Președintele PSD Marcel Ciolacu a făcut, vinerea trecută, o declarație cel puțin ciudată, la recepția Sălii Polivalente din Bistrița. Liderul social-democrat a afirmat că a venit la inaugurarea „unei case mortuare”.

„Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat. Vorbim de o investiție de peste 27 de milioane de euro, o sală polivalentă de care vom beneficia cu toții în viață”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD nu a părut a-și da seama de gafa făcută și a continuat să laude constructorul, pe care chiar l-a invitat să intre în politică, evident în partidul pe care Ciolacu îl conduce.

„Ce este ieșit din toate clișeele a ceea ce se întâmplă acum în România este constructorul local și echipa sa, care au reușit, în doi ani și jumătate, să finalizeze un obiectiv de amploarea și complexitatea acestei săli polivalente. Chiar ]mi vine să-l întreb pe constructor dacă la el n-a fost pandemie, creșteri de prețuri, nu i-au plecat lucrătorii în alte țări… este un exemplu de antreprenor român care știe să-și facă treaba. (…) În cazul în care nu mai dorește să fie constructor, eu îl aștept în politică – cu adevărat dacă vreți să aveți și succes, trebuie să veniți la PSD”, a spus Marcel Ciolacu.

1 COMENTARIU

  1. Cât adevăr este în zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“. Președintele PSD Marcel Ciolacu prezent la Bistriţa unde a participat la inaugurarea Sălii Polivalente din Unirea, a făcut o gafă pe monumentală pe modelul Viorica Dăncilă. La începutul discursului său Ciolacu s-a încurcat spunând că a venit la inaugurarea unei case mortuare, după care şi-a seama de gafă şi a încercat s-o dreagă din mers, dar a iesit o mare ineptie: „Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat. Vorbim de o investiție de peste 27 de milioane de euro, o sală polivalentă care vom beneficia cu toții în viață”.
    Fie din cauza căldurii, fie din pricina prezenței la eveniment a unui unui sobor de preoti în frunte cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei, inteligenta i-a jucat feste lui Ciolacu, prin această afirmație stranie, care a șocat audiența.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.