ghitie". Ghitia nu însemnă neapărat deschiderea cărţii, ci şi fermecarea şi descântarea, folosind anumite obiecte bisericeşti cum ar fi veşminte clerice, cheia bisericii, cenuşa din cădelniţă sau scrierea numelor pe toacă, pe clopote sau pe zidurile bisericii, lucru care reprezintă tot un păcat. Nici fermecarea a doi tineri pentru a se căsători, adică "ursita" nu este permisă. Este o diferenţă între a te ruga şi a încerca să forţezi cumva mâna destinului, adică a lui Dumnezeu. Este un păcat să încerci să schimbi soarta.

Deschiderea cărţilor este o invenţie a celor mai lacomi popi, ca să câştige bani, unii deschid psaltirea, alţii pravila, alţii Evanghelia, după interesul celor ce vin la preot, ca să determine lumea să vină la ei. Este vrăjitorie cu cele sfinte! Aceasta deoarece preoţii care o practică o folosesc cu scopul de a ghici celor care "deschid cartea". Exact cum o ghicitoare ar folosi pentru ghicit cărţile de joc sau bobii sau altceva, tot aşa şi preotul foloseşte cartea deschisă, făcând legătura între problema celui care a deschis cartea şi înţelesul textului care se află în locul unde s-a deschis cartea.

De ce unii preoţi acceptă să facă acest lucru? Biserica ne dă un răspuns clar în acest sens şi anume, că acest lucru este interzis, iar preoţii care fac aşa ceva păcătuiesc, iar uneori sunt excluşi din Biserică.
 
Părerea Bisericii

Povestind cu preotul protopop Vidican Alexandru, acesta ne-a lămurit că în biserică nu se fac descântece, ci se fac dezlegări prin rugăciunile lui Sfântului Ioan Gură de Aur şi Sfântul Vasile cel Mare, preotul dezlegând astfel pe cei ce sunt legaţi de vrăji şi farmece. „ Biserica este laboratorul lui Dumnezeu unde preotul lucrează cu harul lui Dumnezeu şi cu puterea de a dezlega şi nu de a lega”- a declarat protopopul. Nu are cunoştinţă de cazuri concrete, dar după părerea lui dacă există preoţi care se pretează la aşa ceva sunt doar nişte şarlatani care au experienţă şi cunosc un pic de psihologie şi, mai mult, deduc unele lucruri referitoare la persoanele care apelează la ei. Dumnezeu nu face minuni pentru a satisface curiozităţile oamenilor, de aceea nu a făcut minune nici pe cruce cum i-au cerut-o cei din jur. Părintele protopop Alexandru Vidican a recunoscut că nu crede în suflete care se întorc să bântuiască, în opinia lui aceşti oameni sunt bântuiţi de gânduri rele, de aceea pentru a-i liniştii se fac rugăciuni de dezlegare, iar dacă asta nu ajută se apelează la ajutor profesional: psihologi, psihiatrii etc.

Marea taină

Unele lucruri trebuie să rămâne necunoscute pentru că percepţia noastră nu le poate înţelege şi dacă încercăm să căutăm dincolo de cunoaştere poate să ne coaste scump. E mai bine să nu cunoaştem dinainte viitorul, fiindcă toată viaţa noastră ar ajunge un program contabilizat dinainte şi n-am mai avea şansa să descoperim atât frumuseţile, cât şi greutăţile care fac viaţa unui om atât de unică şi frumoasă.

„Am citit odată că Făt-Frumos trebuia să ghicească un măr de aur dintr-o sută de mere care erau numai poleite cu aur. Dacă nu ghicea, i se tăia capul. Cu noi se întâmplă exact acelaşi lucru. Ca să putem ieşi din pântecul balenei, trebuie să ghicim, printre miliardele de lucruri ale lumii noastre, acel unic exemplar care nu aparţine lumii noastre, dar care, aparent, nu se deosebeşte întru nimic de celelalte miliarde de lucruri la fel cu el. Dacă nu-l ghicim, suntem pierduţi, ni se taie capul. Din fericire, ni s-a lăsat o viaţă întreagă ca să-l ghicim” („Noaptea de Sânziene”, Mircea Eliade).

Aceasta este esenţa vieţii: o taină. Fiecare trebuie să o găsească singur, nici un vrăjitor nu va găsi mărul de aur în locul nostru.

Noemi Constantin