Vieti ingradite de gratii

Penitenciarele fac parte din lumea noastră, la fel ca spitalele, şcolile. Deşi sunt izolate şi păzite, şi acolo există suferinţă, bucurii, se iubeşte, se moare, se urăşte.

Perimetrul păzit este un instrument de siguranţă specifică, dar aceasta nu are menirea să izoleze lumea penitenciarului de lumea exterioară. A fost un timp, nu prea îndepărtat, când se gândea aşa, dar această greşeală a costat mult societatea în ansamblul ei, dar mai ales sistemul penitenciar.

Lumea, despre ceea ce nu cunoaşte, este dispusă să creadă orice şi mai ales când informaţia este deformată cu bună ştiinţă. De aceea este important să cunoaştem ceea ce se întâmplă dincolo de gardurile bine păzite a penitenciarelor.

Penitenciarul din Bistriţa

Penitenciarul din Bistriţa, începând din luna ianuarie 2009, custodiază persoane private de libertate cu regim deschis (până într-un an) şi semideschis (de la un an la cinci ani). Momentan, în custodia penitenciarului se află 540 de deţinuţi, toţi bărbaţi peste 21 de ani. Aceste persoane, închise pentru diverse fapte, sunt nevoite să convieţuiască una cu cealaltă pentru o perioadă de timp, determinată de pedeapsa primită. Locuiesc opt persoane într-o cameră cu paturi supraetajate şi o baie pentru fiecare cameră în parte. La prima vedere pare o cameră obişnuită, de cămin studenţesc, doar gratiile de la geam şi personalul îmbrăcat în uniformă îmi amintesc de faptul că acolo sunt deţinuţi într-o închisoare.

Pe holurile separate de gratii pot fi întâlnite priviri întunecate, curioase a oamenilor pentru care orice schimbare în peisaj înseamnă un eveniment.

Şcolarizare în penitenciar

Laura Opriş, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa ne-a prezentat viaţa socială a deţinuţilor şi mai ales activităţile care au loc în cadrul închisorii. Am fost foarte surprinşi să aflăm că nivelul de şcolarizare în rândul persoanelor aflate în detenţie este foarte scăzut, aproape inexistent. O sută de persoane participă la Programul Alfas – care este un program de alfabetizare, dintre care 48 de persoane sunt „elevi” a claselor 1-4, iar alţi 37 ai claselor 5-8. Este oarecum surprinzător, având în vedere faptul că toate persoanele aflate la momentul actual în penitenciar au vârsta de peste 21 de ani. În afară de acesta, deţinuţii pot participa şi la cursuri de formare profesională – zidar, dulgher, faianţar etc.

Mai trist este faptul că deţinuţii nu participă la cursurile respective cu scopul de a învăţa, ci mai degrabă pentru foloasele care le revin de pe urma frecventării cursurilor: zile câştig, recompense, beneficii materiale.

Cultura din penitenciar

Penitenciarul din Bistriţa este dotat cu bibliotecă , atelier de pictură, de sculptură şi de un studio radio – tv cu circuit închis.
În bibliotecă există peste 6.000 de volume de carte, pe teme foarte diversificate, de la politică la proză scrisă. Cele mai solicitate cărţi sunt cele de dragoste, poliţiste, de filozofie, aventuri şi sf.
Penitenciarul are de asemene şi un ziar propriu, scris de deţinuţi numit „Promisiunea”.

Din studioul cu circuit închis deţinuţii au ocazia să vizioneze emisiuni pe diferite teme: revista presei, emisiuni, dezbateri, muzică, horoscop etc. Cadrele din instituţie fac tot posibilul să motiveze deţinuţii să lucreze în echipă, să se performeze, organizând concursuri şi activităţi pe diferite teme – pictură, sculptură, competiţii sportive, literatură, cultură generală etc.

Pentru cei care de câţiva ani stau închişi, timpul parcă stă în loc, nu simt pulsul agitat al vieţii care goneşte lumea şi pentru ei este o schimbare foarte mare când eliberaţi din penitenţă dau cu ochii de o lume total schimbată şi necunoscută, ceea ce le îngreunează şi mai mult adaptarea ulterioară. Pentru păstrarea legăturii cu societatea se organizează ieşiri în societate – la mănăstiri, fabrici, ateliere de tâmplărie etc., iar asistenţii social care activează în cadrul instituţiei încearcă să păstreze legăturile între deţinuţi şi familile acestora.

Salvador Dali de Bistriţa

Atelierul de pictură este singurul loc unde într-adevăr uiţi că te afli într-un penitenciar. Pe pereţi sunt expuse picturi pe teme religioase şi grafică abstractă care dau un iz artistic încăperii.
Asupra unui tablou care seamană izbitor cu „Orele” lui Salvador Dali stă aplecat pictorul Răzvan Vasile Cenan. Artistul, de doar 32 de ani, după mărturisirile sale a fost condamnat la şapte ani de detenţie în urma participării la un jaf armat. A fost închis prima dată în Penitenciarul din Gherla, după care a ajuns în Bistriţa unde mai are nouă luni de ispăşit. A pictat şi înainte să ajungă în închisoare, dar acum, după spusele lui, arta este singura formă de evadare din mediul în care se află. Răzvan este nu numai un pictor talentat, ci şi un poet cu două volume publicate şi cu al treilea în curs de finalizare. După spusele lui, cel mai mult îl lipseşte familia şi intimitatea. Se bucură că în curând o să iasă pe porţile penitenciarului spre libertate, dar în acelaşi timp îl şi sperie necunoscutul.

Întâlnirea cu el ne-a convins încă o dată că arta este un mijloc de comunicare foarte expresivă şi un mod de evadare din realitatea câteodată crudă sau nedreaptă.

Un nou început?

Întrebările de final sunt: Cei care îşi ispăşesc pedeapsa şi ies „liberi” pe porţile închisorii mai au o şansă la mai bine? Oare şi-au învăţat lecţia? Au înţeles ei oare gravitatea faptei şi consecinţele avute? Pot scăpa de etichetele de „fost puşcăriaş”, „recidivist”etc. şi să înceapă o viaţă cât se poate de „normală”?
Dar, oricine are dreptul la o a doua şansă, însă trebuie să ştie să profite de şansa dată la momentul oportun şi din fiecare situaţie de viaţă, fie ea bună sau rea, şi să rămână cu lecţia învăţată.

Noemi Constantin