Pe 19 noiembrie 2004, în urma unui flagrant derulat sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial DIICOT Bistriţa-Năsăud, s-a pus punct unei „afaceri” care abia se năştea în România – comiterea de infracţiuni prin folosirea unor instrumente de plată electronice falsificate.
Cazul finalizat la Bistriţa a fost o premieră pentru România: a fost anihilat primul grup infracţional organizat, specializat în comiterea unui asemenea gen de infracţiuni. După aproximativ cinci ani, pe 5 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat verdictul final în această speţă.

La vremea respectivă, Gazeta de Bistriţa a relatat pe larg despre dedesubturile acestui caz, despre modul în care structuri specializate ale statului – Serviciul Secret al MAI, Serviciul de Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorilor DIICOT – a reuşit să înfrâneze un braţ al caracatiţei.
Supravegherea acestui grup a început undeva în primăvara anului 2004. S-au folosit mijloace complexe de monitorizare şi investigare, care în final au dus la flagrantul din dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2004. Au fost reţinuţi Laurenţiu Viorel Ursa, capul grupului infracţional, precum şi Cornel Rusu, Paul Mureşan şi Valentin Roga. Ulterior au fost inculpaţi şi alţi membri ai grupului infracţional: Constantin Florin Jderea, Marius Mantea şi Ştefan Capdefier, fiind acuzaţi şi ei de aderarea la un grup infracţional organizat, deţinerea de instrumente de plată electronice falsificate şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Problema este ritmul lent

Deşi lucrurile erau clare, iar dovezile care probau infracţiunile erau „beton”, judecata a trenat nepermis de mult. Abia după cinci ani şi ceva Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat un verdict final.
Recent, şeful Biroului FBI din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, Gary Dichson, într-un interviu acordat presei pe tema infracţiunilor electronice comise de români a declarat, „în general, România are legi eficiente. Problema este ritmul lent în care se desfăşoară procesele, care se pot întinde pe ani. Probabil aceasta este problema care ar trebui rezolvată, prin elaborarea de legislaţie de Parlament”.

Au păgubit băncile de 10 miliarde de lei vechi

Procurorii DIICOT şi-au făcut treaba relativ repede. În data de 26.08.2005, grupul infracţional organizat de la Bistriţa, specializat în comiterea unor infracţiuni electronice pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Cluj fost trimis în judecată. Astfel, prin rechizitoriul nr.596/D/P/2005, întocmit de procurorii DIICOT, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Cornel Rusu, Laurenţiu Viorel Ursa, Paul-Ovidiu Mureşan, în stare de arest preventiv, şi Ciprian Florin Jdera, Marius Mantea şi Ştefan Capdefier, în stare de libertate, pentru concurs de infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat în scopul retragerii de numerar prin utilizarea de instrumente de plată electronice, falsificate în prealabil şi de a-şi însuşi banii astfel obţinuţi. Într-un comunicat al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se sublinia faptul că în perioada mai – noiembrie 2004, grupul infracţional organizat a desfăşurat o activitate frauduloasă de retragere de sume de bani din bancomate din judeţele Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Cluj, utilizând carduri contrafăcute. Beneficiind de informaţii din surse concordante şi semnale din partea băncilor, care ulterior s-au constituit în părţi vătămate – BRD-SG SA Bucureşti, Banca Comercială „Ion Ţiriac”, Banca Transilvania Cluj şi Raiffeisen Bank – s-a procedat la monitorizarea deplasărilor efectuate de către inculpaţi, în scopul detectării activităţilor criminale desfăşurate.
Prejudiciul cauzat băncilor devalizate de grupul de infractori a fost stabilit de anchetatori în cuantum de 10 miliarde de lei vechi. De asemenea s-a mai stabilit că majoritatea sumelor de bani erau convertite în valută şi au fost depuse într-o casetă de valori. Caseta în cauză, deţinută cu chirie de către Laurenţiu Viorel Ursa, a fost identificată la sediul filialei BCR Bistriţa-Năsăud.
Pe 11.03.2005, la controlul casetei de valori, caseta 78, s-au descoperit sumele de 174.000 euro, 50.000 USD, precum şi o anumită cantitate de bijuterii din aur. Asupra conţinutului casetei de valori s-a dispus sechestru asigurator în vederea realizării măsurii ulterioare a confiscării speciale.

Dosarul a ajuns la Înalta Curte

În cursul anului 2006, după mai bine de un an de arest preventiv, inculpaţii au fost puşi în libertate, instanţa de judecată stabilind că procesul poate continua şi în această formă. Într-un final, au fost pronunţate condamnările. Astfel, Laurenţiu Viorel Ursa a fost condamnat la 5 ani, Cornel Rusu şi Paul Ovidiu Mureşan, la câte 4 ani, iar Ciprian Florin Jdera, Marius Mantea şi Ştefan Capdefier, la câte doi ani de închisoare, toţi cu executare în penitenciar.
Pe data de 27.10.2008, Dosarul cu nr.2191/112/2005 a intrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, ca urmare a recursului formulat de avocaţii lui Laurenţiu Viorel Ursa, Cornel Rusu şi Paul Ovidiu Mureşan. Aproximativ o lună mai târziu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge, ca fiind inadmisibilă, o cerere a inculpaţilor, de sesizare a Curţii Constituţionale, în care s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate.
Verdictul final a fost stabilit în şedinţa din 19.02.2010 şi pronunţată în 05.03.2010, prin care instanţa a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi şi îl obligă pe Cornel Rusu la 1.200 lei cheltuieli de judecată, din care 200 lei în favoarea avocatului din oficiu, din fondul MJLC şi pe inculpaţii Laurenţiu Viorel Ursa, Paul Ovidiu Mureşan şi Marius Mantea la câte 1.000 lei cheltuieli de judecată, în favoarea statului.
La jumătatea lunii martie, inculpaţii au fost încarceraţi în Penitenciarul Bistriţa, pentru ispăşirea restului de pedeapsă, cu excepţia lui Cornel Rusu care încă nu a fost găsit de poliţiştii de la Urmăriri. Astfel s-a pus punct unei afaceri judiciare, o premieră pentru România la data respectivă, care a debutat cu mai bine de cinci ani în urmă.

OVIDIU TUDORAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.