În Bistrița-Năsăud continuă lucrările prevăzute în proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere a județului. Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că, din toamna acestui an, pe încă un tronson de drum județean – DJ 154B (Monor-Gledin-Vătava) – se va circula în condiții mult mai bune.

”Lucrările de asfaltare sunt în plină desfășurare, iar din 15 septembrie, se va merge pe drum ca-n palmă și pe DJ 154B – Monor, până la limita cu județul Mureș. O investiție realizată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care va cuprinde de la execuția terasamentelor, scurgerea apelor, structură rutieră, amenajarea drumurilor laterale, ziduri de sprijin, până la poduri și podețe”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat la finele anului trecut, investiția fiind de circa 10 milioane de lei, adică mai bine de 2 milioane de euro. În urma licitației, câștigătoare a fost desemnată asocierea dintre Transilvania Grand Construct (lider), Aqua Parc SRL și Someș Top Grup (proiectare).

Potrivit administrației județene, aceasta este cea de-a cincea rută de legătură cu județul Mureș care va fi modernizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.