Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat marți satisfacția de a avea Ungaria ca interlocutor în Europa, în timpul unei întâlniri în China cu premierul Victor Orban, care se străduiește să mențină legături bune cu Moscova în pofida războiului din Ucraina, transmite agenția AFP.

„Din cauza condițiilor geopolitice actuale, posibilitățile de a menține contactul și de a dezvolta relațiile sunt foarte limitate. Dar este mulțumitor faptul că (Rusia) a menținut relații cu multe țări europene, iar Ungaria este una dintre ele”, i-a spus Putin lui Orban, potrivit unor imagini transmise de televiziunea rusă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit marţi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său drag” Xi Jinping, consolidând relaţia lor în cadrul unui summit care va fi umbrit de războiul dintre Israel şi Hamas.

În această săptămână, China primeşte reprezentanţi din 130 de ţări pentru un forum al proiectului istoric al preşedintelui Xi, Iniţiativa „Belt and Road”, pe care Beijingul îl foloseşte pentru a-şi extinde influenţa globală.

Putin se află în fruntea listei de invitaţi, liderul rus aflându-se în prima sa călătorie la o mare putere globală de când invazia din Ucraina a aruncat regimul său în izolare internaţională. Avionul său a aterizat în China cu puţin înainte de ora 09:30, potrivit AFP. El urmează să se întâlnească miercuri cu Xi pentru discuţii, a precizat Kremlinul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.