Victimele lui Traian Onuc care locuiesc în blocurile groazei de pe strada Miko Imre sunt nevoite să-și ducă traiul în frig și întuneric, în propriile case. Locuințele nu sunt racordate la electricitate, gaz sau apă, iar condițiile de trai inumane i-au determinat pe oameni să recurgă la soluții care le-ar putea pune viața în pericol. 

Țeparul imobiliar Traian Onuc a construit trei blocuri pe strada Miko Imre. Pentru primele două a obținut autorizație de construcție din partea Primăriei Cluj-Napoca, însă cel de-al treilea bloc a rămas neautorizat. Acest aspect nu l-a împiedicat pe Onuc să încheie contracte de vânzare cumpărare cu diferite persoane care s-au lăsat păcălite de prețurile cu mult sub nivelul pieței, pe care țeparul imobiliar le stabilise pentru apartamente. Locuințele se vindeau la stadiul de semifinisat, cu promisiunea că într–o perioadă de câteva luni vor fi finalizate. Cu toate acestea, s-a ajuns în situația în care sute de persoane s-au trezit că au cumpărat niște spații sinistre, fără tencuială, geamuri sau uși pe care trebuie să le transforme singuri într-un spațiu pe care îl pot numi „acasă”. Problemele nu s-au sfârșit, pentru că nu puțini au fost cei care s-au trezit că apartamentul pe care l-au cumpărat fusese vândut de Onuc și altor persoane.

Au început scandalurile între proprietari care, din dorința de a nu pierde până și ultima fărâmă din ceea ce au agonisit o viață întreagă, au început să distrugă ușile de la intrările apartamentelor montate de ceilalți cumpărători și să pună altele în loc.

Oamenii își pun viața în pericol ca să facă față iernii

După ce și-au investit până și ultimul bănuț în apartamentele construite de Onuc, cumpărătorii au fost nevoiți să se mute în apartamentele sinistre. Cu toate că au încercat să-și transforme locuințele într-un mediu locuibil, aceștia nu au nici în prezent energie electrică și gaze. În lupta cu frigul și întunericul, victimele lui Onuc s-au văzut nevoite să le ceară ajutorul oamenilor din blocul vecin pentru a le furniza curent electric printr-o instalație improvizată. Mai mult, disperarea i-a determinat pe oameni să se agațe de câteva frânghii pentru a îmbrăca exteriorul blocului în polistiren, punându-și viața în pericol. Oamenii susțin că temperatura din încăperi este uneri chiar mai scăzută decât cea de afară. Pereții sunt îmbibați de apă precum un burete,  din cauză că imobilul nu este hidroizolat, iar oamenii se trezesc în fiecare zi cu bălți în mijlocul apartamentelor. Apa din pereți ajunge și la instalațiile electrice improvizate și nu puține au fost cazurile în care în imobil au avut loc scurtcircuite. Victimele lui Onuc și-au pierdut speranța că își vor mai recupera banii sau că imobilul în care locuiesc va arăta vreodată ca cele din apropriere.

„Noi ne-am simțit ca la un spectacol de circ”

Moise, un tânăr în vârstă de 25 de ani, este nevoit să suporte condițiile improprii din blocurile groazei după ce mama sa a cumpărat un apartament de la Onuc în anul 2013. Moise este revoltat din cauză că autoritățile nu au intervenit pentru a-l opri pe Traian Onuc din construcția și vânzarea unor apartamente. Acesta susține că locatarii sunt dispuși să finalizeze construcțiile de unii singuri, însă se tem că nu vor primi niciodată avizele necesare pentru a beneficia de curent electric, apă și gaze.

„Tot ce s-a întâmplat aici s-a făcut cu sprijinul autorităților care nu au luat măsuri. Sunt infiltrații ne curge apa în casă și pentru că e iarnă și e foarte frig în momentul în care se formează o baltă apa îngheață. Ceea ce mi se pare absolut incredibil este faptul că după ce a fost trimis în judecată pentru înșelăciune pentru că a vândut apartamente unor oameni, el (n.red. Traian Onuc) nu s-a oprit și a continuat să construiască și să vând apartamente. Nu înțeleg cum a fost posibil ca autoritățile competente să nu se autosesizeze și să ia măsuri, mai ales că au fost atâtea plângeri și probleme. Noi, locatarii suntem de acord să punem mână de la mână să ne amenajăm blocul, să îl facem locuibil, însă nu avem nicio siguranță că vom avea curent electric aici, gaze sau apă curentă. Dacă am reuși să facem acest lucru, nu ar mai fi mizera aceasta pentru noi și pentru Cluj. Noi ne-am simțit ca la un spectacol de circ, când ne văd oamenii în ce blocuri stăm, în ce condiții. E groaznic. N-am greșit cu nimic să pățim acest lucru. Mama mea cu ce a greșit când a cumpărat apartamentul aici. A vrut să-mi asigure un viitor mai bun și uite ce a ieșit.”, a declarat Moise pentru Gazeta de Cluj. 

Onuc a fost arestat preventiv

Traian Onuc a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, la data de 30 ianuarie, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii înșelăciune în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, Traian Onuc alături de alte două persoane din Cluj-Napoca au indus în eroare mai multe persoane, determinându-le să remită anumite sume, cu titlu de avans sau plată integrală, în scopul achiziționării unor imobile aflate în construcție în municipiul Cluj-Napoca, fără deținerea unor autorizații de construcție valabile. 

Polițiștii de investigații criminale au efectuat 4 percheziții, la imobilele lui Onuc și ale celorlalte două persoane, precum și într-un spațiu care era utilizat de aceștia drept birou. Anchetatorii au descoperit și ridicat zeci de sisteme informatice, printre care laptopuri și tablete, telefoane mobile, dar și peste 7.000 de cartele telefonice, care ar fi fost utilizate pentru a discuta cu clienții. Prejudiciul estimat până în acest moment la aproximativ 5 milioane de euro.

Locatarii se tem că Onuc va scăpa și de această dată de anchetatori și va rămâne în liberate, așa cum s-a întâmplat și în anul 2017.

Judecătorii l-au lăsat în libertate pe țeparul imobiliar

În 2009 Primăria Cluj-Napoca a autorizat construcția a două blocuri de 8 etaje, unul de locuințe, celălalt de birouri, pe strada Miko Imre. Oamenii au fost atrași de prețurile scăzute, cu mult sub media pieței și-au cumpărat locuințe fără să stea pe gânduri. Primele plângeri au fost înregistrate în 2014, când oamenii și-au dat seama că apartamentele lor fuseseră cumpărate și de alte persoane și că data la care lucrările ar fi trebuit să fie încheiate nu fusese respectată. Ancheta a ținut 3 ani. 

În 2017, Traian Onuc a fost trimis în judecată într-un dosar de înșelăciune agravantă, fiind identificate peste 130 de persoane care au fost escrocate între anii 2009-2016, prejudiciul a fost estimat la 2.2 milioane de euro. Anchetatorii au decis să-l aresteze pe Onuc, însă a fost eliberat după 30 de zile. Judecătorii au decis să-l pună în libertate sub control judiciar. Tot atunci i s-a interzis să construiască sau să efectueze tranzacții care să implice blocurile cu probleme. Și-a schimbat numele, dar năravul ba, și a continuat activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A început să construiască un al treilea bloc, fără autorizație. Procurorii au cerut, în anul 2017, arestarea lui Traian Onuc, dar judecătorii au respins cererea și l-au lăsat sub control judiciar. Autoritățile par să închidă ochii la ceea ce se întâmplă Cluj-Napoca, un municipiu care se laudă cu proiectele inovatoare pe care le desfășoară, dar care nu ia măsuri pentru a opri activitatea unui escroc imobiliar care a distrus viețile a sute de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.