În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Sisteme de Securitate, împreună cu polițiști din cadrul polițiilor orășenești și secțiilor de poliție efectuează verificări în domeniul sistemelor de securitate, pe raza de întregului județ, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Astfel, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, în perioada 11-12 decembrie 2023, poliţiştii au intensificat verificările la societăţile comerciale din municipiul Bistrița, în special la cele care colectează şi transportă valori monetare.

Acțiunile polițiștilor au vizat verificarea modului în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază, sens în care polițiștii au verificat societăți comerciale din municipiul Bistrița care gestionează sume mari de bani, precum staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, dar și alte categorii de unităţi.

În urma controalelor efectuate în perioada 11-12 decembrie a.c., pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, toate conform Legii 333/2003, respectiv H.G. 301/2012, în valoare totală de 10. 300 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea structurii minime de securitate, nepunerea în aplicare a măsurilor stabilite prin analiza de risc la securitate fizică și nerespectarea măsurilor stabilite prin procesele-verbale de control anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.