Premierul şi ministrul interimar al Justiţiei a mers la CSM, pentru a doua zi la rând, pentru a-i convinge pe judecători să ia act de demisia din magistratură a Monei Pivniceru, pentru ca aceasta să poată obţine portofoliul de ministru al Justiţiei.
Mona Pivniceru este tot mai aproape de fotoliul ministerial. Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte din nou, în această dimineaţă, după ce ieri nu a fost întrunit cvorumul necesar, pentru a lua act de demisia acesteia din magistratură. Astfel după şedinţa CSM Pivniceru ar putea fi numită în funcţia de ministrul al Justiţiei.

La CSM a venit şi Victor Ponta, după ce ieri s-a confruntat cu un eşec în condiţiile în care nu s-a întrunit cvorumul. "Oamenii sunt neîncrezători în instituţiile statului, iar autorităţile au datoria de a le recâştiga încrederea. În primul rând, trebuie să vii la servici şi să faci ceea ce prevede legea. Nu sunt eu cel care controlează sau nu controlează cvorumul. Am venit cu speranţa că se va face cvorum. Nu sunt de acord cu ideea de a ne juca cu cvorumul la instituţii. Pot să vă asigur că, în ceea ce priveşte parlamentarii PSD, nu va invoca nimeni cvorumul la Parlament", a declarat Victor Ponta.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: https://www.realitatea.net/victor-ponta-din-nou-la-csm-am-venit-cu-speranta-ca-se-va-face-cvorum_993490.html#ixzz24LacNZCF

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.