Valter Roman și Transilvania Sovietică: „Problema a fost dezbătută în timp dar este cât se poate de actuală”

După căderea comunismului, arhivele desecretizate au dezvăluit detalii ascunse despre rolul sovieticilor în Transilvania imediat după al Doilea Război Mondial și despre implicarea unor figuri-cheie precum Valter Roman, fiul fostului prim ministru Petre Roman. Evenimentele ce au început pe 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, au avut un impact major asupra relației cu Ungaria, în special asupra statutului Transilvaniei.

În cartea „Lebăda Neagră de pe Balaton”, coordonată de Romeo Couți, sunt detaliate și analizate diferitele posibilități pentru Transilvania în contextul diplomatic și politic al vremii. Aceste opțiuni au fost examinate în cadrul complex al relațiilor dintre România, Ungaria și Uniunea Sovietică, precum și al negocierilor internaționale din acea perioadă.

Alexandru Ghișa a prezentat aceste aspecte într-un capitol al cărții, aducând o perspectivă amplă asupra discuțiilor și soluțiilor propuse pentru Transilvania, subliniind importanța contextului geopolitic și influența marilor puteri asupra regiunii.

Ungaria sub conducerea lui Miklós Horthy și-a propus drept obiectiv prioritar recuperarea teritoriilor pierdute, inclusiv Transilvania, ceea ce indică faptul că regimul său dorea ca Transilvania să fie parte a Ungariei.În același timp, regimul comunist din Ungaria, sub Béla Kun, de asemenea avea o linie comună cu Horthy privind recuperarea teritoriilor ocupate de vecini.

În anul 1943, Karoly Schrecker sugerează că Transilvania ar trebui să fie autonomă în cadrul Ungariei, dar ideea unei Transilvanii independente este de asemenea discutată ca o posibilă soluție secundară. În anul 1944, Aladar Szegedy-Maszak, un diplomat ungar, susține revenirea Transilvaniei la situația din 1918, respectiv la o uniune cu Ungaria, dar în care românii și sașii ar trebui să aibă drepturi naționale extinse.

În noiembrie 1944, Armata Sovietică a instaurat un regim temporar în Nordul Transilvaniei, retrăgând această regiune de sub administrația statului român. Scopul sovieticilor era să mențină un echilibru de putere între România și Ungaria, folosind Transilvania ca instrument politic în negocierile postbelice. Deși România fusese aliată cu URSS după lovitura de stat din 23 august 1944, Moscova a evitat inițial să restituie complet Transilvania României pentru a exercita presiune asupra ambelor țări.

Soluția finală în privința Transilvaniei a fost adoptată abia în martie 1945, când I.V. Stalin a impus un guvern comunist în România, condus de Petru Groza, și a permis restabilirea administrației românești în Nordul Transilvaniei. Până atunci, sovieticii au administrat regiunea, întârziind întoarcerea autorităților române ca o pârghie de control​

Această politică a fost parte din strategia sovietică de a modela guverne comuniste în Europa de Est, inclusiv în România, în contextul negocierilor de după război​

Prima variantă pentru soarta Transilvaniei, discutată după ce Armata Roșie a ajuns la granițele sale în 1944, era ca Transilvania de Nord să fie restituită României. Această opțiune apărea ca fiind plauzibilă în anumite condiții: dacă România ar fi ajuns la o înțelegere cu Uniunea Sovietică și ar fi refuzat pretențiile asupra altor teritorii precum Basarabia și Bucovina de Nord. A doua variantă implica rămânerea Transilvaniei în componența Ungariei, dar această opțiune a fost considerată imposibilă, mai ales din cauza implicării Ungariei în războiul împotriva Uniunii Sovietice.

Ungaria a încercat să negocieze retrocedarea Transilvaniei către ea în relația sa cu URSS, folosind ca pretext anumite înțelegeri diplomatice anterioare.În vara anului 1940, relațiile dintre Ungaria și URSS s-au îmbunătățit considerabil, întrucât URSS se transforma dintr-un inamic într-un vecin prietenos, spre deosebire de România, care era văzută cu aversiune și ostilitate de către sovietici.După consultări cu partea germană, URSS a început să pună în aplicare anumite prevederi diplomatice, inclusiv un acord secret referitor la relațiile cu România.

Valter Roman și rolul sovieticilor în Transilvania:

Valter Roman, tatăl fostului prim ministru Petre Roman, a jucat un rol semnificativ în această perioadă. Născut în 1903, Roman a fost un susținător loial al Uniunii Sovietice și al ideologiei comuniste. După întoarcerea sa în România, după 23 august 1944, el a devenit un intermediar între interesele sovietice și Partidul Comunist Român, fiind implicat în diverse funcții politice și militare sub regimul comunist.

Acesta a cerut o Transilvanie independentă prin scrisoarea de la 28 august 1944:

“… consider că renașterea Transilvaniei independente, atât ca soluție provizorie, cât și ca soluție de tranziție, constituie o rezolvare realistă și oportună care corespunde intereselor evoluției progresiste atât a României, cât și a Ungariei (rezolvarea definitivă mi-o pot imagina numai prin instaurarea orânduirii sovietice în Bazinul Dunării). Cu stimă, (Valter Roman).”

Alexandru Ghișa contactat de Gazeta de Bistrița a vorbit despre actualitatea problemei Transilvaniei:  „Problema a fost dezbătută în timp, dar este cât se poate de actuală și astăzi. La orice convulsie internațională, situația este discutată și poate fi manipulată de marile puteri, în timp ce puterile mai mici se supun deciziilor acestora. Pericolul este la fel de prezent astăzi ca și atunci. Atunci era vorba despre un război, iar problema era pacea de după război. Acum avem un război lângă noi și nu știm cum se va termina, dar când se va termina, condițiile vor fi diferite de ceea ce au fost în trecut. Marile puteri vor discuta termenii păcii, iar aceștia ar putea depăși interesele celor doi beligeranți. Mai ales că ne aflăm la Marea Neagră, o zonă de contacte și conflicte. Toate statele riverane sunt interesate de ceea ce va urma după acest război, în special Turcia și Rusia, care se luptă la Marea Neagră de 300 de ani, nu doar de ieri. În aceste condiții, problemele vor afecta toate statele din zonă: Georgia, România sau chiar Bulgaria. Totul depinde de cum se pliază fiecare, în ce sferă de influență intră. Rusia are un interes direct în Europa Centrală.

Dacă doriți un exemplu concret, în 2008 a avut loc la Lisabona o reuniune NATO – Rusia, iar atunci se discuta problema Kosovo, recunoașterea unui nou stat în Europa. Vreau să vă spun că domnul Putin a atras atenția la acea vreme că în Europa mai există regiuni secesioniste similare cu Kosovo, iar Vladimir Putin a menționat explicit Transilvania. În 2008, pentru Vladimir Putin, Transilvania era o regiune secesionistă.

Observați că, de atunci, Viktor Orbán de la Budapesta a virat rapid către Rusia, iar astăzi vedeți cum arată raporturile Ungaria – Rusia. Domnul Viktor Orbán merge frecvent la Moscova. Problema Transilvaniei este dezbătută în marile capitale, iar tăcerea Bucureștiului în această privință este condamnabilă.”

Finalul disputei privind Transilvania a fost stabilit oficial prin Tratatul de Pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947. În urma acestui tratat, Transilvania de Nord, care fusese atribuită Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 1940, a fost restituită României. Tratatul a invalidat orice pretenții teritoriale anterioare și a reafirmat granițele României dinainte de al Doilea Război Mondial, cu excepția Basarabiei și Bucovinei de Nord, care rămâneau parte a Uniunii Sovietice.

Astfel, marile puteri aliate, inclusiv SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, au recunoscut suveranitatea României asupra Transilvaniei, punând capăt oficial conflictului teritorial dintre România și Ungaria. Acest rezultat a fost văzut ca o victorie diplomatică pentru România, în contextul unor negocieri internaționale tensionate după încheierea războiului.